Element galvanic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Schema unui element galvanic

Elementul galvanic (sau pila electrică sau celulă voltaică) este un generator de curent continuu bazat pe transformarea spontană a energiei chimice în energie electrică.

Este alcătuit din două plăci conductoare de naturi diferite (electrozii), introduse într-o soluție de electrolit; una din ele reprezintă polul pozitiv (sau catodul) sursei de curent, iar a doua placă - polul negativ (sau anodul).

Un exemplu de element galvanic îl constituie un vas cu soluție de acid sulfuric în care se află două plăci metalice - una de zinc și cealaltă de cupru; printr-un fir metalic conductor exterior, care leagă cele două plăci (electrozii), circulă un curent electric de la electrodul de cupru la cel de zinc. Tensiunea electromotoare a elementului galvanic se datorează diferenței dintre potențialele de contact cu soluția ale metalelor din electrozi[1]produsă prin concentrația diferită a electronilor[2], aceasta producând un proces de difuzie a electronilor între cele 2 metale până la stabilirea unui echilibru caracterizat prin apariția unei diferențe de potențial electric (localizate într-un strat subțire de la suprafețele de contact dintre metale și electrolit) care compensează efectul difuziei[3]. Lichidul sau soluția lichidă in care sunt introduși electrozii poate fi și o soluție de sare de bucătărie în apă ca în cazul pilei voltaice sau chiar apă distilată datorită autodisocierii ionice a dielectricului apă distilată prin autoprotoliza apei[4].

Numele de „galvanic” vine de la cel al fiziologului italian Luigi Galvani, care l-a descoperit în timp ce făcea cercetări pe animale cu doi electrozi (sârme) diferiți. Numele de „pilă voltaică” provine de la fizicianul italian Alessandro Volta, cel care a inventat și a perfecționat pila electrică.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ion Dima ș.a, Dicționar de fizică, Editura Enciclopedică Română, 1972, p164
  2. ^ Nicolae Vasilescu Karpen, Fenomene și teorii noi în electrochimie și chimie fizică, p. 4, 8-10,.. Editura Academiei Române, 1957
  3. ^ Vasile Tutovan, Electricitate și magnetism, vol I, Editura Tehnică, 1984, p 216, 226
  4. ^ Tutovan, p 89, 111, 206

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Igor Tamm, Bazele teoriei electricității, Editura Tehnică, 1952, p. 206-219 (subcapitolul III.5)
  • ***, Dicționar de fizică, Editura Enciclopedică Română, 1972
  • Vasile Tutovan, Electricitate și magnetism, vol I, Editura Tehnică, 1984

Vezi și[modificare | modificare sursă]