Anghel Radovici

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Anghel Radovici
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedataugust 1956 (70 de ani) Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania (1952-1965).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiemedic Modificați la Wikidata

Anghel Radovici (n. 5 noiembrie 1885, București - d. august 1956, București) a fost un medic neuro-psihiatru român, de origine evreiască.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Prin mamă era rudă cu filologul Moses Gaster (1856-1939). Extern și intern prin concurs, a obținut doctoratul la Facultatea de Medicină din București.

Ca medic, a făcut campania din Bulgaria (1913) și - în Primul Război Mondial - cea din Moldova (1916-1918), contractând tifos exantematic.

Exquisite-kfind.png   Vezi și articolul:  Epidemia de tifos exantematic din 1914-1922 în RomâniaVezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

În anii 1920-1921, a făcut cercetări cu privire la circulația influxului nervos împreună cu Jean Lhermitte, la spitalul Salpêtrière din Paris.

A fost asistent și colaborator al profesorului Gheorghe Marinescu (1863-1938), împreună cu care a descris „reflexul palmo-mentonier”, conferențiar universitar și medic neuro-psihiatru în București. „Causeur” talentat, conferințele lui de popularizare medicală erau foarte apreciate de marele public, ca și cartea lui „Cum guvernează creerul” (București, 1935). Autor al monografiei „La syphilis nerveuse” (1928).

Scos din învățământ de legile rasiale din 1940, a practicat mai departe într-un cabinet privat. Co-optat în "Centrala evreilor pentru probleme sanitare”, a putut ameliora situația evreilor deportați în Transnistria, arătând între altele că „epidemia” de paralizie din lagăre se datora hrănirii deținuților cu mazăre furajeră (latirism).

Ținut de o parte de colegii comuniști pentru „păcatul” de a fi făcut parte din Centrala evreilor, a practicat mai departe la București până la moartea lui în august 1956.

Foștii lui asistenți relatează răbdarea lui la căpătâiul bolnavilor și talentul lui de clinician.

Urmași[modificare | modificare sursă]

Virgil Radovici (1918-1972), fiul lui Anghel Radovici, a fost și el medic neuro-psihiatru la București.

Nadia Ana Radovici (1921-2005), căsătorită Nahmias, fiica lui Anghel Radovici, licențiată în fizică și chimie la Universitatea din București, a condus un timp Analele de Chimie ale Institutului Româno-Sovietic. Plecată în Olanda, a lăsat un volum de amintiri din copilărie (La Prière d’Anna, Paris 1976) și câteva studii despre Marcel Proust și despre Jane Austen.