Șampinion de pădure

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Agaricus silvaticus
Kleiner Waldchampignon Agaricus silvaticus.jpg
Șampinion de pădure
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: Homobasidiomycetidae
Ordin: Agaricales
Familie: Agaricaceae
Gen: Agaricus
Specie: A. silvaticus
Nume binomial
Agaricus silvaticus
Schaeff. (1774)
Sinonime
  • Psalliota silvatica (Schaeff.) P. Kumm. (1871)
  • Agaricus sanguinarius P. Karsten (1882)
  • Pratella amethystina (Quél. (1888)
  • Fungus amethystinus (Quél.) O.Kuntze (1898)

Agaricus silvaticus, (Jacob Christian Schäffer, 1774) sin. Psalliota silvatica (sylvatica) (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Paul Kummer, 1871),[1] numit în popor șampinion de pădure sau ciupercă de pădure (ca și Agaricus silvicola[2] precum Agaricus vaporarius)[3], este o specie saprofită de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota, în familia Agaricaceae și de genul Agaricus. Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri de conifere, adesea la marginea celora, crescând în grupuri cu numeroase exemplare preferat sub molizi, de la câmpie până la munte, din mai până în octombrie.[4][5]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Psalliota silvativa
  • Pălăria: are un diametru de 6-10 (14) cm și este amenajată central peste picior, fiind inițial relativ cărnoasă, compactă și globuloasă cu marginea răsfrântă către interior, pentru a deveni la maturitate moale, convexă și în sfârșit aplatizată. Culoarea cuticulei variază între albicios și crem și este acoperită cu solzi mătăsoși, fin fibroși, ocru-maronii până maronii-roșiatici, ce sunt tot mai deși către centru pălăriei care este colorat mereu mai închis.
  • Lamelele: sunt lungi, aglomerate, strâmte și rotunjite spre picior, deschis gri-violacee până gri-rozalii, schimbând coloritul la bătrânețe în maro de ciocolată, chiar în maroniu-negricios, muchiile fiind albicios-flocoase. La atingere sau leziune ele se decolorează repede carmin. Sporii sunt netezi și elipsoidali cu o dimensiune cuprinsă între 4,5–6 × 3–3,5 microni. Culoarea lor este de un maroniu închis.
  • Piciorul: are o înălțime de 5-8 (12) cm, o lățime de 0,8-1,5 cm, este cilindric, în tinerețe plin, mai târziu gol pe interior, sfârșind ușor bulbos, fiind deasupra inelului neted, dedesubt scămos, mătăsos-solzos. Culoarea este albicioasă, în vârstă deseori gri, spre bază ușor gălbuie. În caz de leziune sau presiune se decolorează imediat sângeriu. Tija prezintă o manșetă largă, membranoasă, adesea ruptă, care se află apropiat de pălărie. Suprafața superioară a inelului este alb-rozalie (la bătrânețe maronie datorită sporilor) cea inferioară este albă.
  • Carnea: este consistentă, albă, dar la o secțiune longitudinală sau transversală își schimbă rapid culoarea de la galben-roșiatic în purpuriu, devenind după câteva minute maronie în pârțile colorate. Ea are un miros foarte aromatic și plăcut, gustul fiind delicios.[4][5]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu 1-naftol roșu și cu piramidon violet.[6]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

În mod general șampinionul de pădure poate fi doar confundat cu alte specii comestibile de genul Agaricus cum sunt: Agaricus augustus tânăr,[7] Agaricus bisporus,[8] Agaricus cupreobrunneus,[9] Agaricus langei,[10] Agaricus osecanus,[11] Agaricus subperonatus[12] sau Agaricus vaporarius,[13] respectiv unor specii fără inel, ca de exemplu Tricholoma atrosquamosum sin. squarrulosum,[14] Tricholoma imbricatum[15] sau Tricholoma terreum,[16] tot comestibile.

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Șampinionul de pădure este un burete mult căutat și consumat, fiind gustos și de calitate bună. El poate fi pregătit ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci sau adăugat la un sos de carne, în special de vânat.[17] Gustos este de asemenea cu jumări de ou, prăjit în unt cu verdețuri, ca umplutura unei plăcinte de foaie sau în mod ardelean (seu de porc, ceapă, ciuperci tăiate, morcov, păstârnac, boia ardei, smântână).[18]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 66-67, ISBN 3-405-12124-8
  5. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 122, 124-125, ISBN 3-426-00312-0
  6. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 298, ISBN 3-85502-0450
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 72-73, ISBN 3-405-12081-0
  8. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 62-63, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  9. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 60-61, ISBN 88-85013-37-6
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 174-175, ISBN 3-405-12116-7
  11. ^ Albert Pilát, în: Acta Musei Nationalis Pragae 7B (1), p. 133, Praga 1951
  12. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 54-55, ISBN 88-85013-25-2
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 66-67, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 264-265, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 296-297, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 278-279, ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 112-113, ISBN 3-453-40334-7
  18. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 54-55

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto, volumele 1-7 (vezi la note).
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Andreas Neuner: „BLV Naturführer – Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München-Bern-Viena 1976, ISBN 3-405-11345-8
  • Renate & Wilhelm Volk: „Pilze sicher bestimmen und delikat zubereiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, ISBN 3-8001-3656-2

Legături externe[modificare | modificare sursă]