Charles Napoléon

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Charles
Prinț Napoléon
Șeful Casei Bonaparte
Domnie 3 mai 1997–prezent
Predecesor Louis, Prinț Napoléon
Căsătorit(ă) cu Prințesa Béatrice a celor Două Sicilii
Jeanne-Françoise Valliccioni
Urmași Prințesa Caroline
Prințul Jean-Christophe
Sophie Cathérine
Anh (adoptat)
Nume complet
Charles Marie Jérôme Victor
Casa regală Casa de Bonaparte
Tată Louis, Prinț Napoléon
Mamă Alix de Foresta
Naștere 19 octombrie 1950 (65 de ani)
Boulogne-Billancourt, Franța

Charles, Prinț Napoléon (Charles Marie Jérôme Victor Napoléon; n. 19 octombrie 1950) este politician francez, și recunoscut de unii bonapartiști ca șef al Casei Imperiale a Franței și moștenitor de drept a împăratului Napoléon I, sub numele de Napoléon al VII-lea. Alți bonapartiști îl consideră pe fiul său, Jean Christophe, a fi actualul șef al casei și moștenitor.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Charles este fiul lui Louis, Prinț Napoléon (1914–1997), și deci stră-strănepot pe linie masculină a lui Jérôme Bonaparte, rege al Westphalia, fratele mai mic al lui Napoleon. Cum liniile masculine ale urmașilor legitimi atât ai lui Napoleon I cât și ai lui Napoleon al III-lea s-au stins, descendenții lui Jérôme reprezintă Casa Imperială Bonapartes.

Mama lui Charles este Alix de Foresta (n. 1926), fiica lui Albéric, conte de Foresta. În mod ironic, familia Foresta s-a remarcat în timpul restaurării franceze ca niște curteni loaiali Casei de Bourbon, și în mod particular lui Henri, conte de Chambord.[1]

Charles s-a născut la Boulogne-Billancourt, Franța și are o soră geamănă, Prințesa Cathérine. A fost botezat de arhiepiscopul Angelo Roncalli (mai târziu Papa Ioan al XXIII-lea).[2] Charles mai are doi frați mai mici, Prințesa Laure (n. 1952) și Prințul Jérôme (n. 1957). Surorile lui sunt căsătorite iar fratele său este celibatar.

Și-a luat doctoratul în Economie la Sorbona. A scris referate și cărți, inclusiv Histoire des Transports Urbains, Bonaparte et Paoli, Les Bonaparte, des esprits rebelles și Pour une nouvelle République. Are apariții publice frecvente în sprijinul credințelor și a candidaților politici.

Charles a lucrat ca bancher, planificator financiar, dezvoltator imobiliar și ca profesor invitat la Institutul American pentru politică externă.

Căsătorie și copii[modificare | modificare sursă]

La 19 decembrie 1978, Charles s-a căsătorit cu verișoara sa îndepărtată, Prințesa Béatrice a celor Două Sicilii, fiica Prințului Ferdinand, Duce de Castro, pretendent la tronul celor Două Sicilii. Deși ambele familii sunt romano catolice, cuplul a refuzat o căsătorie religioasă și s-au căsătorit numai civil la Paris.

Charles și Béatrice au doi copii:

  • Prințesa Caroline Marie-Constance Napoléon (n. 24 octombrie 1980) căsătorită la 19 septembrie 2009 în Italia cu Eric Alain Marie Quérénet-Onfroy de Bréville (n. 20 iunie 1971), fiul lui François Quérénet-Onfroy de Bréville și a soției acestuia, Christiane Vincent de Vaugelas[3]; împreună au doi copii
    • Elvire Quérénet-Onfroy de Breville (n. 2010)
    • Augustin Quérénet-Onfroy de Breville (n. 2013).[4]
  • Jean-Christophe, Prinț Napoléon (n. 11 iulie 1986)

Charles și Béatrice au divorțat la 2 mai 1989.

La 28 septembrie 1996, Charles s-a recăsătorit cu Jeanne-Françoise Valliccioni (n. 26 martie 1958). Anterior ea a fost căsătorită cu Erik Langrais de care a divorțat în 1990. Când Charles și Jeanne-Françoise s-au căsătorit, ei aveau deja o fiică:

  • Sophie Cathérine Napoléon Bonaparte (n. 18 aprilie 1992, Paris).[5]

În 1998 cuplul a adoptat o fată de origine vietnameză:

  • Anh Napoléon Bonaparte (n. 22 aprilie 1998, Ho Și Min)

Disputa dinastică[modificare | modificare sursă]

Deși oficial a fost recunoscut drept moștenitor al pretențiilor bonapartiștilor în timpul vieții tatălui său, când testamentul tatălui său a fost făcut public la 2 decembrie 1997 (la șapte luni după deces), el a declarat că Prințul Charles a fost eliminat din linia dinastică în favoarea singurului său fiu, Prințul Jean-Christophe Napoléon, pe atunci în vârstă de 11 ani.[6]

Cariera politică[modificare | modificare sursă]

În 2000, Charles a participat la alegerile ca primar al Ajaccio, capitala regiunii Corsica. Ulterior, el a servit ca membru al Consiliului orașului iar în 2004 a deținut postul de viceprimar al orașului.

La începutul anului 2008, Charles a anunțat planurile sale pentru alegerile din martie 2008 ca primar al orașului Nemours. A fost învins în alegeri de Valérie Lacroute.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Carnet Web de Généalogie” (în French). Nobiliare de Provence – Foresta. http://gillesdubois.blogspot.com/2005/09/nobiliaire-de-provence-foresta.html. Accesat la 31 octombrie 2006. 
  2. ^ Valynseele, Joseph (1967) (în French). Les Prétendants aux Trônes d'Europe. Paris. p. 240 
  3. ^ Erede di Napoleone si sposa nel Cilento
  4. ^ Descendants of Leopold I, King of Belgium
  5. ^ hrsg. vom Dt. Adelsarchiv e.V. Hauptbearb. : Hans Friedrich von Ehrenkrook (2001) (în German). Genealogisches Handbuch des Adels: Fürstliche Häuser (ed. Fürstliche Häuser Band XVI). Limburg an der Lahn: C.A. Starke Verlag. pp. 19–21. ISBN 3-7980-0824-8. http://www.starkeverlag.de/shopfactory/enter.html 
  6. ^ Chantal de Badts de Cugnac ; Guy Coutant de Saisseval (2003) (în French). Le Petit Gotha. Paris: Petit Gotha. p. 441. ISBN 2-9507974-0-7. „I, the undersigned Louis, Prince Napoléon Bonaparte, head of the Imperial Family, as authorized by the Senatus Consutus of 7 November 1852, the Imperial Family statute of 21 June 1853 and tradition, to designate, in certain situations, notably by application of article 4 of the statute, the dynastic heirs in the Imperial Family for succession to the Imperial dignity, do choose, from the order of hereditary succession and according to primogeniture, my grandson, Jean-Christophe...as heir of the Imperial title and position. ("Je soussigné Louis, prince Napoléon Bonaparte, chef de la Famille Impériale, autorisé par le senatus consultus du 7 novembre 1852, le statut de la famille impériale du 21 juin 1853 et la tradition à designer dans certains hypothèses, notamment par application de l’article 4 du statut, l’héritiers dynaste dans la famille impériale pour succéder à la dignité impériale, je choisis, dans l’ordre de l’hérédité et dans le respect de primogéniture, mon petit-fils Jean-Christophe...comme héritier de la dignité et de la fonction impériale.")”