Ducatul Aquitaniei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ducatul Aquitaniei
 – 
DrapelStemă
DrapelStemă
Localizare
Localizare
Localizare
CapitalăToulouse
LimbiLatina medievală
Old Occitan⁠(d)
Guvernare
Istorie
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ducatul Aquitaniei (cunoscut și sub numele de ducat de Guyenne după 1259) a fost constituit în anul 675, la moartea lui Childéric al II-lea. A fost reconstituit în secolul al IX-lea, ca moștenitor al regatului Aquitaniei, atribuit lui Pepin I al Aquitaniei (decedat în 838). Ulterior, a fost obiectul luptelor dintre conții de Auvergne, Toulouse și Poitiers. Devenind posesie a coroanei Angliei în 1154, ducatul a fost unul dintre principalele teatre de confruntare în timpul Războiului de 100 de Ani.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Victoria francilor împotriva vizigoților în Bătălia de la Vouillé din 507 marchează cucerirea de către Merovingieni a unui teritoriu foarte vast între Loara la nord, Pirineii la sud și Marea Mediterană la sud-est.

Din 828 până în 902, comitatul Poitiers a fost disputat între cele două familii, Guilhelmides și Ramnulfides. În cele din urmă, cei din urmă reușesc să păstreze comitatul și să-l unească cu ducatul de Aquitania. În 854, Ramnulf I de Poitiers este primul care deține ambele titluri.

În 1063, în urma Bătăliei de la La Castelle, Aquitania absoarbe Ducatul Vasconiei. Contele de Gascogne, Bernard al II-lea Tumapaler, abandonează Vasconia citérieure în fața ducelui Guillaume al VIII-lea.

În 1137, Guillaume al X-lea de Aquitaniei moare fără urmași de sex masculin. Ducatul revine fiicei sale celei mari, Eleanor de Aquitania. În același an, aceasta se căsătorește cu Ludovic al VII-lea al Franței, aducând astfel ducatul, precum și comitatul de Poitou, sub stăpânirea regatului Franței. În 1152, divorțul său, urmat de a doua căsătorie cu Henric Plantagenet, permite unirea în cadrul unei singure dinastii a Anjou, Maine, Normandie, Poitou și Aquitania. În 1154, Henric Plantagenet devine rege al Angliei sub numele de Henric al II-lea. Acest eveniment instituie rivalitatea între Capetieni și Plantageneti[n 1], mai întâi prin comitatul de Toulouse (marele război meridional)[n 2], apoi după atașarea sa la coroana Franței în timpul la Cruciada Albigensiană.

Începând cu secolul al XII-lea, ducele de Aquitania este unul dintre cei șase pairi laici timpurii[n 3].

Începând cu secolul al XIII-lea, numele de ducat al Guyennei a fost dat ducatului de Aquitania atunci când acesta a fost redus în urma cuceririlor regilor Philippe al II-lea August, Ludovic al VIII-lea și, înainte de restituiri, de către Ludovic al XI-lea. Acest nume apare pentru prima dată în tratatul de la Paris, încheiat la 28 mai 1258 (validat în 1259), între Ludovic al IX-lea și Henric al III-lea Plantagenet, regele Angliei, tratat care îi restituia suzeranitatea regelui Angliei asupra teritoriilor Guyennei și feudelor adiacente (Limousin, Périgord, Saintonge...] sub condiția de omagiu dat regelui Franței, ceea ce a pus capăt aproape unui secol de conflict între regi, Capetieni ai Franței și Plantageneti ai Angliei.

În 1294, Războiul Guyennei[n 4], și apoi în 1324, Războiul de la Saint-Sardos[n 5] opun Franța Angliei pentru suveranitatea asupra Aquitaniei. Înfrângerea lui Eduard al II-lea a slăbitu poziția sa și a fost detronat în 1326 în urma invaziei Angliei[n 6] de către Isabela a Franței.

În 1337, ducatul este implicat în Războiul de 100 de Ani. Eduard al III-lea al Angliei și duce de Guyenne își revendică drepturile asupra succesiunii lui Carol al IV-lea cel Frumos[n 7]. În 1355, Pornind din Bordeaux, Prințul Negru devastează Languedocul[n 8]. Anul următor, o expediție similară[n 9] distruge Poitou-ul. În urma tratatului de la Brétigny din 1360, suveranitatea engleză asupra Guyennei și Gascognei este confirmată, iar teritoriile Périgordului, Limousinului, Angoumoisului, Saintongeului și Armagnacului devin engleze. Între 1370 și 1374, Bertrand du Guesclin va recuceri treptat Guyenne în numele lui Carol al V-lea. În 1375, doar Bordeaux și Bayonne rămân sub controlul Angliei.

Pe 18 mai 1412, facțiunea Armagnacilor[n 10], aflată în război civil[n 11] cu facțiunea Burgunzilor[n 12], negociază o alianță cu Anglia prin tratatul de la Bourges, în care cedarea Guyennei era convenită în schimbul unui contingent de 4.000 de soldați englezi. Cu toate acestea, tratatul nu a fost niciodată ratificat. Ducatul revine sub dominația engleză prin tratatul de la Troyes din 1420.

Guyenne a fost în cele din urmă reunită în domeniul regal al regelui Franței după Bătălia de la Castillon, care a avut loc la 17 iulie 1453 și a pus capăt Războiului de 100 de Ani. Dăruit ca apanaj fratelui său Carol de Valois de către Ludovic al XI-lea în 1469, ducatul a revenit definitiv coroanei franceze la moartea acestuia în 1472.

  • Aquitania în sudul regatului Franței din 1034.      Ducatul Aquitaniei      Ducatul de Vasconie      Comitatul de Toulouse
    Aquitania în sudul regatului Franței din 1034.

         Ducatul Aquitaniei

         Ducatul de Vasconie

         Comitatul de Toulouse

  • Aquitania (în roz) în regatul Franței din 1154.
    Aquitania (în roz) în regatul Franței din 1154.
  • Franța în 1328 (la începutul Războiului de o 100 de ani).      Teritoriile engleze în 1328      Regatul Franței      Posesiunile Plantageneților în 1180
    Franța în 1328 (la începutul Războiului de o 100 de ani).

         Teritoriile engleze în 1328

         Regatul Franței

         Posesiunile Plantageneților în 1180

  • Aquitania în timpul celei de-a doua etape a Războiului de o 100 de ani (1429).
    Aquitania în timpul celei de-a doua etape a Războiului de o 100 de ani (1429).

Cetăți[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Conflictul dintre dinastiile Capetienilor și Plantagenetilor acoperă o perioadă de 100 de ani (1159 - 1259) și începe cu opoziția dintre Ludovic al VII-lea, rege al Francilor, și Henric al II-lea, conte de Anjou și Maine, duce de Normandia și Aquitania și rege al Angliei. Acest conflict este de asemenea numit de unii istorici "Primul Război de 100 de Ani"[1].
  2. ^ Marele război meridional, cunoscut și sub numele de Războiul de 100 de Ani Meridional, este un conflict care a avut loc în secolul al XII-lea între contii de Toulouse și contii de Barcelona, deveniți regi ai Aragonului începând din 1137, și ducele de Aquitania pentru controlul Midi-ului toulousain, între Garonne la vest, Pirineii la sud, Masivul Central la nord și Ron la est, precum și pentru controlul la Provența.
  3. ^ Mari funcționari, vasalii direcți ai coroanei Franței, care au titlul de pair al Franței. Ei reprezintă electorii primitivi ai monarhiei într-o perioadă în care primogenitura nu este regula, și asigură transmiterea coroanei conform legilor fundamentale ale regatului, precum și alegerea regenței în caz de minoritate. Numărul de pairi al Franței este o vreme fixat la doisprezece: șase pairi ecleziastici și șase pair laici. Din 1180, îi vedem însărcinați cu asigurarea succesiunii și asocierea la ceremonia de încoronare, unde fiecare reprezintă o funcție simbolică a investiturii.
  4. ^ Războiul Guyennei a fost un conflict militar feudal care a opus, în Guyenne, între 1294 și 1297, Regatul Franței Regatului Angliei pentru posesia acestui ducat, un fief francez al regelui Angliei. În ciuda unei victorii militare franceze pe teren, războiul s-a încheiat prin tratatul de la Paris, semnat în 1303, care a restabilit situația de statu quo. Acesta a fost principalul conflict franco-englez înainte de Războiul de 100 de Ani, fiind unul dintre premisele acestuia.
  5. ^ Războiul de la Saint-Sardos este un conflict militar care opune Franța și Anglia în ducatul Aquitaniei în cursul anului 1324. Tensiunile din Aquitania sunt rezultatul dorinței Franței de a-și afirma controlul asupra ducatului, fief al regelui Franței, deținut de regele Angliei. Această scurtă campanie militară s-a încheiat cu o înfrângere clară a englezilor. Indirect, acest conflict a condus la căderea lui Eduard al II-lea al Angliei încă din 1326, în timp ce victoria franceză și neîntoarcerea întregii Aquitanii ulterior au servit drept pretext englezilor pentru a declanșa Războiul de 100 de Ani.
  6. ^ Invazia Angliei din toamna anului 1326 este condusă de regina Isabela a Franței și de amantul ei, Roger Mortimer. Aceasta a dus la demiterea regelui Eduard al II-lea, a administrației sale și urcarea pe tron a tânărului Eduard al III-lea.
  7. ^ Succesiunea lui Carol al IV-lea cel Frumos a fost o problemă gravă de natură dinastică referitoare la coroana Franței, care a servit ca pretext pentru declanșarea Războiului de 100 de Ani[2] · [3] · [4].
  8. ^ Raidul Prințului Negru în 1355 este o expediție devastatoare condusă de la Bordeaux în Languedoc în perioada octombrie-decembrie 1355 de către Eduard de Woodstock, mai cunoscut sub numele de Prințul Negru, Prinț de Wales și fiul cel mare al regelui Angliei, Eduard al III-lea.
  9. ^ Raidul Prințului Negru din 1356, care începe la 4 august 1356 cu plecarea trupelor engleze din Bordeaux și se încheie cu Bătălia de la Poitiers la 19 septembrie 1356, este o expediție devastatoare a lui Eduard, Prinț de Wales, mai cunoscut sub numele de Prințul Negru, fiul cel mare al regelui Angliei, Eduard al III-lea, pe teritoriul francez. Această a doua expediție a Prințului Negru devastază o mare parte din Bergeracois, Périgord, Nontronnais, Confolentais, nord-vestul Limousinului, Marche, Boischaut, Champagne berrichonne, Berry, Sologne, sudul Touraine și Poitou.
  10. ^ Armagnacii sunt, în timpul Războiul de 100 de Ani, în timpul domniilor lui Carol al VI-lea și Carol al VII-lea, o facțiune favorabilă casei de Orleans, opusă facțiunii Burgunzilor, favorabilă casei de Burgundia. Existenta acestor două facțiuni se întinde de la 1407/1410 la 1435.
  11. ^ Războiul civil dintre Armagnaci și Burgunzi este un conflict purtat de două ramuri secundare ale dinastiei regale de Valois în primele decenii ale secolului al XV-lea, între 1407 și 1435, pentru a obține controlul regenței lui Carol al VI-lea, regele Franței, care devenise incapabil să guverneze din cauza nebuniei sale. Acest război a slăbit regatul Franței, deja în conflict cu Regatul Angliei în cadrul Războiului de o 100 de ani.
  12. ^ Burgunzii este numele dat părții adverse față de cea a "Armagnacilor" în timpul războiului civil dintre Armagnaci și Burgunzi, la începutul secolului al XV-lea.
  13. ^ În Franța, termenul "domeniu regal"[5] · [6] desemnează totalitatea terenurilor, bunurilor și drepturilor care cad direct sub puterea regelui în cadrul regatului Franței.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Bautier, Robert-Henri (). Études sur la France capétienne : de Louis VI aux fils de Philippe le Bel - Le traité d'Azay et la mort de Henri II Plantagenêt : un tournant dans la première guerre de Cent ans entre Capétiens et Plantagenêts (juillet 1189). Collected Studies Series 359 (în franceză). Ashborne: Variorum. pp. 11–35. ISBN 0-86078-306-5. 
  2. ^ Larané, André. „1er février 1328 - 8 avril 1328 - Le trône revient à Philippe de Valois - Herodote.net” (în franceză). herodote.net. Accesat în . 
  3. ^ Éditions Larousse. „hilippe VI de Valois - LAROUSSE” (în franceză). larousse.fr. Accesat în . 
  4. ^ „29 novembre 1314 - Mort et succession de Philippe le Bel - Herodote.net” (în franceză). herodote.net. Accesat în . 
  5. ^ Sirinelli, Jean-François; Couty, Daniel (). Dictionnaire de l'histoire de France (în franceză). Paris: Armand Colin. p. 367. ISBN 2-03-505085-5. OCLC 406957961. 
  6. ^ Charansonnet, Alexis; Sirinelli, Jean-François (). Dictionnaire de l'histoire de France (în franceză). Paris: Éditions Larousse. p. 268. ISBN 2-03-582634-9. OCLC 421619234. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ducatul_Aquitaniei&oldid=16218908