Parotidită epidemică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Oreion)
Jump to navigation Jump to search

Parotidita epidemică (cunoscută și ca oreion sau infecție urliană) este o boală transmisibilă acută, care se manifestă prin febră, inflamarea și tumefierea glandelor parotide. Agentul etiologic este virusul urlian, un paramixovirus ARN cu dimensiuni de 150-200 milimicroni. Provoacă boala numai la om și experimental la maimuță. Se cultivă pe ou embrionat și culturi de țesuturi. Modul de transmitere este prin contact cu bolnavul (picăturile Flügge) și excepțional prin obiecte recent contaminate. Boala se poate vindeca prin eliminarea virusului, care este posibil prin glandele afectate, în special prin salivă.

Virusul urlian este sensibil la căldură (la 55°C se inactivează în 20'). Razele ultraviolete îl distrug la 4°C. Timp de 20' sub acțiunea formolului 0,25 %, virusul se inactivează fără a pierde puterea antigenică. Rezistă în picăturile de salivă răspândite de bolnav până la uscare.


Mumps
Mumps PHIL 130 lores.jpg
Child with mumps
SpecialitateBoli infecțioase,pediatrie
Clasificare și resurse externe
ICD-10B26
ICD-9-CM072
DiseasesDB8449
MedlinePlus001557
eMedicineemerg/324 emerg/391 ped/1503
Patient UKParotidită epidemică
MeSHD009107

Definiție și simptome[modificare | modificare sursă]

Oreionul, cunoscut și ca parotidă epidemică, este o boală virală cauzată de virusul oreionului.[1] Semnele și simptomele inițiale includ adesea febră, durere musculară, dureri de cap, și senzație de oboseală.[2] Acestea sunt urmate de obicei de umflarea dureroasă a uneia sau ambelor glande parotide.[3] Simptomele încep în mod obișnuit la 16 până la 18 zile după expunere și se rezolvă după 7 până la 10 zile.[2][1] Simptomele la adulți sunt adesea mai severe decât la copii.[2] Aproximativ o treime dintre oameni prezintă simptome ușoare sau nu prezintă deloc simptome.[2] Complicațiile pot include infecții ale straturilor scoarței cerebrale (15%), pancreatită, (4%), surditate permanentă și inflamarea dureroasă a testiculelor care, mai puțin frecvent, conduc la infertilitate.[2] Femeile pot dezvolta inflamarea ovarelor dar acest lucru nu crește riscul de infertilitate.[3]

Cauze și diagnostic[modificare | modificare sursă]

Oreionul este extrem de contagios și se răspândește rapid în rândul persoanelor care locuiesc în comunități închise.[4] . Virusul se transmite prin picături de secreții respiratorii sau prin contactul direct cu o persoană infectată.[1] Doar oamenii contractă și răspândesc boala.[2] Oamenii pot infecta alte persoane începând cu câteva zile înainte de începerea simptomelor până la patru zile după.[1] După infectare, o persoană este de obicei imună pentru restul vieții.[2] Reinfectarea este posibilă, dar tinde să fie ușoară.[5] Diagnosticul este de obicei suspectat ca urmare a inflamației parotide și poate fi confirmat prin izolarea virusului pe un exudat din canalul parotidian.[1] Testarea anticorpilor în sânge este simplă și poate fi utilă; cu toate acestea, poate da rezultate fals pozitive la cei care au fost imunizați.[1]

Prevenire, tratament și prognoză[modificare | modificare sursă]

Oreionul poate fi prevenit prin injectarea a două doze de vaccin anti-oreion. Cea mai mare parte a lumii dezvoltate îl include în programe de imunizare, adesea în combinație cu rujeola și vaccinul anti-rubeolic.[2] În țările cu rate scăzute de imunizare se poate observa o creștere a numărului de cazuri în rândul grupurilor de vârstă mai înaintată și, prin urmare, rezultate mai grave.[3] Nu există un tratament specific.[2] Eforturile implică un control al simptomelor cu medicamente împotriva durerii cum ar fi acetaminofenul. Imunoglobulina administrată intravenos poate fi utilă în anumite complicații.[3] Spitalizarea poate fi necesară dacă se dezvoltă meningită sau pancreatită.[4][5] Aproape una din zece mii de persoane infectate decedează.[2]

Epidemiologie și istoric[modificare | modificare sursă]

Fără imunizare, aproximativ 0,1% până la 1% din populație este afectată anual. Vaccinarea pe scară largă a determinat o scădere cu mai mult de 90% a ratelor de boală. Oreionul se manifestă mai adesea în țările în curs de dezvoltare, unde vaccinarea este mai puțin frecventă.[6] Cu toate acestea, focarele pot apărea în continuare în rândul populației vaccinate.[3] Înainte de introducerea unui vaccin, oreionul era o boală obișnuită a copilăriei în întreaga lume. focare mai mari ale bolii s-ar manifesta în mod tipic la fiecare doi până la cinci ani. Copiii cu vârste cuprinse între cinci și nouă ani au fost afectați cel mai frecvent.[2] Dintre populația imunizată, adesea sunt afectate persoanele în jurul vârstei de 20 de ani.[3] În jurul ecuatorului se manifestă adesea pe tot parcursul anului, în timp ce în regiunile mai nordice și sudice ale lumii, este mai des întâlnit iarna și primăvara.[2] Inflamarea dureroasă a glandelor parotide și a testiculelor a fost descrisă de Hipocrat în secolul al V-lea î.Hr.[1]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g Atkinson, William (). Mumps Epidemiology and Prevention of Vaccine-Preventable Diseases (ed. 12). Public Health Foundation. pp. Chapter 14. ISBN 9780983263135. 
  2. ^ a b c d e f g h i j k l „Mumps virus vaccines” (PDF). Weekly epidemiological record. 82 (7): 49–60. . PMID 17304707. 
  3. ^ a b c d e f Hviid A, Rubin S, Mühlemann K (). „Mumps”. The Lancet. 371 (9616): 932–44. doi:10.1016/S0140-6736(08)60419-5. PMID 18342688. 
  4. ^ a b Gupta, RK; Best, J; MacMahon, E (). „Mumps and the UK epidemic 2005”. BMJ (Clinical research ed.). 330 (7500): 1132–5. PMID 15891229. 
  5. ^ a b Sen2008 SN (). „Mumps: a resurgent disease with protean manifestations”. Med J Aust. 189 (8): 456–9. PMID 18928441. 
  6. ^ Junghanss, Thomas (). Manson's tropical diseases (ed. 23rd edition). Oxford: Elsevier/Saunders. p. 261. ISBN 9780702053061. 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]