Cloropren

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Cloropren
Chloroprene-2D-skeletal.png
Chloroprene-3D-vdW.png
Nume IUPAC 2-cloro-1,3-butadienă
Alte denumiri Cloropren
Identificare
Număr CAS 126-99-8
Informații generale
Formulă chimică C4H5Cl
Aspect lichid incolor
Masă molară 88,5365 g/mol
Proprietăți
Densitate 0,9598 g/cm3
Starea de agregare lichidă
Punct de topire −130 °C
Punct de fierbere 59,4 °C
Solubilitate apă: 0,026 g/100 mL
Indice de refracție(nD) 1,4583
Pericol
F : InflamabilT : Toxic
Inflamabil, Toxic,
Fraze R R11, R45, R20/22, R36/37/38, R48/20
Fraze S S45, S53
SGH02 : InflamabilSGH07 : Toxic, iritant, sensibilizant, narcoticSGH08 : Sensibilizant, mutagen, cancerigen, reprotoxic
H225, H302, H315, H319, H332, H335, H350, H373,
NFPA 704

NFPA 704.svg

2
3
1
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Cloroprenul este denumirea comună pentru compusul organic 2-cloro-1,3-butadienă, care are formula chimică CH2=CCl-CH=CH2. Este un lichid incolor, fiind un monomer important folosit pentru producerea polimerului numit policloropren, un tip de cauciuc sintetic. Policloroprenul este cunoscut mai pe larg sub denumirea de neopren, [1] care este numele comercială dată de firma DuPont.

Obținere[modificare | modificare sursă]

Din 1960, cloroprenul se produce prin intermediul sintezei acetilenice. În cadrul acesteia, acidul clorhidric reacționează cu vinilacetilena astfel: [1]

Síntesis del cloropreno, síntesis acetilénica

Această sinteză are câteva dezavantaje, cum ar fi consumul mare de energie.

Procedeul modern de sintetizare al cloroprenului folosit de majoritatea fabricanților folosește butadiena în diferite forme. Un atom de clor se adiționează la 1,3-butadienă dând 3,4-dicloro-1-butenă. Apoi se elimină un atom de hidrogen din poziția a 3-a și altul de clor din poziția a 4-a sub formă de HCl și se formează o legătură dublă între carbonii 3 și 4 ai moleculei, obținându-se cloroprenul.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Mică Enciclopedie de Chimie, Editura Enciclopedică Română, București, 1974, pag. 141.