Sari la conținut

Ferdinand Gallas

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ferdinand Gallas

Ferdinand Gallas
portret de Krausz Albert
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Timișoara, Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Decedat (56 de ani) Modificați la Wikidata
Lovrin, Timiș, Republica Populară Română, România Modificați la Wikidata
Ocupațiesculptor Modificați la Wikidata

Ferdinand Gallas (grafii alternative Gallasz Ferdinand, Gallas Nándor, Gallasz Nándor) (n. 29 ianuarie 1893, Timișoara – d. 1 iulie 1949, Lovrin) a fost un sculptor bănățean.

S-a născut într-o familie săracă în cartierul Iosefin.[1]

În 1904 s-a înscris la Școala Secundară de prelucrare a lemnului și industrie metalurgică și a învățat bazele sculpturii de la András Sipos, iar de la arhitectul László Inotay desen în lucrul în lemn. În 1909 a devenit student la Facultatea de Arte Frumoase din Budapesta, specializându-se în sculptură decorativă, cu profesorii Mátray, Maróti și Simaz. Ca o recunoaștere a meritelor sale, a fost numit profesor asistent la catedra institutului.[2]

În 1914 a fost înrolat și trimis pe frontul din Serbia, apoi în Rusia, iar după un an a fost luat prizonier, petrecând astfel șapte ani în Rusia. În prima perioadă a lucrat ca dulgher, cioplitor în lemn, giuvaergiu. A șlefuit trepte, a fost traducător, a lucrat în minele de cărbuni etc. A încercat, în repetate rânduri dar fără succes, să evadeze. După ieșirea Rusiei din Primul Război Mondial, a rămas acolo și a studiat sculptura la Academia de Arte din Moscova (1919-1921). În acest timp, a proiectat costume pentru teatru și a lucrat ca scenograf, devenind și adept al constructivismului. La sfârșitul anului 1921 a revenit la Timișoara.[1]

Împreună cu prietenul său, pictorul Albert Varga, timp de doi ani (1922-1923) a întreprins o călătorie de studii la München și Dresda (la școala liberă de arte Der Weg).[1] În această perioadă, arta sa s-a dezvoltat în concordanță cu direcțiile europene, parcurgând traseul ce duce de la Cubism prin Constructivism și Expresionism. Cea mai activă perioadă a activității sale artistice a fost între cea de-a doua jumătate a anilor ’20 și prima jumătate a anilor ’30.[2]

În perioada 1924-1927 a realizat reliefuri simbolice pentru fațadele unor clădiri publice din Timișoara, precum frizele Palatului Ciobanu, altorelieful fațadei Căminului Muncitoresc, ornamentele intrării Farmaciei Kuhn. A ridica monumente ale soldaților căzuți în primul război mondial î mai multe comune bănățene (Ciacova, Șandra). A proiectat și sculptat monumentele funerare ale unor familii avute din Timișoara.[1]

În anul 1925 s-a alăturat grupului de artiști strânși în jurul revistei de literatură și artă Periscop, editată la Arad, în care a publicat, alături de fotografiile sculpturilor, scrierile sale din domeniul literaturii de avangardă precum și traduceri din limba rusă.[1]

Începând din 1934, boala contractată în timpul războiului s-a agravat și din acest motiv a lucrat tot mai anevoios. În 1936 a terminat altorelieful pentru casa în care a locuit poetul Endre Ady. S-a asociat cu antreprenori în construcții, pentru care a desenat ornamente de piatră pentru clădiri publice, a sculptat frize, a desenat monumente funerare.[1]

În 1947, deși era grav bolnav, a predat la cursurile organizate de sindicate pentru muncitori. A decedat în vara anului 1949 în spitalul public din Lovrin, localitate în care a fost și înmormântat.[1]

Fondator de asociații artistice

[modificare | modificare sursă]

În 1930, Ferdinand Gallas, împreună cu Ioachim Miloia, Andreas Ferch, Aurel Ciupe, Iuliu Podlipny ș.a. au întemeiat „Salonul artelor bănățene”.[3]

Ferdinand Gallas a mai fondat Societatea Artiștilor Plastici Bănățeni, Uniunea Artiștilor Plastici din Banat și a revigorat Societatea „Barabás Miklós”. A organizat ateliere de desen, artă industrială și modelaj în atelierul său.[2]

În 1922 a organizat prima expoziție la Timișoara, în care lucrările sale manifestau influențele cubismului, prin sculpturi în lemn, teracotă, bronz sau marmură.[2] A avut mare succes sculptura Viața, lucrată în piatră.[1]

În 1931, Ferdinand Gallas a participat cu succes la Salonul Oficial de primăvară, organizat la București, obținând un premiu.[4]

În 1932 a expus la Arad, împreună cu Julius Podlipny.[1]

  • Sculpturile în piatră de pe vechea clădire numită și Palatul Ciobanului din Timișoara, str. Hector, au fost realizate de Ferdinand Gallas, în anul 1926.[5]
  • Basorelief în piatră, sculptat de Ferdinand Gallas pe frontonul Școlii generale "Dr. Eliza Ionescu", str. Corbului, din Timișoara.[6]
  • Medalia "Endre Ady", bronz, (circa 1920-1929), expus la British Museum din Londra.[7]

O serie de lucrări ale sale se află în colecția Secției de Artă a Muzeului Banatului[8] și în Muzeul de Artă din Cluj-Napoca[9]

  • Endre Károly: G. N. domborműve. Temesvári Hírlap 1925. nov. 17.
  • Déznai Viktor: Műteremben. Temesvári Hírlap 1925. ápr. 25.
  • Franyó Zoltán: G. szobrai. Tíz Perc 1928. június 10.; újraközölve A pokol tornácán. 1969. 198–200.
  • Papp Aurél: Egy szobrász élete. Erdélyi Helikon 1929/1.
  • Lakatos Imre: A Barabás Miklós Céh kiállítása. Erdélyi Helikon, 1930/5.
  • Vásárhelyi Z. Emil: Erdélyi művészek. Kolozsvár, 1937. 41–51.
  • Kubán Endre: Egy majdnem elfelejtett művész. Szabad Szó 1957. okt. 5.
  • Izsák László: Amiről egy portré mesél. Szabad Szó 1958. ápr. 23.
  • Annemarie Podlipny-Hehn: Ferdinand Gallas, monografie, Timișoara, Editura Artpress, 2002.
  1. ^ a b c d e f g h i „Gallas Nándor”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ a b c d Syekernyés, János, „Gallas Nándor”, Ed. Mentor, Târgu Mureș, 2007
  3. ^ Pe drumul calvarului
  4. ^ Temesvári Hírlap din 22 aprilie 1931
  5. ^ „Timișoara - Relief în piatră pe clădirea Palatul Ciobanului”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ „Timișoara - Artă parietală Șc. Gen. "Dr. Eliza Ionescu". Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ The Brittish Museum
  8. ^ Muzeul Banatului – Secția de Artă
  9. ^ Muzeul de Arta Cluj - Napoca, CATALOG PATRIMONIAL, aparitie 1977

Legături externe

[modificare | modificare sursă]