Claudia Octavia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Claudia Octavia
Împărăteasă consoartă a Imperiului Roman
Ritratto di claudia ottavia, da roma, via varese.JPG
Sculptură înfățișând capul Claudiei Octavia, Muzeul Național din Roma
Date personale
Născută partea a doua a anului 39/prima parte a anului 40
Roma
Decedată 8 iunie 62
Pandateria
Părinți Claudius
Messalina Modificați la Wikidata
Frați și surori Claudia Antonia[*]
Britannicus[*] Modificați la Wikidata
Căsătorită cu Nero
Cetățenie Roma Antică Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluri Împărăteasă consoartă
Familie nobiliară Dinastia Iulio-Claudiană
Împărătese consoarte ale Imperiului Roman
Domnie 13 octombrie 548 iunie 62

Claudia Octavia (limba latină: CLAVDIA•OCTAVIA)[1] (n. 39/40 – d. 8 iunie 62) a fost o Împărăteasă consoartă a Imperiului Roman. Ea a fost strănepoata împăratului Tiberius, verișoară primară pe linie paternă cu împăratul Caligula, fiica împăratului Claudius și sora vitregă și prima soție a împăratului Nero. Asteroidul 598 Octavia îi poartă numele.

Viața[modificare | modificare sursă]

Familia[modificare | modificare sursă]

Octavia a fost singura fiică a împăratului Claudius din cel de-al treilea mariaj al său cu verișoara sa de a doua Valeria Messalina. Ea a fost botezată după numele străbunicii ei Octavia cea Tânără, a doua dintre surorile mai mari și sorăp de sânge cu împăratul Augustus. Sora ei vitregă mai vârstnică a fost Claudia Antonia, fiica lui Claudius din cea de-a doua căsătorie cu Aelia Paetina, iar fratele său a fost Britannicus, fiul lui Claudiu cu Messalina.

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Claudia Octavia s-a născut la Roma, în partea a doua a anului 39/prima parte a anului 40. Pe când era încă o copilă, tatăl său a promis-o de soție viitorului pretor Lucius Junius Silanus Torquatus, care era unul din descendenții lui Octavian Augustus.

Venirea la putere a lui Nero[modificare | modificare sursă]

Mama Octaviei, Valeria Messalina a fost executată în anul 48, pentru conspirație în vederea omorârii tatălui ei. După aceasta Claudius s-a căsătorit cu nepoata sa (și vara primară a Octaviei) Agrippina cea Tânără. Nero (cunoscut la acel moment ca Lucius Domitius Ahenobarbus) era fiul Agrippinei din prima ei căsătorie.

Agrippina, prin comploturi și manipulări, a pus capăt logodnei dintre Octavia și Lucius Silanus și l-a convins pe Claudius să îl adopte pe Nero ca fiu și moștenitor al său, aranjând căsătoria Octaviei cu Nero pe 9 iunie 53.

Viața ca împărăteasă[modificare | modificare sursă]

Claudius a murit pe 13 octombrie 54 și Nero a acces la tron, posibil prin otrăvirea fratelui de sânge al Octaviei, Britannicus, la începutul anului 55. Tacitus spune că din acel moment Octavia a devenit foarte nefericită , dar a învățat să își ascundă trăirile și sentimentele față de soțul și totodată fratele său vitreg. Octavia a fost prinsă în lupta pentru putere dintre Nero și mama sa, care s-a încheiat în martie 59, prin omorârea de către Nero a mamei sale.

Deși era admirată ca împărăteasă de către poporul roman, căsătoria a fost una nefericită. Octavia, arată Tacitus, era „o soție aristocratică și virtuoasă”, de aceea Nero o ura și a început să fie plictisit de ea (după cum precizează atât Tacitus cât și Suetonius), încercând în câteva ocazii să o stranguleze (Suetonius) și având aventuri cu o serie de femei libere, și anume Claudia Acte și apoi Poppaea Sabina. Când Poppaea a rămas însărcinată cu copilul lui Nero, acesta a divorțat de Claudia, pretinzând că este infertilă și s-a măritat cu Poppaea, la douăsprezece zile după divorț.

Exilarea de către Nero și Poppaea și moartea[modificare | modificare sursă]

Monedă cu chipul Claudiei Octavia

Nero și Poppaea au exilat-o apoi pe Octavia în insula Pandateria (în zilele noastre Ventotene) pe baza unei acuzații false de adulter. Când Octavia se plânge de acest tratament slujitoarele ei o torturau în bătaie.

Exilul Octaviei a devenit așa de nepopular încât cetățenii Romei au protestat zgomotos, mărșăluind pe străzi cu statuia Octaviei împodobită cu flori și cerând întoarcerea ei. Nero (foarte înspăimântat) a fost aproape de acord să se recăsătorească cu Octavia, dar în schimb îi va semna actul de condamnare la moarte.

Câteva zile mai târziu, Octavia a fost legată și i s-au deschis venele, ca într-un ritual tradițional roman de sinucidere. A fost apoi sufocată într-o baie cu aburi foarte fierbinți. Capul Octaviei a fost tăiat și trimis către Poppaea. Moartea ei a adus multă tristețe în Roma. Conform lui Suetonius, mulți ani mai târziu Nero încă avea coșmaruri despre mama sa și Octavia.

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

Moștenirea literară[modificare | modificare sursă]

Evenimentele divorțului au fost dramatizate în piesa Octavia a lui Seneca, atribuită uneori lui Seneca cel Tânăr și, mai recent, în opera pierdută a lui Handel Nero, opera Încoronarea Poppeaei din 1643 a lui Giovanni Francesco Busenello, opera Octavia din 1705 a lui Reinhard Keiser și tragedia Ottavia din 1782 a lui Vittorio Alfieri. Octavia este de asemenea subiectul unui roman german - Die Römische Octavia - de Anthony Ulrich, Duke of Brunswick-Wolfenbüttel, precum și un personaj în romanul Claudius the God al lui Robert Graves și într-un serial de televiziune.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ E. Groag, A. Stein, L. Petersen – e.a. (edd.), Prosopographia Imperii Romani saeculi I, II et III (PIR), Berlin, 1933 – C 1110

Surse[modificare | modificare sursă]

  • SuetoniusThe Twelve Caesars – Claudius and Nero.
  • TacitusThe Annals of Imperial Rome.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Claudia Octavia
  • E. Groag, A. Stein, L. Petersen – e.a. (edd.), Prosopographia Imperii Romani saeculi I, II et III, Berlin, 1933 – . (PIR2)
  • Levick, Barbara, Claudius. Yale University Press, New Haven, 1990.
  • Barrett, Anthony A., Agrippina: Sex, Power and Politics in the Early Roman Empire. Yale University Press, New Haven, 1996.


Titluri regale
Predecesor:
Agrippina Minor Iulia
Împărătese consoarte
54–62
Succesor:
Poppaea Sabina