Wikipedia:Propuneri pentru articole de calitate/Toma T. Socolescu/Arhiva 1

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Toma T. Socolescu[modificare sursă]

PaginăModificăDiscuțieIstoricTrimiteriUrmăreșteJurnale Are o introducere care ar trebui completată așa încât să rezume articolul, dar în rest este bine referențiat și ilustrat și cred că poate fi promovat. —Andreidiscuție 25 iulie 2011 16:36 (EEST)[răspunde]

Am aruncat o privire și am observat două lucruri importante:

  • Legături interne multiple (Ex: secțiunea „Posibile lucrări ale sale (listă nefinalizată)” - Ploiești)
  • Se folosesc alte ghilimele decât cele românești (Ex: secțiunea „În alte județe” de la „Alte lucrări realizate (listă nefinalizată)” - Autorul scrie în Amintiri: " Biserica din Netezești, ctitoria familiei Al. Serghiescu, a fost ridicată cu cheltuiala D-nei. Al. Serghiescu în condiții destul de bune și chiar cu oarecare lux, atât clădirea cu mobilierul cât și picturile executate sub conducerea pictorului Pavlu având ca executanți mai multi pictori tinerii de remarcabil talent dintre care citez: Tonitza, St. Dumitrescu, Schweitzer-Cumpănă, Bălțatu, care avea atunci numai 16 ani, și alții. ".) și între ele și cuvintele ce urmează se lasă spațiu liber. Exemplul de sus pe care l-am dat are punct și înainte și după citat, dar nu sunt sigur dacă este greșit.

Părerea mea este că imaginile cam strică aspectul și s-ar putea să încurce cititorul (vedeți și o părere). Are dreptate Urzică, ar trebui să fie mai mici fișierele, dar să folosim mai puține nu cred că e bine deoarece Albacore60 a lucrat probabil mult la ele. Ar trebui doar ordonate. E păcat să le lăsăm orfane. Se vede că s-a muncit foarte mult la articol: are surse multe (păcat că articolul din română are cele mai puține), foarte multe imagini și foare multe informații despre biografie și lucrări. Mărtinaș Angel dialog 13 august 2011 21:35 (EEST)[răspunde]

Comentariu: Introducerea are judecată de valoare („...un mare arhitect...”); se repetă leg. interne (Ploiești, București etc.); are aldine inutile în text (stilului arhitectural național românesc); greșeli gramaticale (virgulă între subiect și predicat: „Acest plan, avea ca scop...”; „pe atunci ministru al instrucție,”); diacritice aiurea („călătorii vă găsi elemente pe care le va îmbină”); ghilimele (" Parcul cu castani ", «sistematizare»); note după verb („A sperat[c 3] că poate...”); exprimări neenciclopedice („a luptat până în ultima zi pentru apărarea concepției sale legată de arhitectură”); judecăți de valoare (Profesorul-arhitect pare a fi ieșit în sfârșit din uitare); un citat netradus; legături interne spre fr.wiki (ex. Bibliothèque nationale de France); propoziții fără predicat („Unele acuarele și picturi în ulei semnate de Toma T. Socolescu, care au fost donate[17] muzeului, existând și în prezent, la fel ca și anumite lucrări ale pictorului Toma Gh. Tomescu[18], dar nu sunt expuse în sălile instituției.”).--Mycomp (discuție) 27 septembrie 2011 12:00 (EEST)[răspunde]

Am dezvoltat introducerea, am rearanjat imaginile folosind tag-ul gallery și am corectat și greșelile la care s-a referit Mycomp mai sus. Ce ar mai fi de făcut?— Ionutzmovie discută 18 decembrie 2011 13:13 (EET)[răspunde]
  • Comentariu. De la secțiunea „Funcții oficiale, demnități publice și titluri” în jos, articolul are aspect de listă. Cu toate astea, ștergerea semnelor „*” nu rezolvă problema, întrucât textul trebuie rescris prin fraze legate, astfel încât să aibă sens din punct de vedere al fluenței citirii.Sebimesaj 21 ianuarie 2012 00:25 (EET)[răspunde]
Mai bine creăm o listă cu lucrările lui. --Martinas Angel (discuție) 30 ianuarie 2012 10:28 (EET)[răspunde]
Așa este, nu am mai avut răbdare să citesc în detaliu nimic din momentul în care paragrafele și frazele au început să fie înlocuite de liste. —Andreidiscuţie 21 martie 2012 14:59 (EET)[răspunde]
  • Comentariu. Am citit o parte din articol și am câteva observații:
    • Îmi place structurarea notelor de subsol, dar mai sunt câteva note explicative care ar trebui separate; în plus, se citează unele ziare locale doar pri linkuri (fără date bibliografice complete despre articole - titlu, autor etc.) — riscul ca legăturile să nu mai poată fi accesate este mare. Nota de subsol 24 care apare în mai multe locuri pare a fi pusă pentru a justifica formularea dependentă de timp „în prezent” din diverse locuri ale articolului: poate în locul ei ar fi mai bine să se reformuleze frazele respective. De asemenea, nu este nevoie să punem „sursă” în dreptul fiecărei note bibliografice de subsol: ele sunt folosite exact pentru a prezenta sursele.
    • Am mai marcat și o afirmație suspectă de cercetare originală și lipsă de neutralitate, care este obligatoriu să fie clarificată înainte de promovare.
    • O imagine (a liceului din Câmpina, se pare) are descrierea în franceză și folosește un format care nu există la ro.wp.
    • Mai sunt exprimări necorectate (de ex., „Muzeul... de Prahovei”) — ar mai avea nevoie de o lecturare și corectare. —Andreidiscuţie 14 martie 2012 15:29 (EET)[răspunde]
„sursă” (inutil) + Descrierea în franceză => au fost corectat. --Albacore60 (discuție) 16 aprilie 2012 20:45 (EEST)[răspunde]
„se citează unele ziare locale doar pri linkuri (fără date bibliografice complete despre articole - titlu, autor etc.)” => a fost corectat. --Albacore60 (discuție) 18 aprilie 2012 17:46 (EEST)[răspunde]

 Discuție încheiată. Rezultat: promovare. —Andreidiscuţie 5 septembrie 2012 20:14 (EEST)[răspunde]