Sărbători evreieşti
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
O sărbătoare evreiască sau un festival este o zi sau cîteva zile observate de evrei ca o comemorare sfântă sau laică a unui eveniment în istoria evreilor. În ebraică, sărbătorile şi zilele festive, în funcţie de natura lor, pot fi numite "yom tov" (o zi bună) (idiş: yontif) sau "hag" (festival) sau "taanit" (post).
Originile diverselor sărbători evreieşti pot fi găsite în poruncile biblice (miţvot), prescripţiile rabinice, şi în istoria Israelului modern.
Cuvântul ebraic pentru sărbătoare însemna – la început – cor de dans; acest nume atât de semnificativ scotea în evidenţă faptul că bucuria este caracteristica principală a sărbătorii israelite.
Ca şi la celelalte popoare, cel mai vechi calendar al sărbătorilor în Israelera determinat de ciclul natural al anotimpurilor, iar specificul lor ulterior (cât priveşte obiectul şi datarea lor mai precisă) era legat de anumite evenimente istorice memorabile. Este cazul Sărbătorii Paştelui şi a Sărbătorii Azimilor: semnificaţia lor naturală şi primordială a fost complet eclipsată de amintirea şi celebrarea eliberării din Egipt.
În acelaşi fel, semnificaţia naturală a Sărbătorii Corturilor – sărbătoare de toamnă – a dispărut aproape complet.
Numai Sărbătoarea Săptămânilor sau a Primiţiilor recoltei (Pentecoste = 50 de zile după Paşti) a păstrat semnificaţia originară de sărbătoare de mulţumire, de recunoştinţă pentru recoltă.
O trăsătură importantă a calendarului sărbătorilor evreieşti este importanţa dată numărului de „7”. Sabatul era şi este celebrat o dată la fiecare şapte zile; luna nouă a celei de-a şaptea luni era celebrată cu solemnitatea cea mai mare (cf. Levitic 23,24u.; Numeri 29,1-6; Nehemia 8,2-9); Anul sabatic era prăznuit la fiecare şapte ani iar Anul jubiliar la fiecare 50 de ani (7x7).
Sărbătoarea Pentecoste cădea 7 săptămâni după Paşti; Sărbătoarea Paştelui unită cu cea a Azimilor dura 7 zile. Acelaşi lucru se întâmpla şi cu Sărbătoarea Corturilor. Marea zi a ispăşirii şi Sărbătoarea Corturilor cădeau din 2 în 2 ani în cea de-a şaptea lună.
Sărbătorile erau celebrate, de obicei, prin odihnă (repaus) şi prin vizită la sanctuar (cf. Exod 20,10; Levitic 32,3.31.ş.a.) Legea a poruncit expres că fiecare om trebuie să apară înaintea Domnului în cele trei mari sărbători ale anului (cf. Exod 23,14-17; 34,23; Deuteronom 16,16ş.a.). această lege devenea obligatorie începând cu cel de-al 12-lea an de viaţă (cf. Luca 2,42); mai târziu însă rabinii au precizat o vârstă mai mică.
Cuprins |
[modifică] Sărbătoarea - bucurie în cinstea Domnului
Anul ebraic a fost marcat încă de la început de celebrarea marilor „sărbători în cinstea Domnului”. Unele dintre acestea coincideau cu schimbarea anotimpurilor şi aminteau poporului providenţa constantă a lui YHWH în favoarea poporului său. Aceste timpuri speciale ofereau poporului ocazia de a restitui Domnului ceva în semn simbolic din tot ceea ce mâna sa milostivă a dat „oamenilor asupra cărora El binevoieşte”. Alte sărbători comemorau marile evenimente ale istoriei lui Israel, ocaziile în care YHWH a intervenit cu puterea sa ca să elibereze poporul din diferite tipuri de sclavii. Toate erau zile de mare bucurie şi de împărtăşire: poporul se bucura de darurile pe care i le-a dat bunăvoinţa divină şi, în acelaşi timp, zile în care comunitatea de credinţă se aduna cu demnitate să ceară iertare şi purificare de păcate.
Nu era suficient ca poporul să observe aceste zile de sărbătoare pe plan pur formal şi ritual. Profeţii au avut cuvinte de foc împotriva acelora care le reduceau la acest nivel. Marile sărbători urmăreau o finalitate spirituală (aveau un scop spiritual), întrucât voiau să fie un moment de întâlnire solemnă şi intensă între YHWH şi poporul său.
Foarte posibil să fi existat mul mai multe sărbători locale (cf. Gudecători, 21,21); însă de trei ori pe an, toţi fii lui Israel trebuiau să participe la marile celebrări naţionale:
[modifică] Paştele
Paştele şi Sărbătoarea Azimilor (Exod 12,1-20; 23,15). Aceste două sărbători, care conţineu elemente pastorale şi agricole, erau celebrate împreună în amintirea eliberării lui Moise din Egipt (Exod cap: 11-12). Sărbătoarea începea în ziua a 14-a a „primei luni”: Nisan şi durau o săptămână.
[modifică] Sărbătoarea Săptămânilor
Sărbătoarea Săptămânilor sau Sărbătoarea Recoltei (Exod 23,16; Levitic 23,15-21). Cunoscută mai mult cu numele de Şavuot, este celebrată 50 de zile după începutul Paştelui. În mod esenţial, este o sărbătoare agricolă, în care sunt oferite Domnului primiţiile recoltei.
[modifică] Sucot
Sîrbătoarea Corturilor (Exod 23,16; Levitic 23,33-43). Sărbătoare de toamnă, celebrată la sfârşitul recoltei. Poporul trăia 7 zile în corturi confecţionate din ramuri. Şi în cazul acestei celebrări este vorba de o sărbătoare esenţial agricolă de mulţumire, dar ea mai amintea şi zilele peregrinării şi şederii poporului în corturi în timpul peregrinării în Pustiul Sinai (Levitic 23,43).
Aceste trei sărbători erau sfinte, zile în care poporul se abţinea de la activităţile obişnuite. Celelalte sărbători erau – într-un fel sau altul – în legătură cu aceste trei mari şi solemne sărbători: de remarcat şi faptul că toate aceste sărbători sunt în număr de „7” (3+4).
[modifică] Şabat
Sabatul. În cea de-a 7-a zi toate muncile erau absolut interzise iar oferta zilnică de sacrificii era dublată. Sabatu amintea desăvârşirea operei de creaţie făptuită de YHWH (cf. Exod 20,11), eliberarea din Egipt (Deuteronomiu 5,15) ca şi trebuinţa naturală a omului de a se odihni şi mai ales de a-şi tempera relaţia cu ceea ce era doar creat (Exod 23,12). După exil normele observării Sabatului au devenit şi mai rigide (Nehemia 13,15-22) şi au constituit una din trăsăturile caracteristice ale Iudaismului.
[modifică] Luna nouă
Luna nouă Deseori menţionată împreună cu Sabatul (de ex. Isaia 1,13), era caracterizată de sacrificii specifice (cf. Numeri 28,11-15) şi de sunetrul trâmbiţelor (cf. Numeri 10,10). În timpurile mai vechi era însoţită şi de banchete speciale şi de sacrificii familiale (cf. 1 Samuel 20,5.24), uneori, pe timpul celebrării ei erau consultaţi şi profeţii (cf. 2 Regi 4,23). Cu ocazia Lunii noi din luna a 7-a era celebrată o „sărbătoare a trâmbeţelor” specială (cf. Numeri 29,1).
[modifică] Anul sabatic
Anul sabatic. Prin lege pământul era lăsat să „se odihnească”la fiecare 7 ani odată (cf. Levitic 25,1-7), îar odată la 50 de ani (7x7) era „Anul jubiliar” (cf. Levitic 25,8-34): în acel an pământurile ipotecate erau restituite proprietarilor lor dinainte iar sclavii (cel puţin cei evrei) erau eliberaţi.
[modifică] Roş Haşana (Anul Nou)
Roş HaŞanah este Anul Nou evreiesc şi este o zi de judecată, în care Dumnezeu judecă fiecare persoană individual, în funcţie de faptele lor, şi face un decret pentru anul următor. Sărbătoarea se caracterizeaza prin porunca specială de suflare în corn (şofar).
[modifică] Iom Kipur
Ziua Ispăşirii (Levitic 16). În cea de-a 10-a zi a celei de-a 7-a luni era celebrată o sărbătoare anuală specială, însoţită de mărturisirea şi ispăşirea păcatelor.
Mai erau celebrate şi alte sărbători, care nu sunt menţionate în legile ebraice. Una dintre ele era Purim, care comemora eliberarea evreilor de planul ucigaş al lui Aman (cf. Estera cap. 9); o altă sărbătoare – instituită mulţi ani mai târziu – era Sărbătoarea dedicării, care celebra purificarea Templului după profanarea pe care a suferit-o din partea lui Antioh Epifanul în anul 168 î.e.c. (cf. Ioan 10,22).
Yom Kippur este considerată de evrei ca cea mai solemnă zi a anului. Tema sa centrală este ispăşirea şi reconcilierea. Posibilităţile de alimentaţie, de băut, de îmbăiere, de ungere cu ulei, sau relaţii sexuale sunt interzise. Postul începe de la apusul de soare şi se încheie după căderea nopţii în ziua următoare. Serviciul divin de Yom Kippur începe cu rugăciunea cunoscută sub numele de "Kol Nidrei", care trebuie să fie recited înainte de apus. (Kol Nidrei, din arameică "toate jurămintele", este un act de anulare publică a juramintelor religioase făcute de evrei în timpul anului precedent. Aceasta se referă numai la nerealizarea juramintelor făcute între o persoană şi Dumnezeu, şi nu anuleză sau eliberează orice jurămînte făcute între oameni. )
[modifică] Lag B'Omer
Este cea de-a 33-a zi de când se numara Omer. Este o sarbătoare veselă care povesteşte faptele rabinului Akiva, ale rabinului Shimon bar Yochai şi Bar Kochba în încercarea lor de a câstiga independenta şi suveranitatea evreilor din Israel faţă de romani. Se obisnuieşte sa se facă focuri de tabară şi să se cânte.
[modifică] Yom Hashoa
Yom Hashoa este Ziua Memorială a Holocaustului, cănd evreii îsi amintesc de milioanele de oameni ucişi în Holocaust. În Israel, o sirena suna timp de două minute la ora 11; atunci toata lumea se opreşte din lucru şi păstreaza un moment de linişte.
[modifică] Bibliografie
- Theologisches Wörterbuch zum Alten Testament, II, 730-744.
