Exilul de la Avignon
Exilul de la Avignon sau Papalitatea de la Avignon, numită și Captivitatea babiloniană a Bisericii,[1] a fost în istoria Bisericii Romano-Catolice perioada în care șapte papi și-au avut reședința la Avignon ca urmare a presiunii exercitate de Franța. Perioada cuprinsă între 1309 și 1376[2] sau 1377[3] în care șapte papi au locuit în orașul Avignon din sudul Franței s-a încheiat cu papa Grigore al XI-lea care a fost în cele din urmă convins de Caterina din Siena să se întoarcă la Roma. Cu toate acestea, el a murit la scurt timp după aceea, așa încât abia odată cu succesorul său, italianul Urban al VI-lea, a fost din nou reinstaurată papalitatea la Roma. Era papalității sub influență franceză nu se încheiase însă. La scurt timp după întoarcerea sa, a avut loc o dublă alegere în 1378 care a declanșat Schisma apuseană, care a durat până în 1417. În această perioadă, uneori a locuit și un papă la Avignon.
Perioada în care reședința papală nu a mai fost reședința istorică din Roma, este deci împărțită în două intervale de timp consecutive:
- primul interval, din 1309 până în 1376/1378, în care reședința papalității s-a aflat la Avignon: papa, recunoscut ca singurul cap al Bisericii Catolice, și curtea sa au rezidat în orașul Avignon;
- al doilea interval, din 1378 până în 1418, care a coincis cu Schisma apuseană, când doi papi rivali (și chiar trei dacă luăm în considerare și pe antipapa Alexandru al V-lea cu reședința la Pisa) au pretins că domnesc asupra creștinătății apusene, unul cu reședința la Roma, celălalt la Avignon.
Cei șapte papi care au domnit la Avignon, toți francezi s-au aflat sub directa influență a coroanei franceze.[4][5] În 1376 papa Grigore al VIII-lea începea o a doua linie de papi de la Avignon, considerați ulterior ilegitimi. Ultimul antipapă de la Avignon, papa Benedict al XIII-lea, a pierdut cea mai mare parte a sprijinului în 1398, inclusiv pe cel al Franței. După cinci ani de asediu francez, papa Benedict al XIII-lea a fugit la Perpignan în 1403. Schisma apuseană s-a încheiat în 1417 la Conciliul de la Konstanz (1414–1418).[6]
Istoric
[modificare | modificare sursă]Influența regelui Filip al IV-lea cel Frumos asupra colegiului cardinalilor devenise atât de puternică încât conclavul din 1305 l-a ales papă pe arhiepiscopul de Bordeaux, care a devenit papă sub numele de Clement al V-lea. Acesta nu s-a deplasat la Roma pentru învestirea în funcție, ceremonia având loc la Lyon.
Reședința papei Clement al V-lea a fost Mănăstirea dominicanilor din Avignon. A fost succedat de episcopul de Avignon devenit papă sub numele de Ioan al XXII-lea.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Kurt M. Jung: Weltgeschichte in einem Griff. Von der Urzeit zur Gegenwart, p. 466.
- ^ Kurt M. Jung: Weltgeschichte in einem Griff. Von der Urzeit zur Gegenwart, p. 484.
- ^ Imanuel Geiss: Geschichte griffbereit, vol. 4, p. 243.
- ^ Joseph F. Kelly: The Ecumenical Councils of the Catholic Church: A History, Editura Liturgical Press, 2009, p. 104.
- ^ Eamon Duffy, Saints & Sinners: A History of the Popes, Editura Yale University Press, 1997, p. 165.
- ^ Stephen Whatley, Jacques Lenfant: The History of the Council of Constance, p. 403, publicat de A. Bettesworth, 1730.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Kurt M. Jung: Weltgeschichte in einem Griff. Von der Urzeit zur Gegenwart, Editura Ullstein, Frankfurt pe Main, 1985, ISBN: 3-550-07975-3.
- Imanuel Geiss: Geschichte griffbereit, vol. 4: Begriffe (expresii), Editura Rowohlt, Reinbek bei Hamburg, 1983, ISBN: 3-499-16238-5.
