Gheorghe Băgulescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Gheorghe Bâgulescu)
Jump to navigation Jump to search
Gheorghe Bâgulescu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (77 de ani) Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of Romania (1952-1965).svg România Modificați la Wikidata
Ocupație diplomat
militar[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Gradul general-maior  Modificați la Wikidata
Bătălii / Războaie Al Doilea Război Mondial  Modificați la Wikidata
Gheorghe Băgulescu
Monitorul Oficial al României. Partea I 1995-01-20, nr. 10.pdf

Gheorghe Băgulescu[1][2] (n. 1 noiembrie 1890, Flămânda, România - d. 26 noiembrie 1963, Nisa, Franța) [3] a fost un general român, scriitor și colecționar de artă.

Biografie[modificare | modificare sursă]

După ce a luptat în Primul Război Mondial în Batalionul de vânători de munte, cpt. Băgulescu Gheorghe a fost decorat cu cel mai înalt ordin militar român „Ordinul Mihai Viteazul”, alături de alți 14 militari ai unității.[4]

În 1926 s-a căsătorit la București cu Elena Dimitriu, de naționalitate franceză.

A fost numit atașat militar al Regatului României în Imperiul Japonez (1935-1939) și ambasador al României în Japonia, Manchuko și China (1941-1945).

A fost înaintat la gradul de general de brigadă în trupele de munte pe 14 septembrie 1940 „ca un exemplu al îndeplinirii datoriei și tăriei de caracter”.[5]

Recuperat de americani în 1946, emigrează mai târziu în sudul Franței, de unde va sprijini material CNR și pe generalul Nicolae Rădescu.

A fost un opozant al lui Alexandru Marghiloman (În urma publicării textului tratatului de pace semnat la încheierea Primului Război Mondial, "în numele conștiinței națonale", Băgulescu a lipit pe zidurile Iașilor un manifest violent la adresa lui Marghiloman și a "presei mercenare, puse în slujba inamicului", în care îl amența pe Marghiloman că "trebuie să existe pe undeva un suflet curat, un revolver încărcat sau o grenadă". A fost dat în judecată și achitat.), al lui Carol al II-lea al României și al lui Ion Antonescu, căruia i-a refuzat propunerea de a prelua portofoliul Ministerului de Interne. Se spune chiar că Băgulescu a fost contactat înaintea lui Antonescu pentru a prelua șefia statului, după abdicarea regelui în 1940.[6]

În 1943, la ordinul lui Hitler, s-a organizat de către Gestapo un atentat la viața lui Gheorghe Băgulescu. Scăpat cu viață, a fost ajutat de diplomați elvețieni și a reușit să fugă în S.U.A., de unde a plecat în Franța și s-a stabilit la Nisa, pe Coasta de Azur. În 1950 l-a cunoscut pe primarul localității Menton și a lăsat colecția sa de artă orientală acestei localități, [3]La Muzeul Carnoles des Beaux-Arts din Menton, se află la ora actuală 683 de stampe și 56 de kakemono-uri. În semn de recunoștință, a primit titlul de „Cetățean de onoare al orașului Nisa”.

Colonelului Gheorghe Băgulescu, atașat militar al României în Japonia, i-a fost decernat de către Împăratul Japoniei Ordinul „Tezaurul Sacru clasa a III-a “ în anul 1939, după apariția cărții Suflet japonez. [7]

În 1973, Ministerul Culturii din România a achiziționat pentru Muzeul Național de Artă al României o bogată colecție de artă chino-japoneză, care făcea parte din succesiunea generalului Gheorghe Băgulescu. [8]

A fost membru al Societății Scriitorilor Români. [9]

Distincții[modificare | modificare sursă]

  • Marele premiu pentru literatură (Grand Prix de Littérature) pentru trilogia Yamato Damashii[3]
  • Membru al Academiei de litere și Arte (Académie des Lettres et des Arts) din Paris[3]
  • Decorat cu Legiunea de onoare [3]
  • Decorat cu Ordinul Mihai Viteazul cl. III-a prin DR 131/25.01.1918 (căpitan în Regimentul 1 Vânători).[3]; [4]

Scrieri proprii[modificare | modificare sursă]

  • Rânduri de la Frontieră - Locotenent G.Băgulescu, Tipografia Georgescu, Craiova Str. Știrbei-Voda nr.35
  • Zile de Energie . Impresii și povestiri de pe front 1916-1917. (Ed.II-a. Căpitanul G. Băgulescu Regimentul "Vânători de munte".) Institutul de arte grafice C.Sfetea. București - 1919. [10]
  • Zile Triste, cu prefață de autor, Capitanul G: Băgulescu, cu o scrisoare de Nicolae Iorga, Editura Tipografiei "Lupta", N. Stroilă, Calea Victoriei 113, 1919
  • Antiquitas rediviva (roman istoric), Craiova, 1926
  • Suflet japonez, roman în trei volume, carte scrisă de Băgulescu în Japonia, în perioada cât era atașat militar, la Tokyo, la sfârșitul anilor ‘30.[11][12] Cartea a apărut inițial în limbile franceză și engleză, sub titlul Yamato Damashii, fiind apoi tradusă în română (1939) și în japoneză (1943). [13] Trilogia este bazată pe legenda celor patruzeci și șapte de ronini.[14]
  • „Noua religie”, în două volume, cu conținut filosofic și religios panteist, pe care a scris-o în anul 1942 și a tipărit-o apoi la Paris, 5 ani mai târziu în 1947, Ediția Vitiano.
  • Race de vipères; la vérité devant Dieu et devant les hommes, Éditions M.B., Paris 1950

Scrieri despre el[modificare | modificare sursă]

  • Mihai Epure; Aproape de Soare Răsare, Editura Cartega, 2002 [15], [6]
  • Mihai Epure: Dor de Sakura, Editura Cartega, 2006[6]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Monitorul Oficial al României. Partea 1 1941-03-01, nr. 51
  2. ^ Monitorul Oficial al României. Partea 1 1947-06-25, nr. 142
  3. ^ a b c d e f fr Musee des beaux-arts
  4. ^ a b Istoric si traditii Batalionul Vânatori de Munte
  5. ^ Decretul-lege al Conducătorului Statului Român și Președintelui Consiliului de Miniștri nr. 3.141 din 14 septembrie 1940 privind înălțare în grad, publicat în Monitorul Oficial, anul CVIII, nr. 214 bis din 14 septembrie 1940, partea I-a, p. 5.415.
  6. ^ a b c Un adevarat mare român
  7. ^ Ce mai poate face un diplomat într-o țară străină?
  8. ^ Muzeul Național de Artă
  9. ^ G. M. Băgulescu, 1921
  10. ^ Bibliografie
  11. ^ http://www.jurnaluldearges.ro/index.php/discovery-2/5747-generalul-gheorghe-bgulescu-un-diplomat-argeean-la-tokio
  12. ^ Trilogia "Suflet japonez"
  13. ^ Japan in Romanian Books before World War Two
  14. ^ http://adevarul.ro/cultura/istorie/aparitii-editoriale-1_50ba00127c42d5a663aefcf2/index.html
  15. ^ Librăria "Sadoveanu" ajunge "Aproape de Soare Răsare"

Legături externe[modificare | modificare sursă]