Dan Voiculescu (politician)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Format:Functie oficiala Dan Voiculescu (n. 25 septembrie 1946) este un economist, om de afaceri şi politician român. Este Vicepreşedinte al Senatului României şi preşedintele fondator al Partidului Conservator (fost Partidul Umanist Român).

Biografie

Conform autobiografiei publicată pe pagina web oficială, s-a născut într-o familie modestă, tatăl fiind instalator iar mama casnică. A crescut în cartierul bucureştean Bariera Vergului, lângă Patinoarul 23 August, unde a practicat hochei pe gheaţă. În 1969 a satisfăcut serviciul militar la o unitate militară din Focşani.

Înainte de revoluţia din 1989 a locuit într-o casă cu chirie la stat, şi avea o Dacie luată în rate. Lucrând în comerţul exterior, din diurna de 7 dolari/zi a reuşit - conform aceleiaşi autobiografii - să strângă pe parcursul a 21 de ani 30 de mii de dolari, pe care i-a depus la BRCE, şi care au fost capitalul de pornire a grupului GRIVCO.

A fost ajutat foarte mult de Fouad Sanbar, patronul Crescent.

Înainte de 1989 a lucrat în domeniul comerţului exterior, conducând în anii optzeci firma Crescent, care avea relaţii privilegiate cu Securitatea, în concret cu Întreprinderea de Comerţ Exterior "Dunărea", condusă de colonelul Constantin Gavril. S-a vehiculat ideea că firma Crescent, firmă mixtă româno-cipriotă, ar fi fost un paravan prin care Ceauşescu scotea bani din ţară într-un cont secret. În 1990 un grup de experţi canadieni angajaţi de Guvernul României pentru a da de urma banilor lui Ceauşescu, a propus arestarea lui Dan Voiculescu, dar investigaţiile lor au fost oprite în mod nejustificat.[1][2]

Parlamentul însă a adoptat, la data de 14 octombrie 2008, raportul Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigări şi clarificări referitoare la conturile lui Nicolae Ceauşescu, concluzia finală fiind că fostul şef de stat nu a avut conturi sau averi depozitate în străinătate.

"În doi ani de activitate, am invitat diferite persoane care au făcut parte din sistemul de stat de atunci, oameni din BCRE, jurnalişti care s-au ocupat de acest subiect. De altfel, tot raportul cuprinde mărturiile acestor persoane. Concluziile sunt bazate pe aceste mărturii. Concluzia comună a tuturor celor audiaţi a fost că Nicolae Ceauşescu nu a avut conturi în afara ţării", a declarat preşedintele comisiei de anchetă, senatorul Sabin Cutaş, la Mediafax.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a confirmat prin decizia luată în unanimitate în iunie 2006, colaborarea lui Dan Voiculescu, sub numele conspirativ Felix, cu Securitatea ca poliţie politică. Un verdict neconfirmat însă de Justiţie, aşa cum prevede legea. Dosarul se află în instanţă, urmând a fi reluat în data de 8 mai 2009.

După 1990 a înfiinţat Holdingul Grivco, cea mai cunoscută companie a grupului de firme fiind Trustul Intact, care include posturile de televiziune Antena 1 (generalist), Antena 3 (de ştiri) şi Euforia TV (lifestyle), ziarele Jurnalul Naţional şi Gazeta Sporturilor, postul de radio Romantic FM. A atins primul milion de dolari in anul 1996, fiind format din circa 400.000 dividende de la GRIVCO si circa 600.000 dividende de la Antena1. Trustul a fost cedat fiicei sale, Camelia Voiculescu, în urma intenţiei lui Dan Voiculescu din iunie 2006 de a ocupa funcţia de vice-premier în guvernul Tăriceanu, din partea Partidului Conservator, post din care demisionase George Copos. Acest lucru nu s-a întâmplat din cauza scandalului Felix. În afară de investiţiile media, Dan Voiculescu a mai fost patronul şi altor afaceri, notabile fiind cele din domeniul energetic.

Dan Voiculescu este unul dintre cei mai bogați oameni din România, cu o avere estimată la 1,5- 1,6 miliarde de euro, potrivit Top 300 cei mai bogați români lansat de revista Capital, în luna octombrie 2009. Trustul de presă Intact, fondat de Dan Voiculescu, cuprinde televiziunile Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia TV și GSP TV, radiourile Romantic și Radio ZU, precum și publicațiile Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, Financiarul, Săptămâna Financiară, dar și mai multe reviste. Conform Top 300 realizat de Capital, dezvoltarea activității posturilor de televiziune și lansarea GSP TV și a postului de radio ZU, precum și consolidarea presei scrise s-au numărat printre principalele direcții ce au marcat afacerile grupului în 2008. [3]

În octombrie 2009, în urma unor sesizari apărute în presă [4], vicepreședintele Senatului României, Dan Voiculescu, a trecut printr-un proces de verificare derulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), verificare în urma căreia ANAF a stabilit că acuzațiile vehiculate la adresa senatorului Dan Voiculescu nu au bază reală. [5], [6]

În aprilie 2007, Comisia parlamentară condusă de senatorul Dan Voiculescu a reușit, pentru prima oară în istoria post-decembristă a României, suspendarea unui președinte în funcție. Raportul întocmit de "Comisia Voiculescu" a fost adoptat, în Parlamentul României, cu 322 de voturi "pentru" și 108 "împotrivă", președintele Traian Băsescu fiind astfel suspendat din funcție.[7]

În septembrie 2007, Dan Voiculescu a demisionat din funcţia de senator, în semn de protest faţă de blocarea, în Parlamentul României, a unor legi importante cu caracter social. Era vorba despre promovarea proiectelor sale referitoare la prelungirea contractelor chiriaşilor din casele naţionalizate, reducerea TVA-ului pentru produsele alimentare, fondul de solidaritate pentru pensonari şi neimpozitarea profitului reinvestit, legi menite sa aducă un plus de bani pensionarilor cu venituri mici, să scadă preţurile la alimentele de bază sau să ajute firmele să-şi reinvestească profitul.

În noiembrie 2008, cu ocazia primelor alegeri desfăşurate in sistem uninominal, Dan Voiculescu revine in Parlamentul României, obtinând 21.708 voturi în colegiul 8 din Bucureşti, iar în decembrie 2008 este ales vicepreşedinte al Senatului României, cu 83 de voturi pentru şi 2 împotrivă.

La sfâşitul anului 2008 Dan Voiculescu a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru nereguli la privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.[8]

Prima sa soţie a fost Zsófia Égető, de origine ungară, născută din părinţi originari din judeţul Covasna, care s-au mutat la Bucureşti la începutul anilor 1940. Égető Zsófia s-a născut în 1948, a urmat cursurile Academiei de Ştiinţe Economice (ASE), unde era student şi Dan Voiculescu. S-au căsătorit la începutul anilor 1970.[9]

La începutul anilor 2000, după 30 ani de căsnicie, a rămas văduv. Din 2001 s-a retras din afaceri.

Are două fete şi patru nepoţi: Dan, Guenther, Mara, Evelyn şi Dănuţ.

În prezent, are o relaţie stabilă cu Liana Voiculescu (numele este o simplă coincidenţă).

Note şi referinţe