Discuție:Dinastia Ottoniană

Ottonian

"Dinastia otoniană" (dinastia Liudolfingilor). Există vreun motiv special pentru alegerea sufixării suplimentare cu -ian/-ă a adjectivului derivat din Otto? Sau este o preluare automată a variantelor folosite în franceză (ottonien), engleză (ottonian), italiană (ottoniana) și spaniolă (otoniana)?

Redare fidelă ar fi cu variantele otton, ottonă, ottoni, ottone, fără -ian. (Analogie: eston versus estonian / osetin și oset, cum ar fi corect - din cauza sufixului -et pus etnonimului os, de fapt as, de la care româna cunoaște varianta iași.) În germană uzul e acesta: la singular "der Ottone" ("otton, ottonul"), la plural "die Ottonen" ("ottoni", "ottonii"). Adjectivul nr. 2 (adverbul are aceeași formă) e reprezentat de "ottonisch" (căruia i-ar corespunde "ottonic") - și nu așa: "der *Ottoniane", "die *Ottonianen", "*ottonianisch" (căruia i-ar corespunde "*ottonianic"). Acest -n atașat numelui Otto, cu elidarea vocalei, are rol de sufix, în variantă contrasă (prescurtată). Nu mai e necesar al doilea sufix, -ian, având aceeași funcție gramaticală (semantică). -- Googlehupf (discuție) 2 iunie 2012 13:11 (EEST)

"germanici"

În contextul Ottonilor, putem folosi "german,-ă,-i,-e"! În era lor, ba chiar cu secole mai devreme, diferențierea lingvistică între popoarele germanice (de ex. față de danezi, suedezi, norvegieni, englezi) era suficient de mare, încât Ottonii și populațiile relevante să fi fost clasificabile ca "germane", adică "nemți", limba fiind germana, în variantele fazei "Althochdeutsch" (vorbită și de regii și împărații franci salieni, după cum arată și câteva izvoare scrise din epocă). Idiom supranumit și "lingua diutisca" sau "teodisca". -- Googlehupf (discuție) 2 iunie 2012 13:19 (EEST)

Rog a nu se insera din nou termenul vag "germanici". În contextul monarhilor franci (din era carolingiană) și liudolfingi (încep. din sec. al X-lea) este vorba de germanii propriu-ziși. Autorii care au folosit "Germanic" în varianta engleză și "germaniques" în varianta franceză a Wikipediei au avut deficit de informație. În contrast cu ei, autorii olandezi n-au făcut această greșeală. Au scris "Duitse" (germani) în articolul pe limba neerlandeză. Dinastia Ottonilor a existat în plină epocă a primei faze istorice a germanei propriu-zise, Althochdeutsch. Textele oficiale, religioase și de beletristică redactate atunci și păstrate sunt catalogate de toată comunitatea științifică drept texte ale limbii germane și nu doar dintr-un idiom germanic comun. Limba lor nu era interșanjabilă cu Old English sau cu Old Norse etc din aceeași epocă. E standard în clasificarea cronologică, lingvistică și tribală a popoarelor germanice la finele mileniului I era creștină. Se predă ca atare și în orele de limba și literatura germană în școli. (V. de ex. Wessobrunner Gebet, Hildebrands Lied, descântecul ben zi bena, gelid zi geliden și multe altele). Dinastia Ottonilor a fost în faza istorică în care nemții se individualizaseră de secole ca entitate distinctă printre germanici. Iar Liudolfingii nu proveneau din Saxonia propriu-zisă, din nord (astăzi, aprox. Saxonia inferioară), ci din Saxonia extinsă în regiuni situate mai la sud, în partea de "mijloc" a Germaniei, adică tocmai în regiuni în care s-a individualizat cel mai pregnant limba germană, influențată puternic de populațiile provenite "de la Elba" ("Elbgermanen"), care au colonizat toată partea de sud a imperiilor franc și german, incl. Italia și peninsula Iberică. Printre ei se numărau și longobarzii. Termenul "Deutsch" a apărut în scris încă la sfârșitul sec. al VIII-lea ("theodiscus") și în sec. al IX-lea ("diutisc"), în faza de apogeu a dinastiei france carolingiene, cu circa 2-3 secole înaintea zenitului dinastiei descendenților lui Otto I. V. între altele și "Cântecul lui Hildebrand", păstrat din prima 1/2 a sec. al IX-lea și despre care exegeza susține că e monument al l. germane, nu doar "germanice". A se compara cu proza și poezia engleză și scandinavă din aceeași perioadă. -- Googlehupf (discuție) 2 iunie 2012 22:32 (EEST)