Frontiera între România și Serbia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Frontiera între România și Serbia

IronGate2.jpg
Porțile de Fier, în apropiere de colțul frontierelor între Bulgaria, România și Serbia

Caracteristici
Delimitare  România
Serbia Serbia
Lungime totală 546.4 km
Particularități Continuă
Istoric
Creare 1859 (pe Dunăre) și 1918 (Banat)
Traseu actual 1924

Frontiera între România și Serbia este o frontieră internațională, lungă de 546,4 kilometri, care delimitează teritoriile României și Serbiei. Ea urmează o direcție sud-vest - nord-est, care separă vestul României (Transilvania) de Ungaria.

În prezent, ea are o lungime de 546,4 km, dintre care 256,8 km este frontieră terestră și 289,6 km frontieră fluvială.[1]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Frontiera actuală a fost trasată pentru prima oară pe Dunăre în anul 1739, când Imperiul Habsburgic a trebui să retrocedeze Serbia către Imperiul Otoman și fluviul Dunărea a redevenit frontieră (militarizată pe partea austriacă). În 1817, Principatul Serbia a ocupat partea de la est de Dunăre a Imperiului Otoman. În timpul Primului Război Mondial, Serbia și România (creată în 1859 prin unirea între Moldova și Muntenia) au ajuns la un acord de împărțire a Banatului istoric, în caz de victorie asupra Germaniei și Austro-Ungariei, pe principiul de 1/3 pentru Serbia și 2/3 pentru România (cu schimbul de minorități între cele două state). Frontiera ce a tăiat Banatul în două părți a fost trasată la sfârșitul anului 1918 de o comisie internațională prezidată de geograful francez Emmanuel de Martonne și confirmată prin Tratatul de la Trianon din 1920, lăsând o mică parte din Banat Ungariei (în apropiere de orașul Szeged), 1/3 Regatului Iugoslaviei și 2/3 României.

La 24 noiembrie 1923, România și Regatul Sârb au încheiat la Belgrad un protocol pentru rectificare de frontieră. România a cedat Iugoslaviei satele Meda (Međa, Párdány), Modoș (Jaša Tomic), Șurian (Šurjan), Căptălan (Busenje), Crivobara (Markovićevo) și Gaiu Mare (Veliki Gaj, Nagy Gaj), în timp ce Regatul Iugoslaviei a cedat României satele Beba Veche (Stara Beba, Óbéba), Cherestur (Krstur, Pusztakeresztúr), Ciortea (Csorda) și Iam (Jám) și orașul Jimbolia (Žombolj, Zsombolya). Rectificarea efectivă a avut loc la 10 aprilie 1924.[2]

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

În partea de nord, frontiera începe de la colțul frontierelor între România, Serbia și Ungaria (46°7′0″N 20°16′0″E / 46.11667°N 20.26667°E / 46.11667; 20.26667), între localitățile Beba Veche (România) și Rabe (Serbia), care nu sunt legate printr-o cale rutieră și separă Banatul sârbesc de Banatul românesc pe traseul de sud-est. După aproape jumătate din parcurs, se ajunge la Dunăre care servește ca frontieră naturală. Ea se termină într-un alt colț în care se intersectează trei frontiere între România, Serbia și Bulgaria (44°13′0″N 22°40′0″E / 44.21667°N 22.66667°E / 44.21667; 22.66667).

Această frontieră separă partea de nord a Voivodinei și districtele Serbiei Centrale de județele românești din Banat (Timiș, Caraș-Severin) și Mehedinți.

În regiunea Banatului, care este împărțită între Ungaria (o mică parte), România (aproximativ 2/3 din total) și Serbia, există următoarele treceri ale frontierei, de la nord la sud:

  • Între Comloșu Mare (România) și Kikinda (Serbia) - mai exact între satele Lunga (România) și Nakovo (Serbia) - nu este nici un post de frontieră, dar a fost permis un trafic transfrontalier, prin acordul bilateral din 13 ianuarie 1970 între R.S. România și R.S.F. Iugoslavia.[3].
  • Prima trecere a frontierei se află în dreptul orașului Jimbolia (România), pe unde trece drumul Timișoara - Zrenjanin (vama sârbească se află în localitatea Srpska Crnja) și calea ferată între Timișoara și Kikinda.
  • La 30 km mai la sud, în apropiere de localitatea sârbă Modoș (Jaša Tomic) se află o altă trecere a frontierei rutieră și feroviară. Ea leagă pe de-o parte Jaša Tomic de satul sârbesc Meda (Međa), traversând o mică porțiune de 6 km de pe teritoriul Serbiei, iar pe de altă parte permite trecerea în localitățile românești Foeni, Cruceni și Grăniceri printr-o șosea, precum și pe calea ferată între Zrenjanin și Timișoara.
  • O altă trecere rutieră și feroviară se află la Moravița. Pe cealaltă parte a graniței este orașul Vârșeț (Vršac). Aceasta este o trecere importantă a frontierei; ea face parte din Drumul european E70 care travesează Europa de Sud de la vest la est și leagă orașele Belgrad și Timișoara.
  • Înainte de Dunăre se află punctul de trecere a frontierei între Kaluđerovo (Kalugerovo) (Serbia) și Naidăș (România), aflat în Munții Locvei.

Dunărea nu poate fi traversată decât la Porțile de Fier și leagă orașele Drobeta-Turnu Severin (România) și Kladovo (Serbia). Este vorba de un baraj hidroelectric care deservește ambele țări, furnizându-le energie electrică.

Puncte de trecere a frontierei[modificare | modificare sursă]

Frontiera româno-sârbă este cuprinsă între localitățile Pristol (județul Mehedinți) și Beba Veche (județul Timiș).

Pe acest sector se află 8 puncte pentru controlul trecerii frontierei, toate în regim de trafic internațional (5 rutiere, 2 feroviare și 1 portuar):

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Anuarul Statistic al României ediția 2007
  2. ^ Dan Petre - "Hotarele românismului în date" (Ed. Litera Internațional, București, 2005), p. 106-107
  3. ^ Textul acordului din 1970 dintre RSR și RSFI