Sinagoga din Cetate (Timișoara)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Sinagoga din Cetate)
Salt la: Navigare, căutare
Fațada sinagogii

Sinagoga din Cetate este un lăcaș de cult evreiesc din municipiul Timișoara, localizat pe Str. Mărășești nr. 6. Ea a fost construită între anii 1863-1865 în stil maur. Această sinagogă a fost construită în cartierul central Cetate, de unde îi vine și numele.

Sinagoga din Cetate a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Timiș din anul 2004, având codul de clasificare TM-II-m-A-06150 [1].

Cuprins

Istoric [modificare]

Sinagoga din Cetate a fost construită între anii 1863-1865, după proiectul realizat de arhitectul vienez Ignatz Schuhmann. Edificiul a fost realizat în stil eclectic, cu trăsături ale stilului maur, stil care evocă vechea comunitate a evreilor spanioli din Timișoara [2] și are o capacitate de circa 3.000 de persoane.

Sinagoga a fost inaugurată la data de 19 septembrie 1865, fiind reinaugurată nouă ani mai târziu chiar de către împăratul Franz Joseph I al Imperiului Austro-Ungar [3]. Ea a deservit pentru aproape 100 de ani comunitatea evreiască de rit neolog. În perioada interbelică existau la Timișoara aproape 13.000 de evrei, în prezent locuind în oraș doar aproximativ 700.

Sinagoga a decăzut la finele perioadei comuniste, fiind închisă pe măsură ce majoritatea evreilor rămași în oraș după cel de-al doilea război mondial au emigrat în Israel. Ea a fost renovată la începutul primului deceniu al secolului al XXI-lea. În anul 2001, Comunitatea evreilor din Timișoara a cedat Sinagoga din cartierul Cetate pe o perioadă de 50 ani către Societatea Filarmonica [4].

A fost redeschisă pentru prima dată după 20 de ani, în septembrie 2005, când a găzduit un concert organizat de Societatea Filarmonică din Timișoara. În prezent, sinagoga continuă să aparțină Federației Comunităților Evreiești din România.

Fațada sinagogii

În lista sinagogilor din România publicată în lucrarea Seventy years of existence. Six hundred years of Jewish life in Romania. Forty years of partnership FEDROM – JOINT, editată de Federația Comunităților Evreiești din România în anul 2008, se preciza că Sinagoga din Cetate nu mai era în funcțiune. [5]

Arhitectura sinagogii [modificare]

Sinagoga din Cetate este una din clădirile cele mai distinctive și originale din oraș. Ea are un plan dreptunghiular cu cupolă și arce, având un vestibul și două turnuri pe latura de vest. Elementul său caracteristic este fațada cu două turnuri masive, care se integrează frontului străzii. Fațada este construită din asize de cărămidă alternând cu ceramică smălțuită. Cele două turnuri înalte sunt terminate cu cupole, iar fațada principală are în mijloc o fereastră rotundă cu vitralii.

În sinagogă se intră mai întâi într-un vestibul (puliș), care are în părțile laterale cele două case ale scărilor de acces ce conduc la lojele rezervate femeilor și la turnuri. Din vestibul se intră într-o sală dreptunghiulară (heikal), rezervată bărbaților. Aceasta are bănci din lemn sculptate și este acoperită cu o cupolă pe pandantive, racordată la spațiu prin patru arce adânci.

Balcoanele rezervate femeilor sau pentru orgă sunt sprijinite pe stâlpi de fontă și au fotolii capitonate cu numele deținătoarelor [6].

Vezi și [modificare]

Note [modificare]

  1. ^ Lista monumentelor istorice din județul Timiș din anul 2004
  2. ^ Monica Gaiță - Sinagogile, mărturia de multiculturalitate a timișorenilor (articol publicat în "Timpolis" din 18-20 august 2008, accesat la 25 ianuarie 2009
  3. ^ Adevărul, 20 mai 2009 - Teatrul salvează o sinagogă veche de 120 de ani
  4. ^ Adevărul, 20 mai 2009 - Teatrul salvează o sinagogă veche de 120 de ani
  5. ^ The Federation of Jewish Communities of Romania (FEDROM) - Seventy years of existence. Six hundred years of Jewish life in Romania. Forty years of partnership FEDROM – JOINT (2008), p. 72
  6. ^ Fișă de evaluare a obiectivului - Sinagoga din Cetate

Legături externe [modificare]

Coordonate: 45°45′23.63″N, 21°13′34.17″E