Iancu Țucărman

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Iancu Țucărman
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Iași, România[2] Modificați la Wikidata
Decedat (98 de ani)[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul evreiesc Giurgiului din București Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (COVID-19[1]) Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Religieiudaism Modificați la Wikidata
Ocupațieinginer agronom[*]​
istoric
scriitor
activist[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
DomiciliuBucurești  Modificați la Wikidata
PremiiOrdinul Național „Pentru Merit” în grad de cavaler[*]​ ()
Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de cavaler[*]​ ()  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Iancu Țucărman (n. , Iași, România – d. , București, România) a fost un inginer agronom evreu-român, supraviețuitor al Pogromului de la Iași și unul din ultimii doi supraviețuitori ai Trenului morții Iași-Podu Iloaiei rămăși în viață.[3]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Iancu Țucărman era singurul băiat din cei patru copii ai unei familii evreiești din Iași. Tatăl său Iosif Samoil Țucărman s-a născut la Iași în 1889 și a avut o băcănie, apoi o fierărie.[4] Iosif Țucărman frecventa sinagoga Haim Hoffman din apropierea casei lor din Târgu Cucului, un cartier evreiesc al Iașului. Mama lui, Minta Țucărman [n. Moise] s-a născut tot în 1889 la Iași și a decedat în 1939, după care tatăl a rămas să crească singur cei patru copii.[4]

Iancu Țucărman a învățat la școala primară „Vasile Adamache” și clasa a V-a la liceul „Alexandru cel Bun” din Iași, fiind un elev eminent. După desființarea liceului a continuat studiile la liceul „Stefan cel Mare” din Iași.

Evenimente antisemite[modificare | modificare sursă]

Evreii aveau cetățenie română și trâiau în relații bune cu populația majoritară totuși, Iancu a întâmpinat atitudini antisemite, precum odată, la intrarea în sala de gimnastică, un profesor i-a tras două palme și i-a zis: „Mă, jidane, dă-te la o parte, să trec eu“.[5]. Apoi, la „Liceul Stefan cel Mare” a fost lăsat corijent la germană, apoi repetent, deși a învățat sârguincios și știa și limba idiș, un dialect al limbii germane, vorbit de evreii din Europa. Mai târziu a înțeles că profesorul cu care a dat examenul era antisemit.[5]

Antisemitismul s-a agravat odată cu venirea la putere a guvernului Goga-Cuza.[4] Iancu își amintește cum un grup de studenți a spart geamurile vitrinelor prăvăliilor evreiești în 1939.[4]

Supraviețuitor al pogromului de la Iași și al "Trenului morții"[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Pogromul de la Iași

În dimineața de 29 iunie 1941, a fost scos din casă împreună cu tatăl și grupați împreună cu alți evrei lângă un zid. Un soldat se pregătea să-i împuște dar a fost oprit de un maior care trecea pe acolo. Au fost încolonați și conduși cu mâinile sus până la Chestură, pe drum fiind pălmuit și jefuit de ceas de un ofițer care i-a spus: „Mă, jidane, tot nu vei mai avea nevoie de el” [6][4]

La Chestură erau deja grămezi de cadavre, oamenii nou ajunși fiind bătuți cu bastoane iar cei care incercau să fugă, mitraliați.[4] Tatal său, ca și altii, au primit un bilet de „liber” și au fost trimiși să cheme și pe toți ceilalți evrei ca să primească un bilet asemănător.

Iancu Țucărman a rămas peste noapte în curtea Chesturii, iar a doua zi dimineață cei rămași în viață au fost mărșăluiți la gară. Acolo, a fost îngrămădit împreună cu alți 136 într-un vagoan de vite cu bălegar și var nestins pe jos[5]. Geamurile le-au fost blocate cu scânduri și din cauza căldurii verii infernale oamenii s-au dezbrăcat la piele. Primul care a murit, după aproximativ o ora a fost un sportiv.[4] Iancu povestește că numai cei mai scunzi și mai slabi dintre cei din vagon au reușit să supraviețuiască.[4] Când au fost deschise ușile la Podu Iloaiei, numai 8-12 oameni rămăseseră în viață, toți ceilalți fiind stivuiți pe jos în interiorul vagonului.[4][7][5] Unii dintre supraviețuitori s-au aruncat să se răcorească și să bea apa din bălți, unii au leșinat după ce au luat contact cu aerul de afară, alții au fost dusi la spital.

Cei care se puteau mișca au fost escortați la sinagogă și Iancu a fost apoi găzduit de o rudă până în luna noiembrie 1941. Morții au fost îngropați în gropi comune.[5]

Iancu Țucărman a pierdut 12 rude, 7-10 colegi și prieteni în "trenurile morții" de la Iași.[4][5]

Munca obligatorie[modificare | modificare sursă]

La o săptămână de la întoarcerea la Iași a fost recrutat la munca forțată pentru următorii patru ani. A muncit, ca muncitor necalificat, la o centrală electrică, la căile ferate (C.F.R.), la o fabrică de textile și iarna, la deszăpezire. În grupele de muncă erau și oameni studiați, medici, ingineri, avocați, care prestau împreună, toți evreii, munci grele de la ora șapte dimineața, până în noapte. Evreii erau bătuți și frecvent umiliți chiar și de trecătorii de pe stradă, dar Iancu povestește că, pentru el, umilința cea mai mare era faptul că nu era considerat cetățean român egal în drepturi, ca toți ceilalți.[4]

Și tatăl său a fost trimis la muncă obligatorie într-o carieră de piatră și la deszăpezire iarna, deși avea peste 50 de ani și, ar fi trebuit să fie scutit conform ordinelor oficiale.[4]

Discriminare[modificare | modificare sursă]

Iancu și familia au avut de suferit, ca toți ceilalți evrei-români, în urma legilor și a ordinelor antisemite din România astfel, le era interzis să se ducă să cumpere la piață decât numai la anumite ore, pentru o perioadă a trebuit să poarte semnul galben distinctiv pe haine. Conform directivelor lui Radu Lecca magazinul le-a fost „romanizat” adică, confiscat și predat unui creștin, Maftei Constantin, care s-a purtat omenește și a continuat să coopereze cu tatăl lui Iancu și să-i predea o parte din profit, spre deosebire de alte cazuri în care proprietarii evrei au fost eliminați total din afacere.[4]

După război[modificare | modificare sursă]

Țucărman, cele trei surori și tatăl lor au supraviețuit Holocaustului. După război Iancu a rămas la Iași unde a absolvit facultatea de agronomie, ca inginer. Deși nu a fost „membru de Partid” a ajuns inginer șef, a lucrat pentru câtiva ani în agricultură, apoi, pentru o vreme a fost editor la reviste de specialitate și, iar pe teren, la C.A.P. Costâna, în judetul Suceava. Până la pensionare (1982) a lucrat la Centrul de calcul electronic de la Ministerul Agriculturii.[5] Nu a devenit niciodata membru de partid.[4][5][8]

În 1965 s-a căsătorit. Surorile s-au căsătorit și au plecat pe rând în Israel (în 1960, 1965 și 1982). Deși a vizitat Israelul de mai multe ori, Iancu a decis să rămână în România.[4] Tatăl său a decedat în 1974.

A fost membru și, pentru o perioadă, președintele Asociației Evreilor Români Victime ale Holocaustului.

Țucărman a insistat asupra faptului că regimul Antonescu este vinovat de moartea a aproximativ 600-700.000 de români majoritari, în afară de cei 280-380.000 de evrei, astfel încât întregul popor român a avut de suferit.[4]

A fost activ în educația tinerelor generații, participând la întâlniri în cadrul școlar și povestind despre cele întâmplate în timpul Holocaustului.[4] A avut legături, mai ales, cu elevii școlii Laude Reut din București și personalul școlii, dar a participat și la evenimente similare în toată țara.

De mic cânta la vioară, apoi a făcut parte și dintr-o orchestră a Ministerului Agriculturii. După pensionare a rămas un meloman și a organizat diferite evenimente, concursuri, chiar și cu premii, cu teme muzicale. A avut un program muzical săptămânal intitulat "Mari Muzicieni" la Radio Shalom, radio comunitar evreiesc din București. De-a lungul anilor a ajutat la descoperirea tinerelor talente și a sponsorizat lecții de muzică pentru aceștia prin contribuții din propria pensie și prin fundații, inclusiv ”Asociația Culturală Iancu Țucărman și Maria Popa”.[9][4][10]

S-a bucurat de relații de prietenie și cu ambasadorii Israelului, Germaniei, Rusiei și SUA la București.[9]

Iancu Țucărman a decedat în 8 ianuarie 2021 la 98 de ani, în urma infecției cu COVID-19 [6][11] Înainte de deces era unul din ultimii doi supraviețuitori ai trenurilor morții rămași încă în viață[3] alături de dl. Leonard Zăicescu.[12] A fost înmormântat în 11 ianuarie 2021 la Cimitirul evreiesc Giurgiului din București. [13][14]

Decorații[modificare | modificare sursă]

  • Cetățean de onoare al orașului Iași (2011).[16]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e Alex Darvari (), A murit Iancu Țucărman, penultimul supraviețuitor al „trenurilor morții" din timpul Pogromului, Newsweek România[*]​, accesat în  
  2. ^ Cosmina Gusu, Iancu Țucărman, accesat în  
  3. ^ a b ALEX DARVARI (). „A murit Iancu Țucărman, penultimul supraviețuitor al „trenurilor morții" din timpul Pogromului”. Newsweek.ro. Accesat în . 
  4. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r Cosmina Gusu. „IANCU TUCARMAN”. Centropa. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ a b c d e f g h Mariana Iancu (). „Drama unui evreu care a supraviețuit în trenul morții: „Cadavrele erau stivuite ca lemnele. Stăteam pe ele ca pe scaune"”. Adevarul.ro. Accesat în . 
  6. ^ a b George-Andrei Cristescu (). „Iancu Țucărman, supraviețuitor al Pogromului de la Iași, a murit din cauza COVID-19”. adevarul.ro. Accesat în . 
  7. ^ „Iancu Țucărman, supraviețuitorul "trenului morții", mărturii cutremurătoare”. A1.ro. . Accesat în . 
  8. ^ Oana Ghiță, editor: Mihai Simionescu, (). „Iancu Țucărman, supraviețuitor al Holocaustului, aniversat la Ambasada SUA. Ambasadorul american: este încarnarea demnității, decenței”. Agerpres.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ a b „Iancu Țucărman nu mai este printre noi”. . Accesat în . 
  10. ^ „Iancu Tucarman: Povestea unui destin”. Ziare.com. . Accesat în . 
  11. ^ Andrei Muraru (). „Vagonul lui Iancu”. republica.ro. Accesat în . 
  12. ^ Maria Andrieș, Robert Hanciarec (video), Cristian Deheleanu (montaj) (). „Supraviețuitor al Holocaustului, Leonard Zaicescu își povestește viața, spaimele și speranțele pentru cititorii Libertatea: „E posibil să rămâi om și în condiții imposibile!"”. libertatea.ro. Accesat în . 
  13. ^ RADU TUTA / AGERPRES FOTO. „BUCURESTI - FUNERALII - IANCU TUCARMAN”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ Inquam Photos / George Calin. „BUCURESTI - FUNERALII - IANCU TUCARMAN”. Accesat în . 
  15. ^ „DECRET nr. 891 din 8 octombrie 2007 privind conferirea unor ordine naționale; EMITENT PREȘEDINTELE ROMÂNIEI”. Accesat în . 
  16. ^ „Șase supraviețuitori ai Pogromului din 1941 vor deveni cetățeni de onoare ai Iașului”. Curierul de Iași. . Accesat în . 
  17. ^ „Trei supraviețuitori ai Pogromului de la Iași, decorați de șeful statului”. EuropaFM.ro. . Accesat în . 
  18. ^ Oana Ghiță, editor: Georgiana Tănăsescu (). „Președinție: Marcel Fișel, Iancu Țucărman și Leonard Zăicescu - decorați pentru contribuția la păstrarea memoriei Holocaustului”. Agerpres. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Articole[modificare | modificare sursă]

Video[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Iancu_Țucărman&oldid=15787841