Tereza de Lisieux

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Sfânta Tereza de Lisieux
Date importante
Născut/ă 2 ianuarie 1873, Alençon, Franţa
Decedat/ă 30 septembrie 1897, Lisieux, Franţa
Venerat/ă în Biserica Catolică
Beatificat/ă 29 aprilie 1923, Roma Papa Pius al XI-lea
Canonizat/ă 17 mai 1925, Roma Papa Pius al XI-lea
Resturi pământeşti Lisieux, Franţa
Sărbătoare 1 octombrie
Însemne Veşminte carmelitane
Patronaje Copatroană a misionarilor
Alte informaţii Declarată Doctor al Bisericii în 1997 de Papa Ioan Paul al II-lea la Paris

Sfinţi

Tereza de Lisieux, în franceză Thérèse de Lisieux, cunoscută şi drept Tereza cea Mică, pentru a o deosebi de Tereza de Ávila, (născută Thérèse Françoise Marie Martin, 2 ianuarie 1873, Alençon - d. 30 septembrie 1897, Lisieux), a fost o călugăriţă catolică. A trăit în mănăstirea carmelitană din Lisieux. Este venerată ca sfântă în Biserica Catolică sub numele de Sf. Tereza a Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe şi recunoscută ca Doctor al Bisericii.

 Calitatea informaţiilor sau a exprimării din acest articol sau secţiune trebuie îmbunătăţită.
Consultaţi manualul de stil şi îndrumarul, apoi daţi o mână de ajutor.
Acest articol a fost etichetat în mai 2008

[modifică] Biografie

Maria-Francesca-Tereza Martin s-a născut la data de 2 ianuarie 1873, la Alençon - Franţa. Tatăl ei, Luigi Martin, avea un magazin de bijuterii şi ceasuri. Mama, Zelia Martin, era patroana unui mic atelier de dantelării.

Dintre cei nouă copii ai soţilor Martin, vor trăi doar cinci fete: Maria, Paulina, Leonida, Celina şi Tereza. Toate au primit vocaţia la viaţa consacrată: Maria, Paulina, Celina şi Tereza au intrat la carmelite, iar Leonida în Ordinul Vizitării (ordin de surori fondat de sfântul Francisc de Sales şi de sfânta Ioana de Chantal, în 1610).

Încă de mică, Tereza avea o sănătate fragilă. Din această cauză, dar şi pentru că mama ei era bolnavă, a trebuit să fie dată la o doică, la ţară. Se întoarce acasă în aprilie 1874.

Când Tereza avea doar patru ani, trece printr-o mare încercare: moartea mamei, la 28 august 1877. Sora ei mai mare, Paulina, devine ca a doua mamă. Câteva luni mai târziu, toată familia se mută la Lisieux. Aici ea cunoaşte Carmelul.

Paulina intră în Carmel la 2 octombrie 1882. După şase luni, Tereza se îmbolnăveşte foarte grav. Era sărbătoarea Paştelui din anul 1883. Este vindecată în mod miraculos în ziua de Rusalii. Maria, o altă soră a Terezei, intră la rândul ei în Carmel la 15 octombrie 1886.

Tereza era un copil vioi şi foarte sensibil; era mezina, iubită de toţi. În 1886, în noaptea de Crăciun, primeşte un har special: "În această noapte de lumină, Isus, dulcele pruncuşor..., m-a făcut puternică şi curajoasă; el m-a îmbrăcat cu armele sale şi, din această noapte binecuvântată, nu am fost învinsă în nici o luptă, dimpotrivă, am început o cursă de uriaş, ca să spun aşa".

Chemarea Carmelului răsună din ce în ce mai puternic în sufletul ei. Dar există un obstacol: este prea tânără. Profitând de un pelerinaj făcut la Roma, vorbeşte cu papa Leon al XIII-lea.

Când orice speranţă părea deşartă, episcopul îi dă acordul, câteva zile după Crăciunul din 1887. Tereza intră în Carmel pe 9 aprilie 1888, la 15 ani şi 3 luni. Aici ea va regăsi pe cele două surori, Paulina şi Maria şi va căuta să respecte cu multă scrupulozitate regula Ordinului Carmelit.

Tereza va suferi mult. Deşi avea să treacă printr-o perioadă de mare ariditate sufletească, ea va depune totuşi voturile pe 8 septembrie 1890.

Moartea tatălui (29 iulie 1894) îi răneşte sufletul foarte tare. În schimb, primeşte o bucurie: Celina intră în Carmel la 14 septembrie 1894.

Cei nouă ani de viaţă carmelită au însemnat pentru Tereza suferinţă, copilărie spirituală, încredinţată milei divine, o adevărată luptă pentru trăirea credinţei, ore de dureroasă secetă interioară, viaţă în întregime dăruită iubirii, în inima Bisericii.

Mereu în suferinţă, dar mereu zâmbitoare - aceasta este definiţia care i se potriveşte. "Cerul meu este de a zâmbi acestui Dumnezeu pe care-l ador atunci când el se ascunde pentru a pune la încercare credinţa mea..."

A păstrat marea ei dorinţă de a fi misionară. Papa Pius al XI-lea a declarat-o patroana misiunilor, în 1927.

În noaptea din Vinerea Sfântă a anului 1896, au început să-i apară primele semne de boală: e vorba de tuberculoză (boală incurabilă pe timpul acela). Intră în fericirea veşnică la 30 septembrie 1897, după o lungă perioadă de suferinţă, înconjurată fiind de surorile sale din Carmelul din Lisieux. Moare, spunând: "Dumnezeul meu, te iubesc!"

Trupul Terezei a fost depus în cimitirul din Lisieux, unde a rămas până în 1923, când a fost beatificată.

În toamna anului 1898 apare Istoria unui suflet (manuscrisele Terezei, redactate la cererea superioarei sale din Carmel). Primul tiraj de 2.000 de exemplare a avut un succes extraordinar. Până astăzi reeditările au atins ordinul milioanelor. Cartea acum este tradusă în 60 de limbi. Este "oglinda" copilăriei spirituale, care a condus-o pe Tereza la sfinţenie în numai 24 de ani.

Procesul canonic pentru beatificare a început în 1910. A fost declarată fericită de către papa Pius al XI-lea, la 29 aprilie 1923, şi sfântă la 17 mai 1925. Papa Ioan Paul al II-lea a proclamat-o învăţătoare a Bisericii la 19 octombrie 1997.

Mesajul principal al Terezei de Lisieux este mesajul esenţial al evangheliei: "Această tânără a amintit lumii întregi că Dumnezeu este Tatăl nostru, Tatăl revelat prin Isus Cristos" (Ioan Paul al II-lea, 2 iunie 1980).

[modifică] Legături externe

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Tereza_de_Lisieux
Unelte personale