Discuție:Neerlandezi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Titlu[modificare sursă]

Pentru limbă au existat discuții nesfârșite și existau surse care să susțină existența unei limbi neerlandeze, însă în cazul popourlui, dexonline e destul de clar că neerlandez e un sinonim rar pentru olandez.--Strainu (دسستي‎)  17 noiembrie 2018 13:39 (EET)

Păi s-a tot spus că Olanda e doar o parte a Țărilor de Jos, prin urmare nu pot fi denumiți olandezi decât cei care locuiesc acolo. Ce facem însă cu locuitorii din Frizia, din Brabant, din Zeelanda și din celelalte provincii? OK, sunt frizoni, brabantini, zeelandezi, dar în același timp și olandezi? Potrivit DEX olandez=persoană care face parte din populația Olandei sau este originară de acolo. Cum țara se numește însă Regatul Țărilor de Jos, nu Olanda, e normal ca populația Țărilor de Jos să nu fie formată doar din olandezi, ci și din frizoni, brabantini, zeelandezi etc. Denumirea neerlandezi îi cuprinde pe toți locuitorii Țărilor de Jos, nu numai pe olandezi. Cel puțin așa văd eu lucrurile. --Donarius (discuție) 17 noiembrie 2018 15:15 (EET)
În Uniunea Europeană este folosit demonimul neerlandez pentru locuitorii Țărilor de Jos. 86.123.41.207 (discuție) 17 noiembrie 2018 22:05 (EET)
Taică-meu, la aproape 80 de ani (ca acum nu mai are nimic, nici ani), avea o vorbă înțeleaptă: "unde-i multă deșteptăciune este și multă prostie". Acum fără să fie luată mot-a-mot, nu este cazul să se despice firul în 4. Ce ne facem că în România sunt și alți conlocuitori? Căutăm un cuvânt, care să nu fie "român", să nu se supere ei? Sau pentru că a existat și există Țara Românească, Moldova, Ardeal etc, să nu spunem români, pentru că există și moldoveni, sau ardeleni, sau olteni? În tradiția românească, țara se numește Olanda, chit că discutăm de Țările de jos, poporul este olandez, chiar dacă acolo sunt mai multe regiuni (ghinionul lor), iar limba este olandeză din același motiv: tradiția românească. Nu trebuie să vină cineva să explice unei întregi societăți că până acum au fost proști, că nu au știut nimic, și că-i învață el cum e corect. La un search pe okazii.ro, la (titluri de) cărți, vei găsi neerlandeză de mai puțin de 5 ori, și olandeza de peste 150 de ori. Cu alte cuvinte nu cred că ar trebui să-și aroge nimeni calitatea de a da lecții de limbă la toți acei autori de cărți. Chestiunea asta are, în literatura română tradițională (că românii au prevăzut astfel de situații!), alocat un proverb: "un nebun aruncă o piatră în baltă și 100 de înțelepți se chinuie să o scoată". PS. noi nu suntem în Uniunea Europeană, că nu ne-au primit, în Schengen, neerlandezii/netherlandezii/nederlandezii - of, că mi s-a rupt limba în gură. :) PheonixRo (discuție) 17 noiembrie 2018 22:32 (EET)
Normele spun ca se pune titlul cel mai cunoscut si redirecturi pe alte variante, chiar daca-s oficiale. Ex: se foloseste la titlul unui articol biografic pseudonimul in detrimentul numelui din buletin. Asa este si aici. Donarius face exces de zel si nu tine cont de niste reguli, pana la urma, de bun simt. Asybarisaport 18 noiembrie 2018 11:11 (EET)

Recunosc că m-am pripit cu redenumirile, dar trăiam cu impresia că odată cu limba neerlandeză s-a decis și în favoarea etnonimului neerlandezi. Am avut cele mai bune intenții și îmi cer scuze dacă s-a lăsat impresia că am vrut să impun ceva comunității. M-am oprit din redenumiri și nu mă opun sub nicio formă revenirii la forma anterioară.

A fi acuzat totuși că fac în continuare (se folosește timpul prezent în afirmațiile de mai sus) exces de zel și că sunt nesimțit, deși m-am oprit din redenumiri după inițierea acestei discuții, sunt acuzații la limita atacului la persoană, în timp ce comparațiile de mai sus în care există cuvintele prostie și nebun, sunt atacuri la persoană sub o formă voalată.

Reamintesc că Universitatea București organizează, conform http://old.unibuc.ro/depts/limbi/literatura_germana/neerlandeza/, http://old.unibuc.ro/depts/limbi/literatura_germana/index.php și http://old.unibuc.ro/prof/nicolaescu_g/, cursuri de literatură și cultură neerlandeză, istoria limbii neerlandeze, structura limbii neerlandeze, civilizație neerlandeză și practica limbii neerlandeze. Poate ar fi cazul ca Academia Română prin reprezentanții săi pe Wikipedia să-i atragă atenția distinsului profesor Nicolaescu să nu mai predea cursuri de limba, literatura și civilizația neerlandeză, ci cursuri de limba olandeză, aducându-i ca argument situl Okazii. --Donarius (discuție) 18 noiembrie 2018 16:19 (EET)

Sefule, am spus bun simt nu nesimtit. Excesul de zel care este evident nu este o jignire sau atac la persoana. Nu fiti asa de sensibil, nu e cazul. Chiar nu am avut vreo intentie sa faultez. Asybarisaport 18 noiembrie 2018 20:23 (EET)

Cum am înțeles eu discuțiile anterioare: În cazul limbii, cele două nu sunt sinonime (în lucrările lingvistice), olandeza este un dialect al neerlandezei. În schimb în cazul demonimului nu pare să existe o diferențiere între ele în surse. Da, unele folosesc neerlandez, altele olandez, dar pentru același subiect.--Strainu (دسستي‎)  19 noiembrie 2018 01:31 (EET)