Dominic Stanca (medic)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Acest articol se referă la un medic și profesor universitar român. Pentru alte sensuri, vedeți Dominic Stanca.

Dominic Stanca (n. 4 octombrie 1892, Petroșani - d. 1 aprilie 1979, Cluj-Napoca) a fost un medic, profesor universitar și proprietar al Băilor Someșeni.

Biografie[modificare | modificare sursă]

A fost fiul mai mic al protopopului Avram Stanca (1843-1916) și al Ioanei Chirca (1856-1944), fondatoarea Reuniunii femeilor române greco-ortodoxe din Petroșani.[1]

Este fratele preotului dr. Sebastian Stanca (1878-1947) și al medicului Constantin Stanca, tatăl poetului și actorului Dominic Stanca (1926-1976), și unchiul dramaturgului Radu Stanca și al cronicarului dramatic Horia Stanca (1909-2002).

Este totodată fratele Elenei Stanca, căsătorită cu protopopul Văii Jiului Ioan Duma, acesta din urmă fiind una din victimele persecuției comuniste.[2]

Face studiile primare și secundare la Petroșani, iar cele superioare (medicina) la Cluj (1910-1915). Își ia doctoratul în 1916, după care lucrează la Viena ca medic militar, fiind apoi trimis pe frontul de est, în Volînia, iar mai apoi pe cel de vest, în Italia, unde ia parte la „marea ofensivă” (15-16 iunie 1918).

După război este membru al „Comitetului Sfatului Muncitoresc” din Petroșani, și al „Sfatului Național al Poporului Român” din Valea Jiului. Participă la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (1 decembrie 1918), ca delegat oficial (cu credentional) din partea ,,Reuniunii Femeilor Române Greco-Ortodoxe din Petroșani”.

Devine profesor universitar la Facultatea de Medicină din Cluj, secția ginecologie. După Marea Unire, a fondat primul spital românesc din Cluj, un spital de nașteri (1919), care astăzi se numește: Secția Clinică de Obstetrică și Ginecologie „Dominic Stanca”.

În 1928 reorganizează Băile Someșeni, ale căror efecte terapeutice le descoperise, și ale căror proprietar era. Băile i-au fost naționalizate în 1949, și el n-a mai avut voie să intre acolo timp de 10 ani.[3]

Publică articole de specialitate atât în reviste din țară (Clujul medical, Revista de balneologie și climatologie), cât și din străinătate (Zentralblatt für Dermatologie - Viena, Magyar nőgyogyászat - Budapesta).

După Dictatul de la Viena (1940), va organiza Spitalul de stat din Orăștie, iar în 1943 un spital cu 300 de paturi pentru Crucea Roșie la Suceava.

Publică și scrieri literere, de ex. în Societatea de mâine, Transilvania, Cosânzeana, Utunk, Foaia noastră.

În anul 1935 publică cartea Între două fronturi, o culegere de evocări din Primul Război Mondial.

Note[modificare | modificare sursă]