Allen Dulles

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Allen Dulles
Allen w dulles.jpg
Date personale
Născut[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Watertown[*], SUA Modificați la Wikidata
Decedat (75 de ani)[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Georgetown[*], SUA Modificați la Wikidata
ÎnmormântatGreen Mount Cemetery[*] Modificați la Wikidata
Frați și suroriJohn Foster Dulles Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of the United States.svg SUA Modificați la Wikidata
Religiecatolicism Modificați la Wikidata
Ocupațieavocat
diplomat
om politic Modificați la Wikidata
Director al CIA Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat deWalter Bedell Smith
Succedat deJohn A. McCone[*]

Partid politicPartidul Democrat
Rep
Alma materUniversitatea Princeton
Universitatea George Washington
Phillips Exeter Academy[*]
Prezență online

Allen Welsh Dulles (/ˈdʌləs/ ; 7 aprilie 1893 – 29 ianuarie 1969) a fost un diplomat și avocat american care a devenit primul director civil al Central Intelligence Agency (CIA) și cel mai longeviv director până în prezent. În calitate de director al CIA la începutul Războiului Rece, el a supervizat lovitura de stat din Guatemala (1954), Operațiunea Ajax (răsturnarea guvernului ales al Iranului), programul aeronavelor Lockheed U-2 și Invazia din Golful Porcilor. După lui asasinarea lui John F. Kennedy, Dulles a fost unul dintre membrii Comisiei Warren care a investigat asasinarea președintelui. În perioada în care nu a îndeplinit funcții guvernamentale, Dulles a fost avocat corporatist și partener la firma de avocatură Sullivan & Cromwell. Fratele său mai mare, John Foster Dulles, a fost Secretar de Stat în timpul administrației Eisenhower.

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Dulles s-a născut pe 7 aprilie 1893, în Watertown, New York,[5] ca unul din cei cinci copii ai pastorului presbiterian Allen Macy Dulles și ai soției sale, Edith F. (Foster). Era cu cinci ani mai tânăr decât fratele lui, John Foster Dulles, secretar de stat în administrația președintelui Dwight D. Eisenhower și președinte și partener superior al firmei de avocatură Sullivan & Cromwell, și cu doi ani mai în vârstă decât sora lui, diplomata Eleanor Lansing Dulles. Bunicul din partea mamei, John W. Foster, a fost secretar de stat sub Benjamin Harrison, în timp ce unchiul său prin alianță, Robert Lansing a fost secretar de stat sub Woodrow Wilson. Dulles a fost unchiul lui Avery Dulles, un preot iezuit, teolog și cardinal al Bisericii Catolice, care a predat la Universitatea Fordham din 1988 până în 2008.

Dulles a absolvit studii la Universitatea Princeton, unde a făcut parte din American Whig–Cliosophic Society,[6] și a intrat în serviciul diplomatic în 1916. În 1920 s-a căsătorit cu Clover Todd (5 martie 1894 – 15 aprilie 1974). Au avut trei copii, două fiice: Clover D. Jebsen („Toddy”) și Joan Buresch Dulles Molden („Joan Buresch”); și un fiu, Allen Macy Dulles Jr., care a fost rănit și a rămas permanent cu handicap după Războiul din Coreea și și-a petrecut restul vieții sale sub îngrijire medicală.[7] Potrivit surorii sale, Eleanor, Dulles a avut „cel puțin o sută” de aventuri extraconjugale, inclusiv în timpul mandatului său de la CIA.[8]

În 1921, în timp ce se afla la Ambasada SUA de la Istanbul, el a contribuit la expunerea Protocoalelor înțelepților Sionului ca un fals. Dulles a încercat fără succes să convingă Departamentul de Stat al SUA să denunțe public falsul.[9][10]

Începutul carierei[modificare | modificare sursă]

Inițial repartizat la Viena, el a fost transferat la Berna, în Elveția, împreună cu restul personalului ambasadei la scurt timp înainte de intrarea SUA în Primul Război Mondial.[11] Ulterior, Dulles a susținut că a primit un telefon de la Vladimir Lenin, care a solicitat o întâlnire cu Ambasada Americană pe 8 aprilie 1917,[11] cu o zi înainte ca Lenin să părăsească Elveția pentru a călători la Sankt Petersburg, la bordul unui tren german. După ce și-a revenit de pe urma pandemiei de gripă din 1918 a fost repartizat în delegația americană de la Conferința de Pace de la Paris, împreună cu fratele său mai mare, Foster.[12] În perioada 1922-1926 a servit cinci ani ca șef al diviziei Orientului Apropiat a Departamentului de Stat.

În 1926, el a obținut o diplomă în drept la Facultatea de Drept a Universității George Washington și a fost angajat la Sullivan & Cromwell, o firmă de avocatură din New York, unde fratele său, John Foster Dulles, era partener. El a devenit director al Consiliului pentru Relații Externe în 1927, primul director nou de la fondarea Consiliului în 1921. El a fost secretarul Consiliului din 1933 până în 1944.

La sfârșitul anilor 1920 și începutul anilor 1930, el a servit pe post de consilier juridic în cadrul delegațiilor americane pentru reducerea înarmării la Liga Națiunilor. Acolo a avut ocazia să se întâlnească cu Adolf Hitler, Benito Mussolini, ministrul de externe sovietic, Maxim Litvinov, și conducătorii Marii Britanii și Franței.[13] În 1935 Dulles s-a întors dintr-o călătorie de afaceri în Germania îngrozit de tratamentul aplicat evreilor germani de către naziști și, în ciuda obiecțiilor fratelui său, a determinat firma de avocatură Sullivan & Cromwell să-și închidă biroul din Berlin.[14][15] Ca urmare a eforturilor depuse de Dulles, biroul din Berlin a fost închis, iar societatea și-a încetat afacerile în Germania Nazistă.[16]

Dulles a fost implicat în Operațiunea Sunrise, negocierile secrete purtate în martie 1945, pentru a aranja capitularea locală a forțelor germane din Italia de nord. Aflat după război în Europa, Dulles a servit timp de șase luni ca șef al biroului din Berlin al Office of Strategic Services (OSS) și, ulterior, ca șef al biroului din Berna.[necesită citare] Office of Strategic Services a fost dizolvat în octombrie 1945 și funcțiile sale au fost transferate către Departamentul de Stat și Departamentul Apărării.

În timpul alegerilor prezidențiale din 1948, Dulles a fost, împreună cu fratele său, consilier al candidatului republican Thomas E. Dewey. Frații Dulles și James Forrestal au contribuit la înființarea Office of Policy Coordination. În 1949 a fost coautor al raportului Dulles–Jackson–Correa, care a criticat aspru Agenția Centrală de Informații, înființată prin Legea Securității Naționale din 1947. În mare parte ca urmare a raportului, Truman a numit un nou director al CIA, generalul-locotenent Bedell Smith.

Cariera în cadrul CIA[modificare | modificare sursă]

CIA Carte de IDENTITATE Allen Dulles

În 1950, Bedell Smith l-a recrutat pe Dulles pentru a supraveghea operațiunile sub acoperire ale agenției în calitate de director adjunct pentru operațiuni. În același an, Dulles a fost promovat director adjunct al CIA, al doilea în ierarhia agenției. După alegerea ca președinte a lui Dwight Eisenhower în 1952, Bedell Smith a fost mutat la Departamentul de Stat și Dulles a devenit primul civil care a îndeplinit funcția de director al Central Intelligence Agency.

Operațiunile sub acoperire ale Agenției au fost o parte importantă a noii politici de securitate națională a administrației Eisenhower cunoscută sub numele de „New Look”.

La cererea lui Dulles, președintele Eisenhower a cerut ca senatorul Joseph McCarthy să nu mai trimită citații angajaților CIA. În martie 1950, McCarthy a inițiat o serie de investigații a unor activități subversive comuniste ale Agenției. Deși nici una dintre investigații nu au relevat vreo ilegalitate, audierile au fost potențial dăunătoare nu numai pentru reputația CIA, ci și pentru securitatea informațiilor sensibile. Documentele făcute publice în 2004 au arătat că CIA, la ordinele lui Dulles, a pătruns în biroul senatorului McCarthy și a continuat să-l dezinformeze în scopul de a-l discredita pentru a opri ancheta sa cu privire la infiltrarea comunistă în CIA.[17]

Dulles este considerat unul dintre cele fondatorii sistemului modern de informații al Statelor Unite ale Americii și a avut un rol semnificativ în programarea operațiunilor clandestine în timpul Războiului Rece. El a stabilit rețele de informații în întreaga lume pentru a cunoaște și contracara activitățile politice pe plan internațional ale statelor comuniste sovietice și est-europene.[18][19][20][necesită pagina]

Lovitura de stat din Iran[modificare | modificare sursă]

În 1953, Dulles a fost implicat, împreună cu Frank Wisner,[21][necesită pagina] în Operațiunea Ajax, operațiune care a dus la înlăturarea primului ministru ales în mod democratic al Iranului, Mohammad Mossadegh,[22] și înlocuirea lui cu Mohammad Reza Pahlavi, șahul Iranului. Zvonurile implicării sovietice în conducerea țării au apărut ca urmare a naționalizării Anglo-Iranian Oil Company. Diplomatul britanic Christopher Woodhouse i-a propus președintelui Eisenhower organizarea unei lovituri de stat pentru ca britanicii să recapete controlul asupra companiei petroliere.[necesită citare]

Lovitura de stat din Guatemala[modificare | modificare sursă]

Președintele Jacobo Arbenz Guzman din Guatemala a fost înlăturat de la putere în 1954 în urma unei lovituri de stat organizate de CIA ce a purtat numele de cod Operațiunea PBSUCCESS.[23]

Integritatea motivației proclamate de Dulles ca „anticomuniste” pentru lovitura de stat a fost contestată, deoarece John Foster Dulles și firma de avocatură Sullivan & Cromwell au negociat obținerea de terenuri pentru United Fruit Company din Guatemala și Honduras. Allen Dulles a efectuat, de asemenea, activități juridice pentru United Fruit și a făcut parte din consiliul de administrație. Frații Dulles și Sullivan & Cromwell s-au aflat pe statul de plată al United Fruit timp de aproape 40 de ani, ceea ce a dus la acuzații de conflict de interese.

Golful Porcilor[modificare | modificare sursă]

Mai multe încercări nereușite de asasinare a lui Castro prin utilizarea unor agenți ai CIA sau a unor disidenți cubanezi anticastriști au subminat credibilitatea CIA. Reputația agenției și a directorului acesteia s-a diminuat drastic după eșecul Invaziei din Golful Porcilor. Președintele Kennedy ar fi spus că a vrut să „spargă CIA în o mie de bucăți și să o împrăștie în vânt.” Cu toate acestea, după o „anchetă riguroasă a afacerilor, metodelor și problemelor agenției ... [Kennedy] nu a mai spart-o și nu a recomandat supravegherea Congresului”.

Demisia[modificare | modificare sursă]

Kennedy îl decorează pe Dulles cu Medalia pentru Securitate Națională, 28 noiembrie 1961.

În timpul administrației Kennedy, Dulles s-a confruntat cu creșterea criticilor la adresa activității sale. În toamna anului 1961, după incidentul din Golful Porcilor și puciul din Alger împotriva lui Charles de Gaulle, Dulles și colaboratorii săi apropiați, inclusiv directorul adjunct pentru operațiuni Richard M. Bissell Jr. și directorul adjunct Charles Cabell, au fost forțați să demisioneze. Pe 28 noiembrie 1961, Kennedy l-a decorat pe Dulles cu Medalia pentru Securitate Națională la sediul CIA din Langley, Virginia.[24] A doua zi, 29 noiembrie, Casa Albă a prezentat o scrisoare de demisie semnată de Dulles.[25]

Ultimii ani[modificare | modificare sursă]

Pe 29 noiembrie 1963, președintele Lyndon Baines Johnson l-a numit pe Dulles ca unul din cei șapte membri ai Comisiei Warren pentru investigarea asasinării președintelui american John F. Kennedy. Numirea a fost ulterior criticată de unii istorici, care au remarcat faptul că Kennedy l-a concediat și era, prin urmare, puțin probabil ca el să fie imparțial în adoptarea hotărârilor Comisiei Warren.[necesită citare] În opinia jurnalistului și autorului Stephen Kinzer, Johnson l-a numit pe Dulles în primul rând pentru a „ghida” Comisia cum să-i interogheze pe martorii CIA și ce întrebări să le pună deoarece Johnson și Dulles au fost nerăbdători să se asigure că Comisia nu va descoperi implicarea secretă a lui Kennedy în planurile ilegale ale administrației de asasinare a lui Castro și a altor lideri străini.[26]

În 1966, American Whig-Cliosophic Society a Universității Princeton i-a acordat lui Dulles Premiul James Madison pentru servicii publice remarcabile.[27]

Dulles a publicat cartea The Craft of Intelligence în 1963[28] și a editat Great True Spy Stories în 1968.

A murit la 29 ianuarie 1969, în urma unei gripe complicate de pneumonie, la vârsta de 75 de ani, în Georgetown, D.C.[29] El a fost îngropat în Cimitirul Green Mount din Baltimore, Maryland.[30]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b SNAC, accesat în  
  2. ^ a b Find a Grave, accesat în  
  3. ^ a b Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  4. ^ a b American National Biography, accesat în  
  5. ^ „Obituaries 1969”, Britannica Book of the Year 1970, Chicago: Encyclopædia Britannica, Inc., , p. 580, ISBN 0-85229-144-2  Mai multe valori specificate pentru |ISBN= și |isbn= (ajutor)
  6. ^ „Twelve Freshman Debates Chosen From Whig Hall”. The Daily Princetonian. 36 (29). . p. 2. Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |work= și |journal= (ajutor)
  7. ^ Grose 1994, pp. 457.
  8. ^ „When a C.I.A. Director Had Scores of Affairs”. The New York Times. . Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |work= și |newspaper= (ajutor).
  9. ^ Richard Breitman et al. (2005). OSS Knowledge of the Holocaust. In: U.S. Intelligence and the Nazis. pp. 11-44. [Online]. Cambridge: Cambridge University Press. Available from: Cambridge Books Online doi:10.1017/CBO9780511618178.006 [Accessed 20 April 2016]. page 25
  10. ^ Grose 1994, pp. 65, 80–81.
  11. ^ a b Grose 1994, pp. 26.
  12. ^ Grose 1994, pp. 36, 46.
  13. ^ Grose 1994, pp. 100, 112.
  14. ^ Mosley 1978, pp. 91–92.
  15. ^ Grose 1994, pp. 121–122.
  16. ^ Srodes 1999, pp. 189–190.
  17. ^ Weiner 2007, pp. 105–106.
  18. ^ Srodes 1999, p. 22.
  19. ^ Grose 1994, p. 121.
  20. ^ Dulles & Armstrong 1939.
  21. ^ Trento 2001.
  22. ^ Loretta Capeheart and Dragan Milovanovic, Social Justice: Theories, Issues, and Movements (Rutgers University Press, 2007; ISBN: 0813540380), p. 186.
  23. ^ Immerman 1982, pp. 133-160.
  24. ^ John F. Kennedy. Remarks Upon Presenting an Award to Allen W. Dulles, November 28, 1961 (Gerhard Peters and John T. Woolley, The American Presidency Project).
  25. ^ „Dulles, Allen W., June 1959-November 1962”. Jfklibrary.org. Accesat în . 
  26. ^ „The Dulles brothers and their secret wars”. Radio National. Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |lucrare= și |work= (ajutor)
  27. ^ Lim, Xiuhui (). „Letter from Xiuhui Lim to Kofi Annan” (PDF). United Nations. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |nume= și |last1= (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |first1= și |first= (ajutor)
  28. ^ Dulles 2006.
  29. ^ „Allen W. Dulles, C.I.A. Director From 1953 to 1961, Dies at 75. Allen W. Dulles, Director of Central Intelligence From 1953 to 1961, Is Dead at 75”. New York Times. .  Mai multe valori specificate pentru |work= și |newspaper= (ajutor)
  30. ^ „Dignitaries Attend Funeral For Dulles”. New York Times. .  Mai multe valori specificate pentru |work= și |newspaper= (ajutor)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dulles, Allen; Armstrong, Hamilton Fish (). Can We Be Neutral?. New York: Harper & Brothers. OCLC 513361. 
  • Dulles, Allen; Armstrong, Hamilton Fish (). Can America Stay Neutral?. New York: Harper & Brothers. OCLC 256170. 
  • Dulles, Allen (). Germany's Underground. New York: The Macmillan Company. p. 207. LCCN 47002566. 
  • Dulles, Allen; Wala, Michael (). The Marshall Plan. Providence, RI: Berg. ISBN 978-0-85496-350-8. 
  • Dulles, Allen; Petersen, Neal H. (). From Hitler's Doorstep: The Wartime Intelligence Reports of Allen Dulles, 1942–1945. University Park, PA: Pennsylvania State University Press. ISBN 0-271-01485-7. 
  • Dulles, Allen (). Germany's Underground; with a new introduction by Peter Hoffmann. New York: Da Capo Press. ISBN 0-306-80928-1. 
  • Dulles, Allen (). The Secret Surrender: The Classic Insider's Account of the Secret Plot to Surrender Northern Italy During WWII. Guilford, Conn.: The Lyons Press. ISBN 1-59228-368-3. 
  • Dulles, Allen (). The Craft of Intelligence: America's Legendary Spy Master on the Fundamentals of Intelligence Gathering for a Free World. Guilford, Conn.: The Lyons Press. ISBN 1-59228-297-0. 
  • Grose, Peter (). Gentleman Spy: The Life of Allen Dulles. Boston: Houghton Mifflin. ISBN 978-0-395-51607-2. 
  • Immerman, Richard H. (). The CIA in Guatemala: The Foreign Policy of Intervention. University of Texas Press. ISBN 978-0-292-71083-2. 
  • Kinzer, Stephen (). The Brothers: John Foster Dulles, Allen Dulles, and Their Secret World War. New York: Times Books. ISBN 0805094970. 
  • Lisagor, Nancy; Lipsius, Frank (). A Law Unto Itself: The Untold Story of the Law Firm Sullivan and Cromwell. New York: William Morrow. ISBN 0-688-04888-9. 
  • Loftus, John; Aarons, Mark (). The Secret war against the Jews: How Western Espionage Betrayed the Jewish People. New York: St. Martin's Griffin. ISBN 978-0-312-15648-0. 
  • Mosley, Leonard (). Dulles: A Biography of Eleanor, Allen, and John Foster Dulles and their Family Network. New York: Dial Press. 
  • Srodes, James (). Allen Dulles: Master of Spies. Washington, D.C.: Regnery. ISBN 0-89526-314-9. 
  • Trento, Joseph John (). The Secret History of the CIA. Roseville, CA: Prima. ISBN 978-0-7615-2562-2. 
  • Weiner, Tim (). Legacy of Ashes: The History of the Central Intelligence Agency. New York: Doubleday. ISBN 978-0-385-51445-3. 

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]