Discuție:Meningită

Translation

The translation was partially or entirely based on the simplified version of the English article Meningitis. The authors of the original article are listed in the page history of the source article. The translation was completed by members of Translators Without Borders as part of the Wikipedia:WikiProject Medicine Translation task force.

Cercetări

• Igiena orală previne meningita, 23 februarie 2012, Descoperă

Text nereferențiat "invizibil" mutat din pagina principală

Meningita este o infecție a țesuturilor creierului (meningele) și uneori și a lichidului cefalorahidian (LCR) care înconjoară creierul și măduva spinării. Meningita constă în tumefierea (umflarea) țesuturilor creierului și în unele cazuri și a țesuturilor măduvei spinării numită meningita spinală. Atunci când țesuturile creierului sunt tumefiate la celulele creierului ajunge mai puțin sânge și prin urmare mai puțin oxigen. Dacă nu se tratează, în unele cazuri pot apărea sechele ale creierului. Infecția apare mai frecvent la copii, la adulții tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani, la adulții în vârstă și la persoane care au o afecțiune cronică, precum o scădere a sistemului imunitar (sistemul de apărare al organismului). Meningita poate îmbrăca forme ușoare sau severe, ce pot amenința viața. De regulă, severitatea depinde de microorganismul care a cauzat infecția și de vârsta persoanei, precum și de starea generală de sănătate a organismului în momentul infectării.

Cauze

De obicei, meningita este cauzată de virusuri sau bacterii precum Neisseria meningitidis (cunoscută și meningococ) și Streptococcus pneumoniae (pneumococul). Meningita mai poate fi cauzată și de alte microorganisme sau de alte condiții. În cazuri rare, fungii, paraziții, tuberculoza și organismele ce provoacă sifilis și boala Lyme pot provoca meningita. Infecția se poate dezvolta de asemenea și ca o complicație a altor afecțiuni, a unei răni (în particular a cutiei craniene sau a feței) sau a unei intervenții chirurgicale pe creier. În cazuri foarte rare, unele medicamente pot cauza meningita, cum ar fi carbamazepina (Tegretol), clotrimoxazol (Bactrim, Septra, trimetoprim-sulfametoxazol), medicamente antiinflamatorii nonsteroidiene (precum ibuprofen și naproxen), levamisol (Ergamisol), metronidazol (Flagyl), globuline imune și vaccinurile împotriva rubeolei și împotriva oreionului. Uneori cauza nu se poate identifica aceasta putând fi multiplă.

Tipologie

Meningita virală

Între 80% si 92% din persoanele care fac meningită virală în fiecare an sunt infectate cu virusuri care trăiesc în mod normal în intestin. Aceste enterovirusuri (cum ar fi virusul Coxsackie și echovirusul) fac parte din flora intestinală fără să producă vreo boală. Totuși, ele pot provoca meningită atunci când sunt transmise de la o persoană la alta prin intermediul alimentelor, apei sau obiectelor contaminate. Meningita provocată de enterovirusuri apare cel mai frecvent la copii mici și la sugari. Virusurile herpetice pot fi de asemenea o cauză de meningită cu encefalită. Ele sunt adesea prezente în organismul uman fără să determine nici o boală, totuși ocazional ele devin active și provoacă afecțiuni. Virusurile herpetice pot fi transmise de la o persoană la alta prin intermediul contactelor apropiate, precum sărutul, tusea, strănutul sau contactul sexual. Uneori, virusurile herpetice pot trece de la o mamă la copilul ei, în timpul nașterii. În cazuri rare, alte virusuri, precum virusul imuno-deficienței umane (HIV) sau virusul ce provoacă oreionul, pot cauza meningită.

Meningita bacteriană

La cei mai mulți oameni care fac meningita bacteriană, aceasta este provocată de unul din cele două tipuri de bacterii: Streptococcus pneumoniae sau Neisseria meningitidis. Aceste bacterii trăiesc adesea în organismul uman, cel mai frecvent la nivelul nasului și a gâtului, fără să provoace afecțiuni. Totuși, bacteriile acestea pot provoca meningită dacă pătrund în circulația sanguină, de unde ajung la lichidul cefalorahidian sau la țesuturile (meninge) care înconjoară creierul și măduva spinării. De asemenea, aceste bacterii pot fi transmise de la o persoană la alta, de obicei prin intermediul salivei sau a secrețiilor nazale infectate. Alte două bacterii care pot provoca uneori meningita sunt streptococul de grup B și Listeria monocytogenes. Meningita cauzată de bacteria streptococică de grup B apare cel mai frecvent la nou-născuți, care se pot infecta în timpul nașterii sau după. Meningita cauzată de Listeria monocytogenes apare cel mai frecvent la nou-născuți și la adulții în vârstă. Programele pentru prevenția infecției cu streptococii de grup B au scăzut incidența bolii. Aceste programe includ recomandarea sceening-ului prenatal la toate femeile însărcinate în săptămâna

Simptome

Cele mai frecvente simptome ale tuturor formelor de meningită includ:

• febră;
• durere de cap severă și persistentă;
• gâtul este înțepenit și dureros, cel mai bine evidențiindu-se la încercarea de a atinge pieptul cu bărbia;
• vărsături;
• confuzie și un nivel scăzut de conștiență/luciditate;
• convulsii.

Alte simptome ale meningitei sunt:

• oboseala/lenevire, slăbiciune și dureri musculare și senzații ciudate (cum ar fi furnicături) sau slăbiciune în întregul corp;
• sensibilitatea ochilor și dureri ale ochilor la lumină puternică;
• erupție cutanată;
• momente de amețeală.

La unii oameni pot apărea simptome neobișnuite de meningită. Astfel, sugarii, copiii mici și vârstnicii și persoanele cu alte afecțiuni medicale pot să nu prezinte simptomele comune ale meningitei. Este posibil ca ei să nu se simtă bine și sa aibă energie puțină

• la sugari, semnele de meningită pot fi febra, o iritabilitate care este greu de calmat, scăderea poftei de mâncare, erupție cutanată, vărsături și un țipăt ascuțit. Copiii cu vârsta mai mică de 18 luni pot să nu prezinte "înțepenirea" gâtului;
• sugarii mai pot prezenta de asemenea niște pete ușor umflate la nivelul capului, care nu se datorează plânsului și corpul încordat. Ei pot plânge atunci când sunt luați în brațe;
• copiii mici cu meningită pot avea manifestări asemănătoare gripei, tusei sau tulburări de respirație;
• adulții în vârstă și persoanele care au alte afecțiuni medicale pot prezenta doar o durere de cap ușoară și febră.

De obicei, simptomele meningitei bacteriene debutează brusc, iar cele ale meningitei virale pot debuta brusc sau treptat, în curs de câteva zile. De exemplu, simptomele meningitei virale apărute după oreion pot apărea după câteva zile sau săptămâni. Alte afecțiuni ce pot da simptome asemănătoare meningitei sunt hepatita virală și gripa.

Perioada de incubație - durata de timp măsurată din momentul expunerii la infecție și până când se dezvoltă primele simptome - depinde de tipul de microorganism care a cauzat infecția.

Diagnostic

Medicii pun diagnosticul de meningită pe baza istoricului medical, a examenului fizic și a unuia sau mai multor teste. În timpul efectuării istoricului medical, pacientul este întrebat dacă a fost expus la microorganisme care pot produce meningita, sau dacă a venit în contact cu o persoană infectată cu un microorganism de acest tip. Se face de asemenea un examen fizic în scopul căutării semnelor de infecție, cum ar fi "înțepenirea" gâtului și în poziția culcată, incapacitatea de a putea atinge pieptul cu bărbia fără a ridica picioarele. Dacă se suspectează meningita, medicul poate face testele imediat, înaintea sau la începutul internării în spital.

Investigații

Puncția lombară

Puncția lombară este cel mai important test de laborator pentru diagnosticul de meningită. Ea se face aproape întotdeauna în cazul suspiciunii de meningită. Este prelevată o mostră de lichid cefalorahidian (LCR) care este testată în scopul căutării și identificării unuia din microorganismele ce pot provoca meningita. Se face o cultură din lichid cu acest scop. Adesea este nevoie de câteva zile până la câteva săptămâni până la obținerea rezultatelor acestei culturi din LCR.

Totuși se pot face și alte teste din lichidul cefalorahidian pentru identificarea micro-organismului care a cauzat infecția. Rezultatele acestor teste pot fi gata înaintea rezultatelor culturii. Pot fi făcute și alte teste pentru confirmarea diagnosticului, cum ar fi:

• hemocultură (cultura efectuată din sânge), pentru identificarea infecției
• tomografie computerizată (CT) sau rezonanța magnetică nucleară (RMN) la nivelul capului, pentru găsirea tumefierii țesuturilor cerebrale sau a complicațiilor, cum ar fi leziunile cerebrale
• testele urinare, pentru identificarea unei infecții urinare
• radiografie toracică, în căutarea unei infecții pulmonare
• precum și o biopsie de la nivelul erupției cutanate.

Mod de transmitere

Microorganismele care cauzează meningita pot fi transmise de la o persoană la alta sau transmise de la rozătoare sau insecte la oameni. Totuși, expunerea la un microorganism care provoacă meningita nu înseamnă neapărat că persoana respectivă va face meningită. Microorganismele pot fi transmise de la o persoană la alta:

• în timpul nașterii. O mamă poate transmite copilului ei un microorganism care cauzează meningita, chiar dacă mama nu are nici un simptom. Nașterea copilului cu operație cezariană și nu pe cale normală nu îl protejează întotdeauna pe copil împotriva infectării. Microorganisme precum enterovirusurile, streptococii de grup B și Escherichia coli se pot transmite în acest mod.
• prin intermediul materiilor fecale. Enterovirusurile și unele bacterii (de exemplu, Listeria monocytogenes și E. coli) se pot transmite în acest fel. Pe această cale, meningita apare în special la copii și mult mai rar la adulți.
• prin tuse sau strănut. Persoanele infectate pot transmite anumite bacterii care sunt prezente în mod normal la nivelul nasului și gâtului lor (precum Streptococcus pneumoniae și Neisseria meningitidis) prin intermediul salivei sau a secrețiilor nazale
• prin sărut, prin contact sexual sau prin contactul cu sângele infectat. Virusul imunodeficientei umane (HIV) poate de asemenea să provoace meningită și poate fi transmis de la o persoană infectată la altă persoană prin contact sexual sau prin sânge, dar nu prin sărut. Unele microorganisme care provoacă meningita cu encefalită pot fi transmise la oameni de la rozătoare sau insecte. Cele mai frecvente dintre acestea sunt arbovirusurile (inclusiv virusul encefalitei St. Louis și virusul West Nile) și coriomeningita limfocitică, care se transmite prin praf sau alimente contaminate cu urină de la șoareci, hamsteri sau șoricei.

Evoluție

Evoluția meningitei depinde de vârsta pacientului, de starea generală de sănătate și de microorganismul care a cauzat infecția. Afecțiunea poate varia de la ușoară la severă. Meningita virală este mai frecventă spre sfârșitul verii și la începutul toamnei. De obicei nu provoacă o afecțiune severă. Totuși, este foarte important un consult medical, mai ales dacă simptomele evoluează în așa fel încât se poate suspecta o meningită bacteriană, care este mai serioasă. În cazurile ușoare de meningită virală se poate face un tratament la domiciliu, iar vindecarea se face în două săptămâni. Totuși, la unele persoane pot să persiste simptome, ca oboseală sau amețeală pentru câteva luni după aceea. Meningita bacteriană apare cel mai frecvent spre sfârșitul iernii până la începutul primăverii. De obicei determină o afectare serioasă și poate deveni amenințătoare de viață. Simptomele meningitei bacteriene apar de obicei brusc și durează cel puțin 2 – 3 săptămâni. O persoană cu meningită bacteriană este internată și tratată în spital cu antibiotice. Complicațiile care apar în cursul bolii sau complicațiile pe termen lung sunt mai frecvente în meningita bacteriană decât în meningita virală. Nou–născuții și copii mici cu meningită bacteriană, persoanele cu sistemul imun afectat și vârstnicii cu afecțiuni cronice au un risc mai mare decât restul de a dezvolta complicații imediate sau pe termen lung. Există riscul de deces la persoanele cu meningită bacteriană care nu sunt tratate prompt. Nou-născuții, copii mici cu vârsta sub 2 ani, vârstnicii și persoanele cu sistemul imun slăbit au un risc mai mare de deces decât ceilalți.

Probabilitatea de deces din cauza meningitei bacteriene la adulți este cea mai mare la cei care:

• au vârsta de peste 50 de ani;
• au convulsii în primele 24 de ore de boala;
• întârzie începerea tratamentului;
• sunt în comă la internarea în spital;
• sunt în stare de șoc;
• nu pot respira autonom, fără ajutorul mașinilor.

Meningita cauzată de Streptococcus (S.) pneumoniae are riscul cel mai mare de a provoca moartea dintre toate meningitele bacteriene. Vaccinul împotriva S. pneumoniae îi protejează de obicei pe cei care îl fac, de bolile (inclusiv meningita) provocate de majoritatea tulpinilor acestei bacterii.

Factorii care pot crește riscul de meningită sunt:

• genetici - Unele persoane pot moșteni tendința de a face meningită daca vin în contact cu aceste microorganisme care o provoacă;
• sexul - Bărbații fac meningita mai frecvent decât femeile;
• vârsta - în general, sugarii, copiii mici, adulții tineri și vârstnicii au cel mai mare risc de a face meningită;
• condiții de trai aglomerate - persoanele din tabere, școli și cămine/internate au o probabilitate mai mare de a face meningită provocată de microorganisme care se răspândesc cu ușurință de la o persoană la alta.

De exemplu:

• studenții de anul întâi la facultate care locuiesc în cămine - Aceștia au un risc moderat crescut de a face meningită comparativ cu ceilalți tineri de vârsta lor. Totuși, în general, riscul studenților din facultăți este scăzut;
• copiii care merg la cămin/grădiniță au un risc mai mare decât ceilalți de vârsta lor de a face meningită cu microorganisme care se răspândesc cu ușurință prin materiile fecale sau prin mâinile sau apă contaminate;
• expunerea la insecte sau rozătoare, la persoanele care locuiesc în zone în care sunt predispuși la contactul cu acestea;
• lipsa imunizării împotriva oreionului, împotriva Haemophilus influenzae, lipsa vaccinării anti-pneumococice la copii de 2 ani și mai mici. Vaccinul anti-pneumococic oferă protecție împotriva tulpinilor acestei bacterii care sunt în vaccin;
• vârstnicii care nu sunt vaccinați împotriva Streptococcus pneumoniae și/sau cei care nu au o splină funcțională;
• călătorii în zone în care meningita este frecventă. De exemplu, persoanele care călătoresc în zona "centurii meningitei" din Africa Subsahariană trebuie să se vaccineze împotriva Neisseriei meningitidis.

Factori de risc

• stare generală de sănătate precară. Persoanele cu sănătate precară sau cele care au alte afecțiuni cronice pot avea un risc crescut de a face meningită deoarece mecanismele de apărare naturale ale organismelor lor sunt scăzute. De exemplu, copiii care au anemie cu hematii în seceră (siclemie) sau cancer au un risc mai mare decât alți copii;
• prezența unui defect din naștere al cutiei craniene, o leziune la cap sau o operație chirurgicală;
• tratament cu dializă renală;
• prezența altor infecții, precum infecțiile căilor respiratorii superioare, oreion, tuberculoză (TBC), sifilis, boala Lyme și afecțiuni cauzate de virusurile herpetice;
• prezența unui implant cohlear pentru hipoacuzie (surditate) severă. Un studiu recent arată că implantele cohleare la copii dau un risc crescut de meningită bacteriană;
• copil născut dintr-o mamă infectată cu un microorganism ce cauzează meningita. Virusurile precum enterovirusurile și herpes virusurile și bacteriile precum streptococii de grup B, Listeria monocytogenes și E. coli pot fi transmise de la mama infectată la făt în timpul nașterii;
• prezența unui episod de meningită în trecut. Unele persoane care au avut meningită în trecut au o probabilitate mai mare de a o face din nou. Aceste persoane sunt cele cu defecte din naștere sau leziuni la nivelul cutiei craniene sau al feței, cele cu sistemul imun afectat sau cele care fac reacții adverse neașteptate la unele medicamente.

Tratament

Tratamentul meningitei depinde de microorganismul care a cauzat infecția, de vârsta, de extinderea infecției și de prezența altor afecțiuni medicale sau a complicațiilor meningitei.

Majoritatea cazurilor de meningită sunt cauzate de virusuri (determinând meningita virală). Cele mai multe persoane cu meningită virală de obicei încep să se simtă mai bine după 3 zile de boală și se fac bine în aproximativ 2 săptămâni.

Meningita cauzată de bacterii trebuie tratată în spital, cu antibiotice. Este mai probabil să se dezvolte complicații în cursul bolii (cum ar fi febra prelungită și convulsii) și complicații pe termen lung (precum pierderea auzului și probleme cu vederea) în cazul meningitelor bacteriene decât în cazul celor virale. Dacă meningita bacteriană nu este tratată prompt și adecvat, poate surveni decesul. Meningita bacteriană sau meningita virală severă pot impune tratarea în spital, cu:

• antibiotice. Aceste medicamente se administrează de obicei în venă (pe cale intravenoasă sau IV). Antibioticele se administrează numai dacă infecția este cauzată de o bacterie. Administrarea de antibiotice atunci când nu este nevoie poate duce la apariția rezistenței la ele
• măsuri pentru reducerea presiunii din creier. Dacă meningita provoacă creșterea presiunii în creier, se administrează medicamente cortizonice precum dexametazona. Aceasta administrată în asociere cu antibiotice, cel mai curând posibil în evoluția meningitei, poate reduce riscul de apariție a sechelor și a decesului. Totuși, un studiu arată că steroizii nu au ameliorat evoluția la copiii din țările în curs de dezvoltare, atunci când adeseori copiii nu sunt aduși la spital suficient de devreme după ce simptomele de meningită încep să se dezvolte
• măsuri pentru reducerea febrei. Medicamente precum acetaminofen (Paracetamol, Tylenol), consumul de lichide și o bună ventilare a camerei pot reduce febra. În caz de febră înaltă, poate fi nevoie de o intervenție, cum ar fi punerea unui cearceaf udat cu apă rece pe pat
• măsuri pentru prevenirea convulsiilor. Dacă apar convulsiile, este nevoie de un mediu înconjurător calm și liniștit. Medicamente precum fenobarbital sau diazepam pot fi administrate pentru oprirea lor
• oxigenoterapia. Administrarea de oxigen se face în caz de dificultate a respirației și pentru creșterea cantității de oxigen în întregul organism. Oxigenul se poate administra printr-un cort sau o capotă plasate deasupra corpului, printr-o mască facială pusă deasupra nasului și a gurii, printr-o piesa ținută sub nas (canula nazală) sau în cazuri severe, printr-un tub introdus prin gură până la nivelul traheei
• monitorizarea consumului de lichide. Poate fi nevoie de consum de lichide în plus deoarece infecțiile cresc nevoia organismului de apă. Consumul de lichide poate reduce de asemenea riscul posibil al deshidratării. Lichidele se administrează intravenos (IV) în cazul în care vărsăturile împiedică consumarea lichidelor pe cale orală. Medicii și asistentele controlează cantitatea de lichide administrată deoarece persoanele cu meningită pot face complicații în cazul în care au prea puține sau prea multe lichide
• monitorizarea analizelor sângelui. Se fac frecvent teste sanguine pentru măsurarea electroliților, precum sodiul, potasiul și a glucozei din sânge.

O persoană cu meningită severă trebuie tratată într-o unitate de terapie intensivă (UTI) dintr-un spital. Medicii monitorizează îndeaproape pacientul și asigură îngrijirile necesare. Majoritatea adulților sănătoși care s-au vindecat de meningită nu necesită îngrijiri ulterioare. Totuși, adulții care au afecțiuni medicale care îi fac mai predispuși decât alții să dezvolte complicații pe termen lung sau să facă din nou meningită trebuie să revină la control după ce s-au vindecat.

Sugarii și copii tratați pentru meningită trebuie să fie întotdeauna monitorizați după ce s-au vindecat și trebuie verificați pentru prevenirea complicațiilor pe termen lung, precum pierderea auzului.

Tratamentul ambulator (la domiciliu)

Tratamentul la domiciliu este de obicei suficient pentru majoritatea persoanelor care au menigita virală. El cuprinde:

• scăderea febrei. Uneori nu este nevoie de niciun tratament pentru febră. Pentru reducerea febrei se pot folosi comprese cu apă rece pe frunte, dușuri reci, și medicamente precum acetaminofen (Paracetamol, Tylenol) sau ibuprofen
• îndepărtarea durerii ușoare. Durerea de cap este un simptom comun în meningită. Unii oameni pot avea de asemenea și dureri musculare ușoare sau mai severe. Durerea ușoară poate fi îndepărtată de regulă cu medicamente precum acetaminofen (Paracetamol, Tylenol) sau ibuprofen
• prevenirea deshidratării. Semnele comune ale deshidratării cuprind uscăciunea gurii, gura "cleioasa" și urină redusă cantitativ, cu culoare închisă. Se poate preveni deshidratarea prin consumarea de lichide în cantitate mai mare decât în mod obișnuit, sub forma de apă, sucuri, ceaiuri, și lichide de rehidratare. Copii pot să prefere batoanele de sucuri înghețate. Daca persoana respectivă prezintă vărsături, trebuie să evite mâncarea sub formă solidă și să bea apă sau alte lichide cu înghițituri mici
• odihna. Repausul ajută la însănătoșire și asigură îndepărtarea unor simptome precum durerea de cap. Activitățile efectuate în liniște, precum cititul de cărți, vizionarea de filme, ascultarea de muzică, care pot face să treacă timpul mai repede
• urmărirea apariției de semne ale complicațiilor în timpul bolii. Cele mai frecvente complicații sunt febra care durează mai mult timp decât ar fi de așteptat și convulsiile. Unii oameni care au complicații în timpul bolii pot necesita internare în spital pentru tratament.

Tratamentul la domiciliu este de asemenea necesar după însănătoșire. Este importantă urmărirea pentru identificarea apariției de semne ale complicațiilor pe termen lung, precum pierderea auzului (surditatea).

Opțiuni de medicamente

Medicamentele folosite pentru tratamentul meningitei depind de microorganismul care a cauzat infecția, de extinderea infecției, de vârsta persoanei și de starea generală de sănătate. Medicamentele cuprind : - antibiotice pentru tratarea infecției bacteriene - medicamente pentru tratamentul convulsiilor - medicamente pentru tratamentul presiunii din creier - medicamente pentru reducerea febrei - medicamente pentru îndepărtarea durerilor musculare - cele mai frecvent folosite sunt antiinflamatoarele non-steroidiene (AINS) și acetaminofenul (Paracetamol, Tylenol). Reacțiile adverse comune sunt grețurile și durerile de stomac. În plus, AINS –urile pot provoca încețoșarea privirii și zgomote în urechi. Înainte de începerea tratamentului cu antibiotice în meningita bacteriană, este important sa se identifice care este bacteria care a provocat infecția. În acest sens se folosește o mostră din lichidul cefalorahidian sau din sânge. Tipul de antibiotic folosit și durata tratamentului depind de bacterie, de extinderea infecției, de vârsta persoanei respective și de probabilitatea de a se dezvolta o meningită severă sau de a apărea complicații în cursul bolii. Adeseori se administrează o asociere de două medicamente, precum ampicilina și gentamicina sulfat.

Tratament chirurgical

Nu exista niciun tratament chirurgical pentru meningită.

Alte tratamente

Persoanele cu meningită severă sau cu complicații apărute în cursul bolii pot necesita internare în unitatea de terapie intensivă. Ei pot avea nevoie de:

• oxigenoterapie, pentru îmbunătățirea respirației și pentru reducerea muncii depuse de inimă. Un pulsoximetru este folosit adeseori pentru măsurarea cantității de oxigen din sânge. În plus, dacă persoana respectivă este prea bolnavă ca să poată respira singură, poate avea nevoie de o mașină numită ventilator
• aspirarea secrețiilor mucoase de la nivelul bronhiilor. Se introduce un mic tub de plastic prin nas sau prin gură. Acest tub este conectat la o mașină care aspiră ușor secrețiile mucoase. Alte tratamente, cum ar fi exercițiile de respirație și masajul, pot de asemenea să ajute la îndepărtarea acestor secreții
• administrarea de lichide pe cale intravenoasă (IV). Uneori oamenii sunt prea bolnavi ca să poată bea lichide.

Profilaxie

Vaccinarea (imunizarea) împotriva unora din microorganismele ce pot provoca meningita este cel mai eficient mod de a preveni apariția bolii. Imunizarea împotriva unor cauze comune de meningita includ:

• vaccinul împotriva pojarului, a oreionului și a rubeolei (measles, mumps, and rubella =MMR). Acest vaccin este administrat de rutină la copii cu vârsta între 12 luni și 15 luni;
• vaccinul împotriva varicelei (vărsat de vânt). Acest vaccin este recomandat la copii cu vârsta mai mică de 18 luni, precum și la copii mai mari, adolescenții și la adulții care nu au avut vărsat de vânt;
• vaccinul împotriva Haemophilus influenzae, tipul b. Imunizarea împotriva Haemophilus influenzae tipul b se recomandă la toți copiii cu vârsta între 2 luni și 5 ani, precum și la toate persoanele cu vârsta peste 5 ani care are o afecțiune medicală precum anemia cu hematii în secera (siclemie) sau are sistemul imun afectat.

De la introducerea acestui vaccin în 1985, acesta a dus la o scădere semnificativă a numărului cazurilor de meningită provocată de această bacterie

• vaccinurile împotriva celor mai frecvente cauze de meningită bacteriană (Streptococcus pneumoniae și Neisseria meningitidis) sunt recomandate la persoanele cu risc crescut de infecție. Aceste persoane cu risc mare includ vârstnicii și copiii și adulții care au sistemul imun scăzut, ca de exemplu cei care prezintă o boală gravă sau care nu au o splină funcțională (care este o parte a sistemului imun). De asemenea, persoanele care au avut meningită în trecut au un risc crescut.

Vaccinarea de rutină împotriva Streptococului pneumoniae se recomandă la copiii de 2 ani și mai mici de 2 ani, precum și la cei cu vârstă între 2 si 4 ani care prezintă un risc crescut de a face o afecțiune pneumococică serioasă. Aceștia sunt copii care nu au splină și cei cu SIDA sau infecție HIV sau anemie cu hematii în secera (siclemie). Centrele pentru prevenția și controlul bolilor recomandă vaccinarea cu un nou vaccin (Menactra) care oferă protecție împotriva anumitor tulpini de Neisseria meningitidis, la copii cu vârsta de 11 și 12 ani, la adolescenții care intră la liceu și la studenții din primul an de facultate care locuiesc în cămine/internate. Vaccinul împotriva Neisseria meningitidis se poate administra de asemenea și la persoanele care au un risc mai mare decât în mod normal, cum ar fi persoanele care trăiesc/călătoresc în zone în care prevalența meningitei e crescută, cum ar fi "centura meningitei" din Africa subsahariană, persoanele care nu au splină, sau cele cu infecție HIV. Deși în general la studenții din facultăți riscul de meningită cu Neisseria meningitidis (boala menigococică) este scăzut, cei din anul întâi, în special cei care trăiesc în cămine/internate au un risc moderat crescut de a face meningită meningococică față de alte persoane de vârsta lor. De aceea acestora li se recomanda administrarea de vaccinuri impotriva neisseria meningitidis. Studentii din anul intai care nu locuiesc in camine/internate sunt sfatuiti sa se vaccineze de asemenea, pentru a avea un risc mai mic de a face meningita.

Implanturile cohleare

S-a găsit o asociere intre meningita si implanturile cohleare puse pentru surditatea severa. Pentru a reduce riscul de meningita, expertii recomanda ca persoanele care au astfel de implanturi sa fie vaccinate impotriva Streptococcus pneumoniae. De asemenea, unii oameni cu implanturi aveau infectii localizate la nivelul urechii inainte de a dezvolta o meningita; de aceea persoanele care au implanturi trebuie sa primeasca un tratament prompt si adecvat cu antibiotice pentru infectia urechii.

Hrănirea la sân

Hrănirea la sân poate proteja copilul cu vârsta cuprinsă între 2 și 5 luni împotriva meningitei cauzate de bacteria Haemophilus influenzae, tipul b. Totuși, este important să li se facă și vaccinul împotriva Haemophilus influenzae copiilor alăptați la sân.

Reducerea riscului de meningită

Etapele pentru reducerea riscului de infecție și pentru prevenirea răspândirii meningitei sunt:

• evitarea persoanelor care au meningită;
• separarea persoanelor cu meningită de ceilalți din casă ;
• spălarea frecventă a mâinilor în cazul în care aveți meningită sau dacă aveți în îngrijire o persoană cu meningită.
• evitarea insectelor și a rozătoarelor purtătoare de microorganisme ce pot cauza meningită.

Legături externe

• Meninhita meningococică http://www.terapiamedicala.ro/en/boli-infectioase/1428-meningita-meningococica
• Meningita limfocitara benigna http://www.terapiamedicala.ro/en/boli-infectioase/1419-meningita-limfocitara-benigna
• Meningita stafilococica http://www.terapiamedicala.ro/en/boli-infectioase/1455-meningita-stafilococica