Floroglucinol
Aspect
| Floroglucinol | |
| Identificare | |
|---|---|
| Număr CAS | 108-73-6 |
| ChEMBL | CHEMBL473159 |
| PubChem CID | 359 |
| Formulă chimică | C₆H₆O₃[1] |
| Masă molară | 126,032 u.a.m.[2] |
| Punct de topire | 218 °C[3] |
| Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel. | |
| Modifică date / text | |
Floroglucinolul, cunoscut și ca floroglucină, este un compus organic cu formula chimică C6H3(OH)3, fiind unul dintre cei trei benzentrioli izomeri. Este un compus solid, utilizat în sinteza organică și a medicamentelor și explozivilor.
Obținere
[modificare | modificare sursă]În 1855, floroglucinolul a fost preparat pentru prima dată plecând de la o dihidrocalconă, floretina, de către chimistul austriac Heinrich Hlasiwetz (1825–1875).[4]
Calea modernă de sinteză implică benzen-1,3,5-triamina și derivații acesteia.[5] Un exemplu reprezentativ este următoarea serie de reacții, pornind de la trinitrobenzen.[6]
Note
[modificare | modificare sursă]- 1 2 „Floroglucinol” (în engleză). PubChem. Wikidata Q278487. Accesat în .
- ↑ „Floroglucinol” (în engleză). PubChem. Wikidata Q278487. Accesat în .
- ↑ Jean-Claude Bradley; Antony John Williams; Andrew S.I.D. Lang (). „Jean-Claude Bradley Open Melting Point Dataset”. Figshare. doi:10.6084/M9.FIGSHARE.1031637.V2. Wikidata Q69644056.
- ↑ Vezi și:
- Hlasiwetz, Heinrich (). „Ueber das Phloretin” [Despre floretină]. Annalen der Chemie und Pharmacie. 96 (1): 118–123. doi:10.1002/jlac.18550960115. On p. 120, Hlasiwetz named phloroglucin: "Die auffallendste Eigenschaft dieses Körpers ist, daſs er überaus süſs schmeckt, weſshalb er bis auf weiteres Phloroglucin genannt sein mag.";
- Thorpe, Edward, ed., A Dictionary of Applied Chemistry (London, England: Longmans, Green, and Co., 1913), vol. 4, 183.
- ↑ H. T. Clarke and W. W. Hartman (). „Phloroglucinol”. Org. Synth. 9: 74. doi:10.15227/orgsyn.009.0074.
- ↑ Fiege, H.; Voges, H. W.; Hamamoto, T.; Umemura, S.; Iwata, T.; Miki, H.; Fujita, Y.; Buysch, H. J.; Garbe, D.; Paulus, W. (). „Phenol Derivatives”. Ullmann's Encyclopedia of Industrial Chemistry. doi:10.1002/14356007.a19_313. ISBN 978-3527306732.
