Henric I al Germaniei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Henric
Rege al Germaniei
King of the Holy Roman German Empire Henry I. the Fowler.jpg
Date personale
Născut cca.876
Republica Federală Germania, Germania Modificați la Wikidata
Decedat 2 iulie 936
Memleben
Înmormântat Quedlinburg Abbey[*] Modificați la Wikidata
Părinți Otto I de Saxonia
Hedwiga[*] Modificați la Wikidata
Frați și surori Oda of Saxony[*][1] Modificați la Wikidata
Căsătorit cu Matilda of Ringelheim[*]
Hatheburg von Merseburg[*] Modificați la Wikidata
Copii Hedwiga de Saxonia
Otto I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman
Gerberga de Saxonia
Henric I de Bavaria
Bruno the Great[*]
Thankmar Modificați la Wikidata
Cetățenie Germania Modificați la Wikidata
Religie creștinism Modificați la Wikidata
Ocupație Suveran[*] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară Dinastia Ottoniană
Domnie
Domnie 919936
Predecesor Conrad I al Germaniei
Succesor Otto I

Henric I Păsărarul (germană: Heinrich der Finkler sau Heinrich der Vogler; latina: Henricius Auceps) (n.cca 876 - d. 2 iulie 936), duce al Saxoniei din 912 și rege al Germaniei din 919, primul reprezentant al dinastiei de Saxonia.

Fiul al lui Otto I duce de Saxonia, Henric s-a născut la Memleben. În 906 a luat-o de soție pe Hatheburg, fata lui Erwin conte de Merseburg, de care a divorțat in 909 deoarece ea se călugărise după moartea primului ei soț, iar căsătoria era considerată ilegitimă. Din acest mariaj a avut un fiu pe nume Thankmar. În același an s-a căsătorit cu Matilda de Ringelheim, fiica lui Dietrich, conte de Westfalia. De la ea a avut un fiu, Otto și doua fete, Hedwige și Gerberga.

Henric este întâlnit de către o delegaţie care îi oferă coroana în timp ce prindea păsări. Ilustraţie de Hermann Vogel din 1900.

Henric a devenit duce de Saxonia la moartea tatălui său in 912. El s-a aflat in conflict cu regele Conrad I între anii 912 - 915 pentru stăpanirea Thuringiei. Cu toate acestea, Conrad, l-a numit de pe patul de moarte în 918, pe Henric drept succesorul său la tron. Îl considera pe acest aprig dușman al lui drept singurul om capabil să țină în mână regatul Germaniei în fața răscoalelor marilor feudali precum și in fața năvălirii triburilor maghiare. Alegerea sa a fost confirmată în mai 919 de către nobilii saxoni și franconi, dar respinsă de șvabi, iar bavarezii au ales în locul său un alt rege. Henric s-a războit cu ei timp de doi ani până când i-a îngenuncheat. Cu toate acestea ducii și-au păstrat o relativă independență, mai cu seamă ducele de Bavaria, datorită faptului că Henric era silit în același timp să țină piept și invaziilor maghiare. Presiunea acestora era atât de puternică încât Henric și-a dat seama că nu-i va putea răzbi pe calea armelor. Prin urmare, în 924 el acceptă in schimbul unui armistițiu sa le plătească maghiarilor tribut timp de nouă ani (924-933). Regele a acceptat această umilință pentru a avea timp sa-și fortifice regatul. În acest timp el a construit o serie de centre fortificate (burguri) împrejmuite de ziduri și canale la care localnicii lucrau în permanență și organizat o nouă cavalerie de elită dotată cu armuri grele și antrenată în luptele cu diferite triburi slave. Astfel, cu ajutorul noii sale armate, Henric a cucerit Hevelii și Daleminzi în 928 și a suprimat o revoltă în Boemia în 929. Când s-a terminat armistițiul în 933, regele a refuzat sa le mai plătească tribut maghiarilor și s-a pregatit de război. La 15 martie 933 Henric a reputat o mare victorie asupra maghiarilor în bătălia de la Riade. După această înfrângere, triburile maghiare n-au mai năvălit în regatul Germaniei cât a mai domnit Henric. Ultima lui campanie a avut loc în 934 când a invadat Danemarca ocupând Schleswigul și încorporându-l în regatul său.

Regele a murit în vara lui 936 la castelul din Memleben lăsând fiului sau Otto un regat unit și puternic sub domnia căruia va lua naștere Sfântul Imperiu Roman.


Predecesor:
Conrad I
Rege al Germaniei
919 - 936

Succesor:
Otto I


Predecesor:
Otto cel Ilustru
Duce de Saxonia
912 - 936

Succesor:
Otto I



  1. ^ Christian Settipani, "La Préhistoire des Capétiens", 1993