Helmut Duckadam

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Format:Cutie fotbalist

Helmuth Duckadam (n. 1 aprilie 1959, Semlac, județul Arad), este un fost portar de fotbal al României, supranumit „Eroul de la Sevilla”. A jucat la echipele Steaua București și Constructorul Arad.

Originea

Tatăl său, Josef Duckadam, este de loc din Șagu German, județul Arad. Mama sa, Elisabeth Kálmán, este originară din Semlac, care este și locul nașterii lui Helmut Duckadam. În timpul copilăriei a fost educat în special de bunica sa maternă, Elisabeth Kálmán (născută Schmidt, Germania).

Cariera sportivă

Primii pași în fotbal i-a făcut în comuna natală, la echipa Semlacana, în 1974 când ajunge la Școala Sportivă Gloria Arad. În anul 1977, a debutat ca portar la Constructorul Arad, în Divizia C. Un an mai târziu este transferat de UTA, unde debutează în Divizia A (17 septembrie 1978, CS Târgoviște - UTA 2-0).

După 4 sezoane la gruparea arădeană, este transferat la Steaua București, unde se impune treptat ca titular. Este supranumit „Eroul de la Sevilla”, după ce în finala Cupei Campionilor Europeni cu FC Barcelona apără toate cele patru lovituri de departajare, executate de Alesanco, Pedrazza, Alonso și Marcos, având o contribuție enormă la câștigarea trofeului de către Steaua București. Performanța reușită de Helmuth Duckadam pe stadionul "Sanchez Pizjuan" din Sevilla este înscrisă în celebra Carte a Recordurilor.

În același sezon în care a reușit cea mai bună performanță a unei echipe românești, cariera sa a fost înteruptă brusc, din cauza unui anevrism care a impus o intervenție chirurgicală la brațul drept, aceasta determinându-l să iasă definitiv din fotbalul de performanță la vârsta de 27 de ani.

La 3 ani de la finala de la Sevilla, în anul 1989, Duckadam s-a reîntors pe teren, pentru ultimele două sezoane, la divizionara B, Vagonul Arad. În total are 133 de apariții în divizia A, 13 în Cupa României și 9 în Cupa Campionilor Europeni[1].

Viața după cariera de fotbalist

După încheierea activității de fotbalist, Duckadam s-a angajat la Poliția de frontieră în localitatea de naștere, Semlac, din județul Arad. A ocupat funcția de maior în cadrul Poliției[2]. S-a pensionat însă pe caz de boală.

În anul 2003, fostul portar a câștigat Loteria vizelor, primind dreptul de a emigra legal în Statele Unite ale Americii, și s-a stabilit alături de prima soție, Ildiko, și de fiica lor, Brigitte, în orașul Phoenix, Arizona, în toamna aceluiași an, dar a revenit după doar un an în țară[3].

În anul 2004, devine membru al Partidului Noua Generație, fiind ales ca vicepreședinte al PNG și președinte al filialei județene Arad[4].

La data de 25 martie 2008, Duckadam a fost decorat de către Președintele României, Traian Băsescu, cu Ordinul „Meritul Sportiv” pentru rolul avut în câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua, în 1986.

Din 11 august 2010, Duckadam ocupă funcția de președinte la FC Steaua București[5].

Palmares

Note

  1. ^ Biografie Helmuth Duckadam
  2. ^ Daniel Berar (). „Eroul de la Sevilla, Helmuth Duckadam si-a vazut visul cu ochii”. virtualarad.net. 
  3. ^ Adrian Epure (). „Helmuth Duckadam : „Steaua nu ia titlul fără întăriri". adevarul.ro. 
  4. ^ alegeri.tv (). „CV Helmuth Duckadam”. alegeri.tv. 
  5. ^ Cristian Predan (). „Helmuth Duckadam va fi noul președinte al Stelei!”. adevarul.ro. 
  6. ^ Biografie Helmuth Duckadam

Legături externe