Acest articol este semiprotejat pentru a opri vandalismul.

Manele

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Manele
Origini stilistice
Origini culturaleSfârșitul secolului al XVIII-lea, România Otomană
Instrumente tipiceChitara bas, naiul, clarinetul, saxofonul, acordeonul, bateria, tamburina, sintetizatorul

Manelele (singular manea) sunt un gen muzical din România. Provenind din muzica turcească de la începutul secolului XIX, manelele au rămas în cultura populară datorită popularității în comunitățile de lăutari din sudul și estul României, cât și din Banat. Deși au făcut parte dintr-o cultură de nișă până în a doua jumătate a secolului XX, manelele fac parte dintr-un curent muzical pan-balcanic, prezent în Bulgaria (cealga), Serbia (turbofolk), Albania (tallava), Grecia (laïka) sau în Turcia (arabesk).[1][2][3]

Genul are influențe din muzica populară aromână, greacă, turcă, arabă și sârbă și din muzica lăutărească românească. Este remarcabilă capacitatea genului de a încorpora elemente din toate celelalte genuri muzicale accesibile culturii de masă din România (muzică pop, rap sau hip-hop, muzică dance, techno până la jazz, muzică rock sau chiar muzică cultă).[necesită citare]

Etimologie

Cuvântul manea este provine din limba turcă, fiind împrumutat în limba română în epoca fanariotă, la finalul secolului al XVIII-lea sau începutul secolul al XIX-lea. Provine, cel mai probabil, din cuvântul mani, numele unui tip de poezie în limba turcă, populară la vremea respectivă.[4]

Istoric

Maneaua este o creație contemporană cu rădăcini în cultura muzicală încă predominant otomană a boierilor din România sud-estică a începutului secolului al XIX-lea. Ca atare, ea prezintă o seamă de caracteristici pan-balcanice.[5]

Origini (secolul XIX)

Numeroase surse au plasat apariția manelelor în epoca fanariotă (1711–1821), citând în acest sens mărturii de până la Dimitrie Cantemir.[6] Muzicologul român Costin Moisil a verificat aceste surse vechi și a constatat că ele nu se refereau la manele, ci la muzici de inspirație orientală în general, explicând că eroarea s-a produs prin citarea unor surse intermediare care nu au ținut cont de această diferențiere. În fapt, termenul „manea” nu a fost depistat de cercetător decât în texte de după 1820.[7]

Conținutul muzical al manelei din această perioadă nu este cunoscut. Se pare că ea se auzea la curțile domnești și a fost mai apoi preluată de către boieri. Maneaua a fost uitată până la sfârșitul secolului, una dintre ultimele relatări cunoscute vorbind de românul Stănică Pârlează, interpret de manele la Istanbul.[7] Ziaristul român Miron Manega consideră o manea piesa „Până când nu te iubeam”, notată în culegerea Spitalul amorului sau cântătorul dorului (1852) de Anton Pann și aranjată de violonistul Victor Predescu în stil turcesc (anii 1950) pentru a fi interpretată de cântăreața Maria Tănase.[6] Se pare însă că singura manea de secol XIX păstrată datează din anii 1880 și este notată în neumă bizantină (asemeni pieselor cuprinse în Spitalul amorului).[7]

Perioada comunistă (anii 1950–1989)

În înțelesul actual, maneaua a apărut în comunitățile de romi din România, pe parcursul anilor 1950, ca reacție la sofisticata muzică lăutărească. Maneaua era o muzică accesibilă, cu text, ale cărei versuri descriau în mod idilic aspecte ale vieții duse de romi. Nu sunt cunoscute motivele pentru care această nouă muzică a fost corelată cu noțiunea de manea, vehiculată anterior; lăutarii o numeau chiar „manea turcească”, probabil pentru a-i sublinia caracterul străin de muzica țigănească. Ea făcea parte dintr-o categorie ritmică distinctă, împrumutată din muzica turcească de petrecere – çiftetelli.[7]

În avântul proletcultismului, conducerea socialistă din anii 1950 a dispus organizarea unor mari ansambluri de muzică populară (incorect denumite folclorice), pe model sovietic. După 1960, s-au constituit ansambluri mai mici, în numeroase localități ale țării. Mulți dintre membrii acestor orchestre erau romi, însă acest fapt trebuia mistificat pentru a se crea senzația unei lumi muzicale românești, uniforme. În acest context, manelele nu au fost inițial văzute ca o alternativă la direcția oficială (deci, pasibile de cenzură), ba chiar câteva piese au fost înregistrate pe discuri Electrecord în anii 1970 și anii 1980: Romica Puceanu – „Ileană, Ileană”, „Șaraiman”; Gabi Luncă – „Răpirea din Serai” ș.a. În schimb, primii ani optzeci au marcat nașterea manelelor bănățene, o reacție la omniprezenta muzică populară promovată de stat. Noul gen era inspirat din muzica pop sârbească și a fost interzis pentru caracterul său „poluat”.[7]

Maneaua bănățeană se servea de instrumente împrumutate din genul pop, precum chitara electrică, chitara bas, orga electronică, sintetizatorul și bateria, în schimb renunțând la tradiționalul țambal (uneori și la vioară sau acordeon), astfel încât ansamblurile ajunseseră foarte apropiate de „formațiile de chitare electrice”. Maneaua bănățeană și alte specii de muzică pop puternic influențate de culturile balcanice, reunite sub denumirea de proto-manele, au fost cenzurate laolaltă. Deosebit de atrăgătoare pentru publicul de condiție simplă, ele au fost multiplicate prin casete audio cu înregistrări din concert, în lipsa sprijinului casei de discuri unice, Electrecord. Proto-manele care folosesc ritmul de manea au fost interpretate de formațiile Odeon, Azur, Generic, Miracol C sau Albatros. Muzica acestei perioade era mimetică, fiind realizate numeroase preluări cu versuri în limba română, modelul fiind formațiile din Iugoslavia, Bulgaria, Grecia și Turcia. Versurile manelelor din această perioadă tratau mai ales tema iubirii (îndrăgostirea, despărțirea, trădarea).

După 1989

După 1990, Electrecord și casele de discuri nou apărute (Eurostar și CDS) au lansat primele discuri de vinil cu piese ale formațiilor din perioada anterioară. Soliștii vocali ai grupurilor amintite – Costel Geambașu, Nelu Vlad, Dan Ciotoi – au început să se producă în afara formulelor cunoscute, ceea ce a marcat orientarea genului manele către cântăreți, aprecierea și prestația instrumentiștilor având de suferit. Astfel, componențele formațiilor de acompaniament devin foarte instabile. Prima formație de mare succes apărută după 1990 este Albatros din București; urmează Condor din Craiova, Real B din Găești, Accent din Târgoviște, Meridian din Ploiești, Tomis Junior din Galați etc. Formațiile nu rezistă decât pentru câțiva ani din cauza concurenței neloiale dintre ele. Tematica versurilor se îmbogățește cu subiecte privitoare la infracționalitate, munca la negru peste hotare, stagiul militar – aceasta din urmă, „maneaua de cătănie”, este impusă de Albatros și se bucură de un succes considerabil. Instrumentația formațiilor se stilizează: dispare bateria, înlocuită de bateristul electronic aflat în dotarea sintetizatorului, chitara bas este înlocuită tot de sintetizator, iar în cele din urmă chitara este și ea abandonată în favoarea sonorităților create de sintetizatorul tot mai performant. Spre 1993, așadar, formațiile nu mai conțin decât voce și unul sau două sintetizatoare.

De-a lungul anilor 1990 și până la jumătatea anilor 2000, manelele au fost, pe larg, difuzate în același regim ca restul muzicii pop românești. De asemenea, în această perioadă au apărut numeroase melodii care împrumutau trăsături ale manelelor, precum LA – Ochii tăi, Minodora la maxxim – Intoarce-te-n viața mea, Sweet Kiss – Alin, Alin, Sing Sing BB – Aoleu inima mea, Cristina Rus – Inima mea bate, Bairam – Alladin. Ulterior, manelele au devenit protagonistele unor dezbateri care, într-un final, le-au exclus de pe posturile de televiziune și radiourile generaliste: ele au fost acuzate de kitsch, în primul rând, apoi de vulgaritate, primitivism, incultură și promovare de false valori.[8]

Trăsături

Muzica

Diferența între tiparul ritmic al manelei vechi și cel al manelei contemporane constă în anticiparea timpului doi printr-o sincopă pe jumătate de timp care conferă dinamism.

Studiul muzicii de manele reprezintă un alt aspect al genului, încă lipsit de interes de specialitate. Prima dificultate întâlnită în acest demers este delimitarea granițelor genului, punându-se întrebarea dacă anumite piese „atipice” trebuie incluse sau raportate la alte genuri muzicale[necesită citare]. Însă în general, configurația este unitară: muzica de manele folosește un limbaj armonic tonal, cel mai adesea diatonic (dar există și excepții în acest sens); apariția de relații plagale interzise de tonalitate nu este totuși exclusă. În limbaj tonal, se preferă modul major (spre deosebire de muzica lăutărească, unde este mai apreciat minorul). În contrast cu armoniile desfășurate, melodica este una de tip modal, folosind scări muzicale împrumutate din genul lăutăresc, cu trepte mobile (folosirea în melodie a treptei a doua urcate deasupra acordului de treapta I, de pildă, amintește prin enarmonie de contrastul terță mare-terță mică din muzica blues), ornamentații abundente, intervale de secundă mărită ș.a. Suprapunerea dintre o acordică tonală majoritar diatonică și melodica puternic cromatizată este o trăsătură comună cu muzica lăutărească și poate aduce uneori cu jazz-ul modal (unde, tot astfel, armonii foarte stabile sunt confruntate cu o melodică fantezistă, cromatizată)[necesită citare].

Sistemul ritmic aplicat este un hibrid între giusto (folosirea unui tempo stabil) și rubato (modificarea perpetuă a tempoului, urmărind conturul melodic și încărcătura afectivă a versurilor), uneori stabilitatea giusto-ului permițând folosirea efectului behind beat (decalaj de finețe între secția ritmică și intervenția solistului, care dă un relief ritmic aparte melodiei – termen preluat din limbajul muzicii de jazz)[necesită citare]. Însă cazul tipic implică încadrarea solisticii în pulsația ritmică; acest specific, căruia i se adaugă stilul puternic sincopat, aduce aminte de stilul bossa nova din jazz-ul latin[necesită citare]. Comparația dintre maneaua veche și cea contemporană dezvăluie trei diferențe în materie de ritm și agogică: apariția sincopelor, inexistente în maneaua veche (vezi ilustrația din dreapta), schimbarea pulsației de la pătrime la optime și sporirea simțitoare a tempoului (cu toate că există manele lente chiar și între piesele moderne).

Conexiuni organice între manele și muzica Islamică: Modurile “Maqam”, tricordul “Mustaar” (Eb,F#,G), Hijaz (حجاز), tetracordul “Mustaar” (D,Eb,F#,G), pentacordul “Nikriz” (نكريز) / “Nawa Athar” (C,D,Eb,F#,G), tetracordul “Saba” (صبا) (D,Eb,F,Gb), pentacordul “Athar Kurd” (D,Eb,F#,G,A); Ritmurile “Aqṣāq Samā'I” (اقصاق سماعي) – de exemplu formula x//x/ în ostinato - și “Dawr/ Ahaat” (آهات‎) – în forma melismatică.

Instrumentația implică o largă varietate de timbre: instrumente cu coarde (vioară electrică, contrabas, chitară clasică, electroacustică sau electrică, chitară bas), suflători (fluier, nai, clarinet, saxofon, acordeon, mai rar trompetă și trombon), percuții (baterie, tarabane, bongo-uri, talăngi, tamburine și multe altele) și instrumente electronice (sintetizatorul, ce poate lua locul multor instrumente acustice, acordeon electronic, baterist electronic).

Versuri

Versurile unei manele.
Wikiquote-logo.svg Nicolae Guță și Nicoleta - „Imaginea ta”

Lumea zice că-s nebun
Că vorbesc singur pe drum
Of inima mea
Of inima mea

Nu-s nebun, vorbesc cu tine
Că te simt mereu cu mine
Of inima mea,
Of inima mea

Văd doar imaginea ta
E peste tot mereu, vorbesc cu ea
Stă chiar în fața mea
Cum de nu vede și altcineva.

Sursa poate fi verificată aici.

Textele folosite în manelelor abordează subiecte precum: dragostea (entuziasmul îndrăgostitului, dorul, gelozia, despărțirea), teme sociale (rivalitățile, conflictele, decadența societății), portrete (ale celor apropiați – prieteni, membri ai familiei, iubiți – dar și un tip specific de portret asumat la persoana întâi, inspirat din genul hip-hop, prin care se enumeră calitățile, abilitățile și avuțiile celui vizat). Textele unor manele propun puncte de vedere umoristice, uneori chiar apelându-se la parodie (textele interpretate de Florin Minune, zis „Maimuța”, pot servi ca exemplu).

Se folosește un limbaj simplu, adesea stereotip (fapt cauzat și de ritmul alert în care se produc noi piese, astfel încât în puține cazuri compoziția și producția reușesc a fi realizate fără compromisuri – cu atât mai puține în cazul autorilor de manele puțin cunoscuți). Concepte-cheie, întâlnite în textul celor mai multe piese, sunt: banii, mașinile, dușmanii, femeile ș.a. Din cauza erudiției precare a multor cântăreți, se întâlnesc greșeli gramaticale (dintre care unele au devenit adevărate licențe ale stilului, fapt similar cu un număr de „cazuri tolerate” folosite în muzica folclorică), anacoluturi, tautologii fără rol stilistic, chiar confuzii paronimice și întrebuințări nepotrivite ale unor neologisme. Tot neologismele ajută uneori la formarea unor rime rare. Textele unor manele conțin exprimări cu dublu înțeles, aluzii sexuale sau un limbaj licențios.

Versificația se apropie mult de cea întâlnită în folclorul muzical și literar românesc; astfel, majoritatea formelor urmează îndeaproape cvadratura (predilecția pentru structuri de câte patru elemente). Se folosesc versuri scurte (arareori se depășește măsura de opt silabe), iar al doilea vers din fiecare pereche e marcat adesea cu o cezură finală. Versurile se grupează de regulă în catrene; rima este împerecheată (mai rar, monorimă sau încrucișată) și apelează frecvent la asonanțe sau chiar rimă zero.

Videoclipuri

Muzicienii puțin cunoscuți apelează la rețete deja existente, inspirate din videoclipurile pentru muzica hip-hop: cântărețul (cântăreața) se află în studio sau într-o altă locație (de obicei, de interior), înconjurat de dansatoare (sau, mai rar, dansatori) și este filmat în timp ce cântă. Îmbrăcămintea celor ce apar în imagine este provocatoare și creează, de regulă, un contrast vizual între cântăreț și dansatori. Filmările, adesea stângaci realizate și montate, îl au în centru pe cântăreț. Nivelul calitativ al acestor producții este scăzut, mai ales din cauza solicitării intense a echipelor de filmare și a realizării în regim de „bandă rulantă”.

Amintind de anii de început ai genului, nu rareori chiar muzicienii cei mai apreciați apelează la tipul de videoclip descris anterior. Împrumutarea de elemente din filmările pentru muzică hip-hop este, în parte, meritul muzicianului Costi Ioniță, ce practică un stil hibrid în care intră caracteristici ale ambelor genuri. Mai problematice sunt videoclipurile în care se implică filmarea unor mașini în viteză, una decapotabilă fiind eventual destinată cântărețului – în rest, structura este foarte apropiată de cea a filmărilor cu dansatori.

Mai ales în ultimii ani, însă, se fac eforturi în direcția realizării de videoclipuri mai complexe, bazate pe un scenariu, conținând actori (unul fiind însuși cântărețul), elemente de figurație, cascadorie, costumații și scenografie (decoruri), uneori chiar efecte speciale. Se pot folosesc filtre de culoare (de exemplu, în videoclipul piesei „Am ajuns să plâng” de Nicolae Guță), viteză de redare accelerată („Fată cu păr inelat” de Costel Ciofu și Don Genove), efecte de transparență ce permit suprapunerea mai multor filmări (bluescreening) ș.a.m.d.

Dans

Nume de scenă

Interpreții de manele își aleg pseudonime hiperbolizante, de exemplu Adrian Minune sau Sorin Copilul de Aur, sau nume prin care scot în evidență localitățile de origine, precum Adi de la Vâlcea. Nu întotdeauna interpreții de manele au pseudonime, uneori își folosesc numele real (parțial, cum ar fi: Florin Salam, Nicolae Guță (Nicolae Linguraru), Vali Vijelie sau complet, ca Mihai Priescu.

Vestimentație

În domeniul vestimentar, interpreții de manele preferă o îmbrăcăminte mulată, scumpă și ostentativă. Se poartă pantaloni și tricouri strâmte, pantofi cu vârf alungit și bijuterii scumpe, de mari dimensiuni (aurul este unul dintre materialele favorite în acest sens).[9]

Media

Se estimează că majoritatea populației, între 80% și 90% ascultă manele cel puțin ocazional.[10] Un sondaj efectuat pentru Consiliul Național al Audiovizualului a arătat faptul că 32,8% dintre elevii incluși în categoria de vârstă 11-14 ani și 21,9% dintre cei din categoria 15-18 ani au ca gen preferat de muzică manelele.[10] În ciuda succesului de care se bucură în multe grupuri sociale mici răspândite în toată România, manelele nu au fost acceptate spre a reprezenta țara în concursul european de muzică Eurovision.[11]

Posturi de televiziune

Omul de afaceri Silviu Prigoană, fondatorul primului canal exclusiv informativ din România, Realitatea TV, a lansat în februarie 2005 Taraf TV, o televiziune specializată pe acest segment muzical. Canalul este distribuit prin majoritatea rețelelor de cablu din România, dar este disponibil și în pachetele unui număr mare de societăți de cablu din Republica Moldova.[12] În Serbia, canalul poate fi recepționat prin platforma DTH Digi TV în pachetul extra de canale în limba română.[13] Canalul are și un corespondent radiofonic, Taraf FM. Manelele sunt sau au fost promovate de mai multe posturi de televiziune printre care Pro TV și Antena 1, unde maneliștii au fost invitați în diverse emisiuni de divertisment. La 1 iulie 2008 a început să emită un al doilea post TV muzical care difuzează manele și muzică de petrecere, Mynele TV, închis în anul 2015.[14]. Postul îl avea printre acționari pe Costi Ioniță.

De când iTunes Store a devenit disponibil și în România , trupele și cântăreții autohtoni și-au plasat operele în magazinul online în încercarea de a se face cunoscuți la nivel mondial și de a-și rotunji veniturile. Cea mai "exotică" prezență în iTunes sunt de departe manelele, reprezentate de artiști consacrați precum Adrian Minune, Nicolae Guță, Adi de la Vâlcea, Florin Salam și Vali Vijelie.[15]

În filme

Filmul documentar „New Gypsy Kings”, realizat de Liviu Tipurita și publicat pe BBC2 în anul 2016.[16]

În cultura populară

În perioada anilor 1995-2005 acest gen muzical a fost foarte răspândit în România, ascultându-l din ce în ce mai mulți români. Decăderea sa a fost provocată de o campanie de discreditare a acestui gen de muzică condusă de intelectuali și mass media care s-au ajutat de stereotipurile legate de etnia rromă și de anti-țigănismul românilor.[17] Au existat studii controversate care arătau că ascultătorii de manele au creierele primitive[18]. Au fost interzisă prin hotărâri ale consiliilor locale din multe orașe audierea lor în public: festivaluri, mijloace de transport în comun, taxiuri.[19][20]

Artiști

Pre-1984: manele lăutărești sau manele turcești

1984–1991: primul val al manelelor moderne

1991–2004: al doilea val

2004–prezent

Note

  1. ^ „Popular music, social capital and the consolidation of public space in post-communist Romania”, Sociologie Românească (în Romanian), 10 (02), pp. 113–133, , ISSN 1220-5389, accesat în  
  2. ^ Trandafoiu, Ruxandra (), 'Manele', symbolic geography and music cosmopolitanism in Romania”, Popular Music History (în engleză), 11 (1), pp. 61–79, doi:10.1558/pomh.36189, ISSN 1743-1646, accesat în  
  3. ^ Haliliuc, Alina (), „Manele Music and the Discourse of Balkanism in Romania”, Communication, Culture and Critique, 8 (2), pp. 290–308, doi:10.1111/cccr.12083, ISSN 1753-9129, accesat în  
  4. ^ Beissinger, M. (2016), p. 53
  5. ^ Maneaua: Istorie, alcatuire, rosturi, intelesuri (25 martie 2010) « Conferințele de la Șosea
  6. ^ a b Cui ii e frica de manele?, 9 ianuarie 2006, Miron Manega, Jurnalul Național, accesat la 3 iulie 2012
  7. ^ a b c d e Rădulescu, Speranța și Florin Iordan. Conferințele de la Șosea. Profesioniștii muzicilor orale: istorie, practici, stiluri, tendințe recente, prelegere susținută la Clubul Țăranului, Muzeul Țăranului Român (4 iunie 2009)
  8. ^ Cum au îngropat elitele României manelele. O poveste cu cocalari | CriticAtac
  9. ^ Portretul-robot al ascultătorului de manele
  10. ^ a b Bulionul de manele, 9 ianuarie 2006, Dana Cobuz, Jurnalul Național, accesat la 3 iulie 2012
  11. ^ Manelele excluse de la Eurovision
  12. ^ Consiliul Coordonator al Audiovizualului al Republicii Moldova - Reglementări
  13. ^ Digi TV Serbia
  14. ^ Mynele TV
  15. ^ Maneliști în magazinul Apple, mai valoroși decât Metallica și Lady Gaga!
  16. ^ REACȚIA PRESEI BRITANICE după ce ADRIAN MINUNE și FLORIN SALAM au ajuns eroii unui DOCUMENTAR BBC, 17 iunie 2016, Anca Simionescu, Evenimentul zilei, accesat la 17 iunie 2016
  17. ^ Rezistenta - Manelele, interzise la Vaslui, 13 martie 2006, Jurnalul Național, accesat la 15 iunie 2013
  18. ^ Cum se comporta creierul cand asculta manele
  19. ^ Manele interzise prin lege la Iasi
  20. ^ http://videonews.antena3.ro/action/viewvideo/38483/manelele-interzise-in-mijloacele-de-transport-din-galati

Bibliografie

Vezi și

Legături externe

Serial în Jurnalul Național - [1]