Benedict de Nursia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Benedict de Nursia
Frari (Venice) - Sacristy - triptych by Giovanni Bellini - Saint Benedict of Nursia and Saint Mark.jpg
Date personale
Născut480
Nursia (Norcia, în Umbria)
Decedat21 martie 543
Monte Cassino, lângă Napoli
ÎnmormântatFleury Abbey[*] Modificați la Wikidata
Frați și suroriScholastica Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Catolică Modificați la Wikidata
Ocupațiebenedictine monk[*] Modificați la Wikidata
Venerație
Venerat înBiserica Catolică, Biserica Ortodoxă, Biserica Anglicană, Biserica Luterană
Sărbătoare14 martie, în Biserica Ortodoxă și în Biserica Română Unită cu Roma;
11 iulie, în Biserica Romano-Catolică
PatronajeSfânt patron al Europei, al tinerilor studioși, al învățătorilor, al minerilor, al fierarilor, al muribunzilor
Gloriole.svg Sfinți

Sfântul Benedict (în latină Benedictus Nursiae, în italiană Benedetto da Norcia; n. 480, Nursia - d. 543, Monte Cassino) este întemeietorul ordinului creștin al călugărilor benedictini, sfânt patron al Europei[1] și al tinerilor studioși. Este venerat de toate bisericile creștine care recunosc cultul sfinților.[2]

Este considerat de către catolici și de către ortodocși drept patriarh al călugărilor din Occident, din cauza regulei care a avut un impact major asupra monahismului occidental și chiar asupra civilizației europene medievale.[3][4] Deseori este reprezentat în îmbrăcăminte de benedictin, cu o crosă de abate, precum și cu o carte.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Sfântul Benedict, Școala de la Beuron, Beuron, Germania

Benedict s-a născut în jurul anului 480, la Nursia (actualul oraș Norcia din regiunea Umbria),[5] după trecerea valului năvălirilor barbare prin Italia și abdicarea ultimului împărat roman de apus, Romulus Augustulus (în 476).[3] Era fiul unor nobili romani bogați și buni creștini.[6][7] Numele său, Benedict (în latină Benedictus), se traduce în limba română prin „binecuvântatul”. Tradiția, acceptată de Sfântul Beda, spune că Scholastica era sora geamănă a lui Benedict.

Și-a petrecut copilăria la Roma, unde trăia împreună cu părinții săi, și a urmat studii la școlile renumite ale vremurilor sale.[3] S-a îngrozit de lipsa de moralitate a locuitorilor Romei[6] și, dorind să nu mai vadă aceste exemple rele, s-a retras ca pustnic într-o peșteră greu accesibilă di zona pietroasă Subiaco, aflată la aproximativ 70 km est de Roma.[3][8] A trăit acolo în izolare, practicând o asceză aspră și fiind hrănit cu alimente coborâte cu o frânghie[3] de monahul Romanus din Subiaco.[8] După mai bine de trei ani de asceză a devenit cunoscut prin viața sa ieșită din comun și a început să fie vizitat de credincioși, iar unii dintre aceștia i-au devenit ucenici.[3]

Benedict a fondat mai multe mănăstiri[6][7] (după unele surse, douăsprezece) cu câte zece călugări.[3][1] Pornind de la regulile monastice scrise de Sfântul Pahomie, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Augustin, Sfântul Casian, Sfântul Honorat de Lerins, Sfântul Cezar de Arles, Sfântul Benedict a redactat noi reguli.[3][7] În aceste reguli erau prevăzute, în mod exigent, obligațiile zilnice ale călugărilor.[7]

Viața călugărilor se baza pe trei principii: fecioria, sărăcia, ascultarea.[6] Benedict a introdus modul de viață modest și cumpătat al călugărilor în mănăstire ca:

  • o viață celibatară
  • o hrănire frugală, unde carnea patrupedelor era interzisă
  • mâncarea gătită se consuma o dată pe zi
  • limitarea consumului de vin
  • împărțirea timpului între rugăciune, meditație, muncă și dormit
  • relațiile din mănăstire fiind stabilite ca într-o familie, astfel starețul fiind tratat ca un părinte (tată), iar călugării ca frați

Primirea în ordinul călugăresc era foarte strict verificată și se realiza după trecerea unor probe, prin care se constata seriozitatea și sinceritatea candidatului.[6]

În anul 529 s-a stabilit pe dealul stâncos Monte Cassino, aflat cam la jumătatea distanței între Roma și Neapole, unde a fondat o mănăstire pe ruinele unui templu închinat lui Apollo.[3][9] În aceeași regiune, sora sa, Scholastica, înființase o mănăstire de maici, urmând aceleași reguli ale benedictinilor.[7] Mănăstirea de la Monte Cassino a devenit cea mai cunoscută mănăstire din Apusul Europei, fiind considerată mama mănăstirilor benedictine.[6][7] În acest loc Benedict a finalizat redactarea Regulamentului monahal.[3] Mai multe fapte minunate pe care le-ar fi săvârșit sunt consemnate în Dialogurile scrise de papa Grigore cel Mare (cca. 540 - 604).[3]

Benedict a decedat la Monte Cassino[3] în 21 martie 543, la mai mult de o lună după sora sa geamănă, Scholastica, care murise la 10 februarie.[6][7]

După moarte[modificare | modificare sursă]

Benedict din Nursia este venerat ca sfânt de bisericile catolică, ortodoxe și anglicană, fiind considerat patronul protector al școlarilor, al învățătorilor, minerilor, fierarilor și al muribunzilor, fiind chemat ca ajutor în boli dureroase.

Unul din papii care au urmat stilul său de viață modestă a fost papa Grigore I cel Mare.

În Biserica Romano-Catolică Sfântul Benedict este sărbătorit la 11 iulie, data mutării moaștelor sale la Abația Saint-Benoît-sur-Loire din Franța, iar în bisericile de rit bizantin, la 14 martie.

A fost numit sfânt patron al Europei de papa Paul al VI-lea, în 1964.[10] În anul 1980 papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat copatron al Europei, alături de sfinții Chiril și Metodiu.[11]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Fr. Paolo O. Pirlo, SHMI (). „St. Benedict”. My First Book of Saints. Sons of Holy Mary Immaculate - Quality Catholic Publications. pp. 145–147. ISBN 971-91595-4-5. 
  2. ^ Barry, Patrick (). St. Benedict and Christianity in England. Gracewing Publishing. p. 32. ISBN 9780852443385. Accesat în . 
  3. ^ a b c d e f g h i j k l Emil Preda, Dicționar al sfinților ortodocși, Ed. Lucman, București, 2000, p. 47.
  4. ^ Carletti, Giuseppe, Life of St. Benedict (Freeport, NY: Books for Libraries Press, 1971).
  5. ^ Ford, Hugh. „St. Benedict of Norcia”. The Catholic Encyclopedia. Vol. 2. New York: Robert Appleton Company, 1907. 3 martie 2014
  6. ^ a b c d e f g Ioan M. Bota, Istoria Bisericii universale și a Bisericii românești de la origini până în zilele noastre, p. 45.
  7. ^ a b c d e f g Ioan M. Bota, Patrologia, p. 323.
  8. ^ a b "Saint Benedict, Abbot", Lives of Saints, John J. Crawley & Co., Inc.
  9. ^ Nursia Arhivat în , la Wayback Machine.
  10. ^ „St. Bendict of Nursia”. Catholic Online. Accesat în . 
  11. ^ la „Egregiae Virtutis”. Accesat în .  Scrisoare Apostolică a papei Ioan Paul al II-lea, 31 decembrie 1980

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ioan M. Bota, Patrologia, Viața Creștină, Cluj-Napoca, 2002. ISBN: 973-9288-75-8
  • it Tancredi Grossi, San Benedetto e la sua opera verso la Chiesa e la Società, Società Subalpina Editrice, Torino, 1943.
  • it Adalbert de Vogüé O.S.B., San Benedetto - Uomo di Dio, Ed. San Paolo, 1999, ISBN: 88-215-3870-2
  • it Gregorio Magno, Vita di san Benedetto e la Regola, ed. Città nuova, 2001, ISBN: 88-311-1403-4
  • de Anselm Grün, Benedikt von Nursia, Freiburg in Breisgau, 2006
  • de Adalbert de Vogüé, Art. Benedikt von Nursia. în: Theologische Realenzyklopädie, 5 (1980), pp. 538-549
  • de Benedikt von Nursia (Benedict de Nursia), Die Regel des heiligen Benedikt. Beuroner Kunstverlag, Beuron, 1990. ISBN: 3-87071-060-8

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Benedict de Nursia