ExoMars

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
ExoMars
ЭкзоМарс
ExoMars prototype rover.jpg
Statisticile misiunii
Durata misiuniiElapsed: 3 ani și 8 luni

ExoMars (Exobiology on Mars) este un proiect de astrobiologie în două părți prin care se căuta dovezi de viață pe Marte, o misiune comună a Agenției Spațiale Europene (ESA) și a agenției rusești Roscosmos. Prima parte, lansată în 2016, a plasat Trace Gas Orbiter pe orbita lui Marte și a lansat landerul EDM Schiaparelli (care s-a prăbușit). Cea de-a doua parte este planificată pentru iulie 2020, când platforma de aterizare Kazachok și roverul Rosalind Franklin vor ajunge pe suprafața Planetei Roșii, ca parte a unei misiuni științifice așteaptate să dureze până în 2022 sau mai târziu.[1][2][3]

Obiectivele Exomars sunt de a căuta indicii de viață pe Marte, atât din trecut cât și din prezent,[4][5] de a investiga modul în care apa și mediul geochimic marțian variază în timp și de a studia compoziția urmelor de gaze din atmosferă precum și sursele lor de origine.[6]

Trace Gas Orbiter (TGO) și landerul Schiaparelli au fost lansate la 14 martie 2016 de către o rachetă rusească Proton.[7] La 16 octombrie 2016 a avut loc separarea satelitului TGO de landerul Schiaparelli, TGO continuând să analizeze sursele de metan (CH4) și alte gaze prezente în atmosfera marțiană, care ar putea oferi o dovadă a posibilei activități biologice sau geologice. TGO dispune de patru instrumente și va acționa și ca satelit de retransmisie a comunicațiilor. Schiaparelli a fost manevrat pentru a ateriza în Meridiani Planum, însă s-a prăbușit pe suprafața planetei Marte.[8] Aterizarea a fost concepută pentru a testa noi tehnologii-cheie care să ofere siguranță misiunii roverului în 2020.[9]

În 2020, o platformă Roscosmos numită Kazachok,[10] va duce roverul ESA Rosalind Franklin pe suprafața lui Marte.[2][11][12][13] Roverul va include și unele instrumente construite de Roscosmos.

Profilul misiunii[modificare | modificare sursă]

ExoMars este un program comun al Agenției Spațiale Europene (ESA) și al agenției spațiale ruse Roscosmos. Conform planurilor actuale, proiectul ExoMars va cuprinde patru nave spațiale: două platforme staționare, un orbitor și un rover.


Agenția care contribuie Prima lansare în 2016 A doua lansare în 2020[11]
Roscosmos logo ru.svg
Roscosmos
Lansarea rachetei Proton Lansarea rachetei Proton
Două pachete de instrumente pentru TGO Platforma staționară Kazachok, care va livra rover-ul la suprafață și va furniza diverse instrumente științifice pentru rover.
ESA logo.png
ESA
ExoMars Trace Gas Orbiter Roverul Rosalind Franklin și diferite instrumente de pe platforma Kazachok.
Landerul EDM Schiaparelli

Cele două module de aterizare și roverul vor fi curățate și sterilizate pentru a preveni contaminarea planetei Marte cu forme de viață ale Pământului și, de asemenea, pentru a se asigura că orice biomoleculă detectată nu a fost transportată de pe Pământ. Curățarea va necesita o combinație de metode de sterilizare, inclusiv radiații ionizante, radiații UV și substanțe chimice cum ar fi etil și alcool izopropilic.[14][15] (vezi Protecția planetară).

Prima lansare (2016)[modificare | modificare sursă]

Trace Gas Orbiter[modificare | modificare sursă]

Trace Gas Orbiter (TGO) este un satelit sub responsabilitatea ESA, al cărui principal obiectiv este de a identifica originea metanului și a altor gaze rare prezente în atmosfera marțiană. Lansat la 14 martie 2016,[16][17] a intrat pe orbita lui Marte în octombrie 2016. S-a separat de landerul Schiaparelli și a continuat să carografieze sursele de metan de pe Marte, ajutând în acest fel la selectarea locului de aterizare a roverului ExoMars, care urmează să fie lansat în 2020. Prezența metanului în atmosfera lui Marte este interesantă, una din ipotezele luate în lucru pentru originea metanului ar fi anumite procese metabolice sau activitatea geologică. La sosirea roverului în 2021, TGO va fi transferat pe o orbită mai joasă unde ar putea să efectueze activități științifice analitice, precum și să furnizeze roverului un releu de telecomunicații. TGO va continua să servească drept satelit de retransmisie a telecomunicațiilor pentru viitoarele misiuni debarcate până în 2022.[18]

Landerul EDM Schiaparelli[modificare | modificare sursă]

Modelul ExoMars Schiaparelli

Modulul Demonstrator de intrare, coborâre și aterizare (EDM) numit Schiaparelli,[19] a fost un lander experimental de 577 kg dezvoltat de ESA care trebuia să aterizeze pe suprafața planetei Marte în 2016.[20] Schiaparelli a fost gândit doar ca o platformă staționară, imobilă, care să colecteze date de la locul aterizării, fiind un precursor al unei misiuni viitoare care își propune să colecteze probe de pe Marte și să le aducă înapoi pe Pământ. A fost lansat împreună cu TGO la 14 martie 2016 și programat să aterizeze încet la 19 octombrie 2016.

Nu a fost primit nici un semnal care să ateste o aterizare cu succes,[21] iar la 21 octombrie 2016 NASA a publicat o imagine primită de la Mars Reconnaissance Orbiter arătând ceea ce pare a fi locul unde landerul s-a prăbușit.[8]

Landerul era echipat cu o baterie electrică nereîncărcabilă, cu o putere suficientă pentru patru soli. Aterizarea ușoară ar fi trebuit să aibă loc la Meridiani Planum[20] în timpul sezonului de furtuni de praf, ceea ce ar fi oferit o șansă unică de a caracteriza o atmosferă încărcată cu praf în timpul intrării și coborârii și de a efectua măsurători de suprafață asociate cu un mediu bogat în praf.[22]

Odată ajuns pe suprafața planetei, trebuia să măsoare viteza și direcția vântului, umiditatea, presiunea și temperatura la suprafață și să determinarea transparenței atmosferei.[22]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Chang, Kenneth (). „ExoMars Mission to Join Crowd of Spacecraft at Mars”. The New York Times. Accesat în . 
  2. ^ a b „ExoMars: ESA and Roscosmos set for Mars missions”. European Space Agency (ESA). . 
  3. ^ Amos, Jonathan (). „Europe”. BBC News. 
  4. ^ Chang, Kenneth (). „Visions of Life on Mars in Earth's Depths”. The New York Times. Accesat în . 
  5. ^ Habitability on Early Mars and the Search for Biosignatures with the ExoMars Rover. Astrobiology journal. Volume 17, Numbers 6 and 7, 2017 Mary Ann Liebert, Inc. DOI: 10.1089/ast.2016.1533
  6. ^ „The ExoMars Programme 2016-2018”. European Space Agency (ESA). . Accesat în . 
  7. ^ Chang, Kenneth (). „Mars Mission Blasts Off From Kazakhstan”. The New York Times. Accesat în . 
  8. ^ a b Chang, Kenneth (). „Dark Spot in Mars Photo Is Probably Wreckage of European Spacecraft”. The New York Times. Accesat în . 
  9. ^ Katz, Gregory (). „2018 mission: Mars rover prototype unveiled in UK”. Excite News. AP News. 
  10. ^ Wall, Mike (). „Meet 'Kazachok': Landing Platform for ExoMars Rover Gets a Name - In 2021, Rosalind Franklin will roll off Kazachok onto the red dirt of Mars”. Space.com. Accesat în . 
  11. ^ a b „N° 11–2016: Second ExoMars mission moves to next launch opportunity in 2020” (Press release). ESA. . Accesat în . 
  12. ^ Amos, Jonathan (). „Europe still keen on Mars missions”. BBC News. 
  13. ^ de Selding, Peter B. (). „ESA Ruling Council OKs ExoMars Funding”. Space News. 
  14. ^ „Russian-European spacecraft to go on Martian mission in Jan 2016”. Staff. The Voice of Russia. . 
  15. ^ „Packing for Mars”. Pys Org. . Accesat în . 
  16. ^ „Russian, EU Space Agencies Propose to Delay Joint Mission to Mars”. Sputnik News. Moskow. . Accesat în . 
  17. ^ Clark, Stephen (). „Launch of European Mars mission delayed two months”. Spaceflight Now. Accesat în . 
  18. ^ Allen, Mark; Witasse, Olivier (), MEPAG June 2011 (PDF), Jet Propulsion Laboratory, arhivat din original (PDF) la  
  19. ^ Patterson, Sean (). „ESA Names ExoMars Lander 'Schiaparelli'. Space Fellowship. 
  20. ^ a b „Schiaparelli: the ExoMars Entry, Descent and Landing Demonstrator Module”. ESA. . Accesat în . 
  21. ^ Chan, Sewell (). „No Signal From Mars Lander, but European Officials Declare Mission a Success”. The New York Times. Accesat în . 
  22. ^ a b „Entry, Descent and Surface Science for 2016 Mars Mission”. Science Daily. .