Discuție Utilizator:TachEscu

Conținutul paginii nu este suportat în alte limbi.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Bun venit![modificare sursă]

Vă mulţumim că v-aţi înregistrat ca utilizator. Probabil că la început veţi avea multe nedumeriri şi întrebări: ce este Wikipedia, cum se modifică articolele, ce putem şi ce nu putem scrie în ele, etc. Am pregătit o pagină de bun venit (←apăsaţi aici) pe care vă recomandăm s-o citiţi. De asemenea puteţi să ne întrebaţi la Cafenea sau pe canalul IRC oficial (pentru detalii vezi Canal IRC). Nu vă fie teamă de greşeli, suntem aici pentru a vă ajuta.

În ce domenii aţi dori să contribuiţi? Poate să fie specialitatea dumneavoastră sau un domeniu pentru care aveţi o pasiune aparte. Aveţi la dispoziţie propria pagină de utilizator (vedeţi sus de tot unde scrie TachEscu) în care să vă prezentaţi pe scurt dacă doriţi.

Ca să vă semnaţi simplu — doar în paginile de discuţii, nu şi în articole — scrieţi la sfârşitul mesajului patru tilde ~~~~ şi Wikipedia vi le va transforma automat în semnătură şi dată.

Sperăm să contribuiţi cu plăcere la acest proiect! 13 martie 2009 05:15 (EET)

Guţă din punct de vedere neutru[modificare sursă]

Să analizăm puţin problemele textului pe care tot vi-l retrag din articolul Nicolae Guţă:

„Muzica lui Guţă este dezaprobată vehement de majoritatea intelectualilor din România datorită vulgarităţii şi violenţei versurilor şi a caracterului ei facil, pseudo-artistic. Dintre criticii acerbi ai maneliştilor - inclusiv ai lui Guţă - s-a remarcat George Pruteanu, un distins intelectual public.”
  1. Muzica lui Guţă este dezaprobată vehement de majoritatea intelectualilor din România” – ce am subliniat cu litere aldine (îngroşate) poartă denumirea de exprimare evazivă (vedeţi şi en:Wikipedia:Avoid weasel words). Ca să putem vorbi la Wikipedia de o dezaprobare vehementă, trebuie să avem la dispoziţie un material care să dovedească asta, anume faptul că muzica lui Guţă este dezaprobată şi că dezaprobarea e vehementă. Simpla folosire a diatezei pasive înseamnă să nu ştiţi punctual la cine faceţi referire şi că mergeţi pe pipăite. La Wikipedia nu e permis aşa ceva. Ce e aia „majoritatea intelectualilor”? Care sunt intelectualii români, care nu, şi ce anume reuneşte majoritatea lor? O astfel de informaţie putea intra pe Wikipedia doar dacă numeroşi intelectuali români ar fi condus un protest concentrat împotriva muzicii lui Guţă. Or, nu există aşa ceva.
  2. nu se poate folosi „datorită” cu înţeles negativ: „este dezaprobată [...] din cauza/din pricina vulgarităţii” ar fi corect. „Datorită” merge doar în înţeles favorabil.
  3. Despre vulgaritatea şi violenţa unor versuri ale lui Guţă (nu toate sunt aşa – dacă spuneţi că toate sunt aşa, permiteţi, sunteţi un ignorant în ce îl priveşte pe cântăreţ) se vorbeşte deja în articol, în repetate rânduri (secţiunile Rege al manelelor şi Imaginea cântăreţului).
  4. Să vorbiţi despre „caracterul facil, pseudo-artistic [al muzicii]” este o afirmaţie cu pretenţie de absolut (punem o ştampilă), ceea ce e pueril. Încalcă punctul de vedere neutru al enciclopediei şi, până aduceţi surse, este şi cercetare originală. Vă dau un exemplu: demult, pe pagina Wikipedia a unui poet român stătea scris „X este un poet deasupra tuturor scalelor valorice” pentru că un critic îl numise astfel; corect era şi aşa s-a adaptat textul ulterior: „Criticul Y îl consideră pe X un poet deasupra tuturor scalelor valorice”. Wikipedia nu-şi arogă drepturi critice. Cu alte cuvinte, nu avem noi dreptul să batem cu pumnul în masă dacă muzica lui Guţă este facilă sau nu, falsă artă sau artă autentică. Cel mult puteţi vedea dacă cineva din peisajul cultural al României a spus aşa ceva şi o veţi spune în numele acelei persoane doar.
  5. Dintre criticii acerbi ai maneliştilor - inclusiv ai lui Guţă - s-a remarcat George Pruteanu”. Pruteanu a fost într-adevăr un critic dur al manelelor, dar nu-şi ocupa timpul cu asta, nu milita împotriva lor, pur şi simplu se enerva groaznic când îi aducea altcineva vorba de ele. De asta nu putem spune că „s-a remarcat”, nefiind un activist. Apoi, dacă omul era împotriva manelelor, nu a pomenit o clipă că are ceva anume cu Guţă, ceva care să diferenţieze părerea lui privitoare la alţi manelişti. De altfel, pentru el erau toţi o apă şi-un pământ. Cine zice că îi e simpatic Guţă şi antipatic Salam ori vorbeşte în necunoştinţă de cauză, ori chiar cunoaşte muzica celor doi. Despre repulsia lui Pruteanu vis-à-vis de manele s-a pomenit în articolul manele. Dacă omul ar fi spus că îl deranjează piesa X de la Guţă, puteam cita la Wikipedia că „George Pruteanu, un critic acerb al manelelor, a spus cutare despre piesa X a lui Guţă”.
  6. George Pruteanu, un distins intelectual public” este o exprimare evaziv-laudativă. S-ar fi putut la fel de bine fără ea. Din fraza anterioară rezultă faptul că este intelectual, deci comiteţi o tautologie. Intelectual public ar însemna un intelectual care are o relaţie activă cu publicul? Că e „distins”, nu e interesul Wikipediei. Pentru Wikipedia, Eminescu, Cârlova şi Vadim Tudor sunt poeţi români (ultimul e şi politician). Nu avem noi tupeul să spunem care e bun şi care e prost, care e de rând şi care e distins.
  7. Afirmaţia cu Pruteanu era citată de pe... Wikipedia. Păi nu se face aşa, Wikipedia niciodată nu citează Wikipedia.

Iată deci că la Wikipedia nu putem scrie orice şi oricum. Putem scrie doar lucruri foarte precise, oferite de surse foarte precise. Sunt atât de la sânge cu rândurile scrise de Dvs. pentru că articolul priveşte un subiect foarte sensibil, care a fost vandalizat de zeci şi zeci de ori. Apoi, e un articol citit îndelung. Acum, e adevărat că articolul Nicolae Guţă nu pomeneşte la momentul de faţă prea multe critici negative (din România) la adresa cântăreţului, dar ştiţi de ce? Pentru că nu există oameni suficient de implicaţi care să şi argumenteze de ce nu le place, iar cei mai mulţi vorbesc de Guţă ca despre un ambasador al manelelor, deci prin numele lui ei înţeleg maneaua în general, nu vorbesc anume despre prestaţia sau repertoriul cântăreţului.

De fapt, cred că aţi urmărit că în articol nu prea există critici din ţară... nici bune, nici rele. La secţiunea respectivă, am pomenit doar ce au spus oamenii lui Guţă despre Guţă şi ce a spus Florin Minune, care l-a desconsiderat pentru stilul său învechit. Dar acestea sunt critici de natură muzicală! Dacă Iorgulescu spune că nu-i place mustaţa sau statura lui Guţă, cred că informaţia nu va fi inclusă aici. Tot ce am găsit este acea părere a lui Albulescu, oferită publicităţii în mod întâmplător. Iată ce ţară neserioasă! Guţă Nicolae este urât de milioane de români, între care şi intelectuali – vorba Dvs. –, dar nimeni nu ştie să spună anume de ce.

Cum v-am spus mai sus, articolul Nicolae Guţă este unul sensibil, îndelung vandalizat, dar şi foarte citit. Nimic nu ar trebui să intre aici nejustificat. Dacă veţi mai repeta greşelile de mai sus, atunci voi şterge direct ce aţi scris, fără să vă mai anunţ. La momentul de faţă sunt singurul wikipedist muzician care cunoaşte cariera lui Guţă suficient de bine. Eu păzesc articolul şi vă spun că de luni de zile nu a mai introdus nimeni nicio informaţie enciclopedică, numai „Nicolae P*ţă” (vandalisme) şi „dat cu părerea” (ca Dvs.). (impy4ever (discuţie) 26 martie 2009 12:32 (EET))[răspunde]

Vă rugăm să nu mai faceţi reveniri la versiuni anterioare fără a le discuta mai întâi! Această manieră de editare este considerată nerespectuoasă şi neproductivă. Dacă veţi continua, vi se va ridica dreptul de a modifica paginile Wikipedia, conform regulii celor trei reveniri, potrivit căreia nimeni nu poate efectua mai mult de trei reveniri la un articol într-un interval de 24 de ore. Vă mulţumim!

Bună ziua, TachEscu. Aveți mesaje noi la Discuţie:Nicolae Guţă.
Puteți șterge această notificare oricând doriți îndepărtând formatul {{Mesaj}}.

Zău aşa, Dvs. vreţi să folosim o sursă extremistă pentru Wikipedia? O fi fost memorabilă replica lui Pruteanu, dar va trebui s-o găsiţi citată undeva de unde să poată fi extrasă. Dacă animalul care redactează blogul pe care l-aţi citat ar fi vorbit civilizat, probabil că ar fi putut fi folosit ca sursă. Dar aşa ne facem de râs şi ne mai putem alege şi cu o dare în judecată pentru calomnie. Insist, citiţi-ne politica, citiţi Wikipedia:Surse de încredere.

Ca să nu spuneţi că iar v-am smuls din rădăcini textul, am înlocuit cu ceva mai neutru. Nici acum nu puteţi folosi acea afirmaţie „citată” de pe Wikipedia, ce Dumnezeu! Aţi pus-o la loc de parcă eu şi d-l AdiJapan am fi vorbit singuri. Vreau să nu reveniţi cu textul acela, pentru că veţi începe să semănaţi cu un troll şi nu vă va fi bine. De fiecare dată când am şters ce aţi scris, am justificat. O justific şi de data asta. Justificarea mea e exhaustivă, nu cereţi socoteli în plus şi nu mai protestaţi, că nu veţi obţine nimic. Dacă Dvs. încă nu pricepeţi de ce nu e bun textul pe care-l adăugaţi la Wikipedia, poate că locul Dvs. nu este aici. Eu şi colegii vă vom urmări evoluţia în continuare. Dacă mai folosiţi surse extremiste, vom fi nevoiţi să vă ignorăm sau chiar blocăm. (impy4ever (discuţie) 27 martie 2009 07:14 (EET))[răspunde]

Revenire 2[modificare sursă]

Aceasta este ultima avertizare! Sunteţi pe cale să încălcaţi regula celor trei reveniri. Vă rugăm să încetaţi sau vi se va bloca accesul la modificarea paginilor Wikipedia. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Impy4ever (discuție • contribuții).

Despre surse[modificare sursă]

Deoarece aţi apelat la mine, am luat la cunoştinţă despre istoricul modificărilor în articolul Nicolae Guţă. În paranteză vă spun de la început că eu aud (da, „aud”, nu „ascult”) manele când sunt cântate prin vecini. Bun, să vedem problema articolului. Pe Wikipedia părearea oamenilor (contributorilor), şi ce ştiu ei (dv, eu) este un zero barat, nu valorează nimic, nema - cum să vă spun - aici contributorii (eu, dv) sunt doar nişte simpli scribi care pot doar cita ce spun sacrosanctele surse. Din articol am văzut că ce doreaţi dv. să introduceţi în articol se baza pe două surse: una era chiar Wikipedia în limba engleză, ia cealaltă un blog. Niciuna din ele nu este o „sursă”, datorită aspectelor formale. Wikipedia nu este admisibilă ca sursă pentru ea însăşi, cum v-a explicat AdiJapan, iar blogurile, nefiind susţinute de referenţi, nu sunt admise ca surse pe Wikipedia (se consideră că pe bloguri oricine poate scrie orice = părerea oamenilor = zero barat pe Wikipedia). Deci, modificările dv. „pierd procesul” pe chestiuni de formă (surse), nu de fond. Ca să puteţi să introduceţi texte de acest gen în articole trebuie să găsiţi surse „de încredere” pe care să le citaţi, de exemplu lucrări publicate ale criticilor, comunicate ale Academiei, articole publicate în ziare cu referenţi (care-şi iau răspunderea asupra a ce spun), interviuri televizate (şi verificabile) ale criticilor etc. Şi puteţi cita doar exact ce spun ei, nu puteţi generaliza. Iar dacă afirmaţia se referă la Guţă o puteţi pune în articolul despre el, iar dacă se referă la manele o puteţi pune la manele, nu la Guţă. Rezumând, sfatul meu este să săpaţi după surse admisibile. Iar dacă dv. înşivă sunteţi critic de artă, publicaţi întâi afirmaţiile în surse serioase, iar apoi vă puteţi autocita, deoarece nu puteţi începe o campanie pe Wikipedia, aceasta, conform politicilor nu este o tribună, ea poate doar reflecta o campanie care are loc în alte surse. Îmi cer scuze că vă răspund doar acum, aseară închisesem deja. Al dv., --Turbojet 27 martie 2009 11:26 (EET)[răspunde]

Vă mulţumesc pentru răspuns. Am luat notă şi voi reveni cu alte surse.--TachEscu (discuţie) 27 martie 2009 21:18 (EET)[răspunde]
Vă mai spun ceva despre surse. Siturile web personale ale subiectului unui articol sunt considerate surse pentru acel articol (ex. situl lui Guţă pentru articolul despre Guţă). Conţinutul lor poate fi citat în stilul „Cutare spune despre el însuşi că...” căci situl prezintă punctul său de vedere, îl caracterizează. Însă trebuie să fiţi sigur că e chiar situl lui oficial, nu situri făcute de fani (de ex. pentru o echipă, situl echipei respective, nu situl galeriei echipei respective, însă situl galeriei dacă articolul este despre galeria echipei). Sigur că Mediafax este o sursă de încredere, ca şi alte ziare cu tiraj rezonabil (dar neextremiste, Tricolorul nu este admisibil), ca şi siturile posturilor de televiziune, însă doar articolele propriu-zise, nu şi comentariile cititorilor, oricât bun simţ sau aciditate ar conţine. --Turbojet 27 martie 2009 23:55 (EET)[răspunde]
Bună ziua, TachEscu. Aveți mesaje noi la Discuţie:Nicolae Guţă.
Puteți șterge această notificare oricând doriți îndepărtând formatul {{Mesaj}}.

Reclamaţie[modificare sursă]

Având în vedere această reclamaţie, nu că mi-ar face plăcere s-o rezolv, dar nu vreau să spuneţi că reclamaţia dv. nu este luată în considerare.

I-am scris lui Impy4ever un mesaj în care i-am atras atenţia asupra stilului „neprincipial” al discuţiei, sper că va înţelege, fără să fie nevoie de alte măsuri. Pe de altă parte acolo (vă rog să citiţi) am spus că reacţia lui are sens, chiar dacă nu este tocmai corectă. Acum, cu dv. Aveţi puţine contribuţii, deci, aparent faceţi parte dintre noii veniţi şi îndrumarea Wikipedia:Nu speria noii veniţi ar fi trebuit să-l tempereze pe Impy4ever. Totuşi, cu surprindere constat că vă mişcaţi destul de lejer pe Wikipedia, ştiţi şi unde este pagina de reclamaţii, şi ce politici să invocaţi. Nu vreau să fac pe detectivul dacă nu cumva sunteţi un utilizator cu experienţă. Dacă sunteţi, povestea cu sursele (dacă ştiaţi cum trebuia de fapt să procedaţi) contrazice Wikipedia:Buna credinţă. Dacă, totuşi, sunteţi un nou venit, vă rog să fiţi mai puţin agresiv cu articolele cu care aveţi ce aveţi, procedaţi strict conform politicilor şi îndrumărilor. Despre surse v-am spus, că fără ele nu se respectă normele privind biografia persoanelor în viaţă, vedeţi eticheta de sus din Discuţie:Nicolae Guţă, iar Impy4ever a anulat în acel moment justificat modificările dv. Vă rog să schimbaţi câteva cuvinte cu Impy4ever şi să vă reconciliaţi, căci, ca în monada chinezească, niciuna din zone nu e pură. --Turbojet 28 martie 2009 19:41 (EET)[răspunde]

Bună ziua, TachEscu. Aveți mesaje noi în pagina de discuție a lui AdiJapan.
Puteți șterge această notificare oricând doriți îndepărtând formatul {{Mesaj}}.

Întrebare[modificare sursă]

Dvs. chiar nu vedeţi că am scris o listă de argumente zdravene la pagina de discuţie a articolului? Eu nu văd de ce tot numiţi abuziv orice lucru fac şi care nu vă convine... Dar dacă ţineţi neapărat ca acel citat din Pruteanu să se vadă timp de câteva ore, până sosesc administratorii, vă fac această plăcere. Vedeţi însă că aţi început să dictaţi asupra orarului a trei utilizatori ai Wikipediei, citiţi continuarea la Wikipedia:Trolling. Şi nu vă mai faceţi că nu vedeţi ce scriu, pentru că e imoral, ca să nu spun altfel. (impy4ever (discuţie) 1 aprilie 2009 08:51 (EEST))[răspunde]

Bună ziua, TachEscu. Aveți mesaje noi în pagina de discuție a lui Impy4ever.
Puteți șterge această notificare oricând doriți îndepărtând formatul {{Mesaj}}.
Bună ziua, TachEscu. Aveți mesaje noi în pagina de discuție a lui Impy4ever.
Puteți șterge această notificare oricând doriți îndepărtând formatul {{Mesaj}}.