Ioan Casian

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Ioan Casian (Ioannis Cassianus sau Kassianos, n. circa 360, Dobrogea - d. 435, Marsilia) a fost unul dintre reprezentanții cei mai de seamă ai literaturii și monahismului creștin din sec. IV și V, fiind cinstit ca sfânt părinte al bisericii creștine, atât ortodoxă cât și catolică.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Sfântul Ioan Casian

Ioan Casian s-a născut în jurul anului 360, într-o familie din Dobrogea (pe acea vreme « Scythia minor »), probabil într-una dintre cetățile greco-romane de pe coastă : Argamum, Histria, Tomis sau Kallatis unde creștinismul era bine implantat, unde se vorbeau limbile latină și greacă și unde inscripții și sarcofage menționează numele de familie Kassianos/Cassianus. A învățat să scrie și să citească în limba latină și în limba greacă. Împreună cu sora sa și cu prietenul său Gherman (Germanus sau Ghermanos), cu care împărtășea credința creștină, Casian întră în rândul sfinților bisericii din regiune, precum Teotim și Bretanion, episcopi ai Tomisului, sau Dionisie exiguul (cel Mic) sau cel Smerit, întemeietorul Calendarului Universal Creștin. În jurul anilor 378-380, pe la 20 de ani, doritor să cunoască locurile sfinte, pleacă cu sora sa și cu Gherman la Bethleem, unde sora sa devine călugăriță, rămânând acolo. Casian și Gherman rămân în jur de 5 ani la Ierusalim apoi merg în Anatolia unde cunosc comunitățile monahale înființate de Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur. În jurul anului 385 iau drumul Nilului, pe urmele vestiților pustnici Antonie și Pahomie, cunoscând viața monahală a cenobiților și anahoreților din deșertul egiptean. După șapte ani, se întorc la Bethleem. Aici, cei doi timp de mai mulți ani, consemnează un adevărat tezaur scripturar relatând experiența pustnicilor Egiptului. Tot aici se pare că au descoperit și experiența rugăciunii perpetue pe care o vor răspândi ulterior prin călătoriile lor.

În jurul anului 399 se află la Constantinopol. Sfântul Ioan Gură de Aur, atunci arhiepiscop al Constantinopolului, îl hirotonește diacon, iar pe Gherman ca preot. În anul 404 d. Hr., în urma intrigilor de la curte, Sf. Ioan Gură de Aur este exilat în Munții Caucaz, în Georgia. Ioan Casian, însoțit de Gherman, pleacă la Roma pentru a cere ajutor Papei Inocențiu I (401-417 : în acea epocă, episcopii Romei nu se despărțiseră încă de Pentarhia ortodoxă). Între timp, află că Sf. Ioan Gură de Aur a murit (407). La Roma se împrietenește cu viitorul papă Leon, căruia, în anul 430, i se va adresa cu cuvinte de stimă și de afecțiune, în prefața cărții „De incarnatione”. Este hirotonit preot probabil de către acest Papă. Pleacă mai departe, în Galia în anul 415, fiind trimis de către Papă pentru a continua încreștinarea galilor, începută deja de către sfinții Policarp și Irineu de Lugdunum (azi Lyon). La Marsilia înființează două mănăstiri, una de călugări și alta de maici: « Mănăstirea Sfântul Victor » și « Mănăstirea Sfântul Sotiros » (Mântuitorul). Organizează viața mănăstirească după modelul mănăstirilor din orient cu adaptările necesare locului. Prin aceasta, Ioan Casian este un factor de legătură între cultura patristică a Răsăritului și cea a Apusului fiind considerat unul dintre cei mai de vază promotori ai monahismului în occident.

A combătut teza augustiniană despre „supremația harului asupra propriei conștiințe, fiind astfel considerat semipelagianist. A luat poziție împotriva nestorianismului și a pelagianismului.

După o trăire creștinască dusă în viața monahală vreme de peste 60 de ani, decedă la Mănăstirea sa din Marsilia, în anul 435 d.Hr. Este canonizat la Marsilia, în secolul al V-lea, fiind pomenit în ziua de 23 iulie. La data de 20 iunie 1992, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, hotărăște canonizarea Sfinților Cuvioși Ioan Casian și Gherman, fiind prăznuiți în ziua de 29 februarie (în anii bisecți), sau 28 februarie.

Opera[modificare | modificare sursă]

S-au păstrat de la Ioan Casian trei mari lucrări[1]:

  • Despre așezămintele cenobiților (mănăstirești) și despre remediile celor opt păcate principale (în latină De institutionis cenobiorum et de octo principalium vitierum remediis libri XII), cca. 420, 12 cărți;
  • Colațiuni sau convorbiri cu Părinții, „Colationes patrum”[2], cca. 428, în 24 de cărți;
  • Despre Întruparea Domnului, contra lui Nestorie (în latină De incarnatione Domini contra Nestorium), cca. 430, lucrare apologetică polemică în 7 cărți, redactată la cererea arhidiaconului Leon, devenit, mai târziu, papă al Romei.

Ioan Casian a fost un mare propovăduitor al credinței creștine și al traiului monahal. În literatura bisericească, Ioan Casian a folosit, și introdus în occident, patericul, adică disciplina literară în care ideile principale ale vieții monahale sunt îmbrățișate prin convorbiri sau discursuri reale ori imaginare rostite de către părinții de seamă ai mănăstirilor din orient.

Legenda bisericească[modificare | modificare sursă]

Conform legendei bisericești române, Ioan Casian s-ar fi născut în Valea Casimcei (județul Constanța), zonă denumită de această legendă « ținut al Casienilor și peșterilor » și prezentată ca o « vatră de trăire duhovnicească profundă, a vestiților călugări sciți ». O peșteră din Podișul Casimcei a fost recent botezată „Ioan Casian” și inscripții tomitane cu patronimul Kassianos au fost aduse la Casimcea pentru a „susține” legenda nașterii sale în această vale. Dar în ciuda denumirii de « Scythia minor », Dobrogea antică nu era locuită de Sciți, ci de Geți : sunt așadar slabe șanse ca Ioan Casian să fi fost scit[3], chiar dacă mulți hagiografi și comentatori au dedus asta din numele regiunii, parte din provincia romană Mœsia inferior. Însfârșit, conform studiilor istorice, toponimul Casimcea nu este atestat înaintea sec. XVI și provine din patronimul musulman Kasım (« darnic »).[4] Din punct de vedere arheologic și istoric, nimic nu dovedește legături între persoana lui Ioan Casian și valea Casimcei, nici existența vre-unui „trib scitic al Casienilor” menționat în diverse variante ale legendei, izvorâtă din omofonia dintre cele două cuvinte „Casian” și „Casimcea”.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ioan M. Bota, Patrologia, Viața Creștină, Cluj-Napoca, 2002
  • Ioan M. Bota, Istoria Bisericii universale și a Bisericii românești de la origini până în zilele noastre, Casa de Editură „Viața Creștină”, Cluj-Napoca, 1994.
  • Alexandru Constantinescu, Despre Sf. Ioan Casian, in Biserica Ortodoxă Română, LXIV, 1964, nr. 4.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ioan M. Bota, Patrologia, pp. 277-279.
  2. ^ Titlul integral, în latină Collationes patrum in Scithico eremo commorantium.
  3. ^ Ion Bitoleanu, Adrian Rădulescu, Istoria românilor dintre Dunăre și mare : Dobrogea, Editura Științifică și Enciclopedică, 1979.
  4. ^ Laura-Diana Cizer, Toponimia județului Tulcea, p.142, Editura Lumen, 2012, ISBN 9731663096.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ioan Casian