Dumitru Caracostea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Logo of the Romanian Academy.png Membru titular al Academiei Române
Dumitru Caracostea
Dumitru-caracosteaGIMP.jpg
Folcloristul Dumitru Caracostea
Date personale
Născut10/ Modificați la Wikidata
Slatina, România Modificați la Wikidata
Decedat (85 de ani) Modificați la Wikidata
București, Republica Populară Română Modificați la Wikidata
Naționalitate România
CetățenieFlag of Romania (1952-1965).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric, folclorist, critic
Activitate
EducațieFacultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea din București
Alma materFacultatea de Litere a Universității din București  Modificați la Wikidata
OrganizațieUniversitatea din București  Modificați la Wikidata
Cunoscut pentruMare stilistician al literaturii române și folclorist de elită

Dumitru Caracostea (n. 10/, Slatina, România – d. , București, Republica Populară Română) a fost un critic, istoric literar și folclorist român. Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stilisticieni ai literaturii române. În pofida vârstei sale înaintate, a fost arestat de autoritățile comuniste în anul 1950 și ținut la închisoare timp de cinci ani ca deținut politic.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Pe linie paternă avea o descendență aromână. Și-a început studiile la Slatina, pe care le-a continuat la Colegiul „Sf. Sava” din București. Urmează apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea din București, unde își ia licența în 1908. A fost elevul lui Titu Maiorescu, Ion Bianu și Ovid Densusianu. În 1909, obține o bursă la Viena, unde va lucra sub îndrumarea lingvistului Wilhelm Meyer-Lübke. Susține două doctorate, în 1913, unul în filosofie, altul în filologie romanică. Din 1920, devine docent la Universitate, iar în anul 1930 profesor la catedra de istorie a literaturii române moderne de la Universitatea din București. În același an a fost primit ca membru corespondent al Academiei Române, iar în 1938 devine membru titular [1]. Datorită strădaniilor sale, în 1933 ia ființă Institutul de Istorie Literară și Folclor. A fost ministrul educației naționale în Guvernul Ion Gigurtu (4 iulie - 4 septembrie 1940) și Guvernul Ion Antonescu (1) (4 - 14 septembrie 1940) [2]. În perioada 1941 – 1944 a fost director al Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă.

Persecuția în timpul regimului comunist[modificare | modificare sursă]

În anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist în România, a fost exclus din învățământ. Pe 5 mai 1950 a fost arestat și ținut timp de 5 ani în închisoare fără a fi judecat.[3] În penitenciarul Sighet s-a convertit la greco-catolicism prin intermediul preotului profesor blăjean Ioan Vultur. A fost primit în Biserica Română Unită cu Roma prin binecuvântarea episcopului Iuliu Hossu, aflat în aceeași închisoare.[4]

Colaborări publicistice[modificare | modificare sursă]

A colaborat la revistele Convorbiri literare, Adevărul literar și artistic, Flacăra, Langue et littérature, Gândirea, Revista Fundațiilor Regale, Viața românească etc.
Activitatea sa literară și științifică s-a orientat în două direcții: studiile de folclor (Miorița în Moldova, Muntenia și Oltenia, 1924) și exegeza operei eminesciene (Arta cuvântului la Eminescu, 1938; Creativitate eminesciana, 1943). Expresivitatea limbii române reprezintă un important studiu de stilistică literară.

Opera (reeditări)[modificare | modificare sursă]

  • Poezia tradițională română: balada poporană și doina, ediție critică de D. Șandru, prefață de Ovidiu Bârlea, vol. I-II, București, Editura pentru Literatură, 1969
  • Problemele tipologiei folclorice, ediție îngrijită de Ovidiu Bârlea, București, Editura Minerva, 1971
  • Studii eminesciene, ediție îngrijită de Ion Dumitrescu, prefață de George Munteanu, București, Editura Minerva, 1975
  • Arta cuvântului la Eminescu, ediție îngrijită, note, addenda bibliografică și indice de nume de Nina Apetroaie, studiu introductiv de I. Apetroaie, Iași, Editura Junimea, 1980
  • Studii critice, ediție îngrijită, prefață, tabel cronologic și bibliografie de Ovidiu Bârlea, București, Editura Albatros, 1982
  • Creativitatea eminesciană, ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Ion Apetroaie, Iași, Editura Junimea, 1987
  • Scrieri alese, ediție îngrijită, prefață și note de Mircea Anghelescu, vol. I-III, București, Editura Minerva, 1986-1992
  • Expresivitatea limbii române, cuvânt înainte, nota asupra ediției și index de Ilie Dan, Iași, Editura Polirom, 2000

Afilieri[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Titu Popescu, D. Caracostea – un critic modern, Cluj, Editura Dacia, 1987
  • Ioana Bot, D. Caracostea, teoretician și critic literar, București, Editura Minerva, 1999; ediția a II-a revăzută și adăugită, Cluj, Casa Cărții de Știință, 2001
  • Lucian Chișu, Activitatea lingvistică a lui Dumitru Caracostea, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 1998
  • Lucian Chișu, Prejudecata Caracostea, București, Editura Muzeul Literaturii Române, 2002
  • Dicționarul scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, A-C, București, Editura Fundației Culturale Române, 1995

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]