Palatul Cercului Militar Național

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Palatul
Cercului Militar Național
Palatul Cercului Militar Național - vedere frontală
Palatul Cercului Militar Național - vedere frontală
Poziționare
Coordonate Coordonate: 44.435084°0′0″N 26.096948°0′0″E / 44.43508°N 26.09695°E / 44.43508; 26.0969544.435084°0′0″N 26.096948°0′0″E / 44.43508°N 26.09695°E / 44.43508; 26.09695
Localitate București
Țara  România
Adresa Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 20
Creare
Arhitect Dimitrie Maimarolu
Victor Ștefănescu
Ernest Doneaud
Stil arhitectural Academism francez
Data începerii construcției 1911
Data finalizării 4 februarie 1923 (inaugurarea)
Beneficiar Cercul militar al ofițerilor din garnizoana București
Clasificare
Cod LMI B-II-m-A-19201
Palatul Cercului Militar
Medalie "Casa Centrală a Armatei" - 1984

Palatul Cercul Militar Național este este o clădire din București care găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei române, cu profil cultural-educativ, artistic, recreativ-distractiv, precum și de imagine, reprezentare și protocol.

Lucrările pentru construcția Palatului Cercului Militar Național au început în anul 1911, deși terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898.

Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar Național a fost arhitectul român Dimitrie Maimarolu, în colaborare cu V. Ștefănescu și E. Doneaud.

Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofițerilor din garnizoana București, organizație a ofițerilor români înființată în 15 decembrie 1876.

Fondurile necesare au fost adunate din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor (circa 80%), precum și din subvenții de stat și împrumuturi rambursabile.

Palatul Cercului Militar Național a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăștinos.

Etape istorice[modificare | modificare sursă]

17 mai 1912. Din cauza solului umed, mlăștinos și nisipos, la recomandarea inginerilor Anghel Saligny și Elie Radu se adoptă soluția unei fundații pe piloni de stejar, înfipți în terenul ferm de sub mlaștină.

1914. La declanșarea Primului Război Mondial, construcția se prezintă terminată „la roșu și învelită".

2 aprilie 1916 „Gazeta ilustrată" consideră că Cercul Militar din București este „podoaba arhitecturală a țării (...), cel mai frumos, cel mai impunător din toate palatele cu care, în ultimele decenii, știința și simțul estetic al marilor arhitecți români și străini au înzestrat România".

12 noiembrie 1916. Ca urmare a ocupării Capitalei de către trupele Puterilor Centrale, Cercul Militar este evacuat.

1919. La revenirea armatei în București, clădirea este găsită devastată în interior. Se reiau lucrările de reparații.

4 februarie 1923. În prezența Regelui Ferdinand I al României și a Reginei Maria a României, a ministrului de război, generalul Gheorghe Mărdărescu, și a comandantului Corpului 2 Armată, generalul Ștefan Holban, are loc inaugurarea oficială, solemnă, a Palatului Cercului Militar.

În perioada comunistă, inscripția "Cercul Militar" de pe frontispiciul clădirii a fost înlocuită cu inscripția "Casa Centrală a Armatei". După 1989, aceasta a fost înlocuită cu inscripția "Cercul Militar Național".

Legea 346 din 21 iulie 2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării, prevede, între altele: [1]

Art. 47. - (4) În cadrul Ministerului Apărării funcționează următoarele instituții de interes național: Muzeul Militar Național, Biblioteca Militară Națională și Cercul Militar Național.

Sălile palatului[modificare | modificare sursă]

Scara de Onoare[modificare | modificare sursă]

O impresionantă scară din marmură, în dublă pantă, conduce oaspeții către etajul al doilea și către sălile de recepție. Scările de acest tip nu sunt doar simple elemente de legătură, ci sunt gândite ca parte din regia unui ceremonial. Pe durata parcurgerii sale, vizitatorul are prilejul să vină în contact, treptat, cu ambianța interioarelor, să le admire.

Sala de Marmură[modificare | modificare sursă]

Sala de Marmură a Cercului Militar Naţional din Bucureşti, cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la înfiinţarea Bibliotecii Militare Naţionale

Sala de Marmură a fost destinată de la început celor mai importante evenimente, poate fi socotită astăzi una dintre cele mai reușite realizări ale arhitecturii românești. Ferestrele înalte arcadate de pe latura dinspre Bulevardul Regina Elisabeta își găsesc echilibrul în șirul de coloane înalte care se află pe partea opusă. Motivele decorative sunt de evidentă inspirație antică, cu stilizări și prelucrări în stilul epocii. Săbii, stilete, scuturi, lănci, coifuri, săgeți, Victorii înaripate, zeități ale războiului fac aluzie, toate, la mediul militar.

Sala Maură[modificare | modificare sursă]

Sala Maură se află plasată în prelungirea Sălii de Marmură. Ea are pereții îmbrăcați în lambriuri din lemn de calitate, cu motive ornamentale discrete. Plafonul este conceput din casete, decorate cu motive florale stilizate și acoperite cu foiță de aur.

Sala Bizantină[modificare | modificare sursă]

Sala Bizantină își trage numele de la concepția în stil bizantin, la care se adaugă elemente specifice artei tradiționale românești. Sala este dominată de un șir de arcade care susțin un plafon casetat, arcade ce se sprijină la rândul lor pe un șir de coloane înnobilate cu frize din stucatură aurită. În interiorul arcadelor romane, la ultima renovare au fost adăugate fresce murale reprezentând imaginile unor conducători ai României independente și unele momente de referință din Istoria poporului român.

Sala Gotică[modificare | modificare sursă]

Sala Gotică reprezintă o ambianță arhitecturală gotică, caracterizată prin arcuri frânte în ogive și prin candelabrele simple. Pardoseala este în desen gotic bavarez.

Sala Norvegiană[modificare | modificare sursă]

Sala Norvegiană este inspirată din atmosfera specifică Nordului Europei, cu candelabre în forma unor corăbii ale vikingilor, plafon din lemn cu grinzi terminate în console, reprezentând chipuri de animale fantastice, inspirate tot din mitologia scandinavă, dând impresia de vechi interioare nordice.

Sala Restaurant[modificare | modificare sursă]

Sala mare a restaurantului militar
Balcoanele sălii de la mezanin ale restaurantului militar


Bustul arhitectului Dimitrie Maimarolu[modificare | modificare sursă]

Bustul lui Dimitrie Maimarolu expus în clădirea Palatului Cercului Militar Naţional

Pe data de 1 martie 2005, la ora 15.00, în clădirea Cercului Militar Național a avut loc Ceremonia dezvelirii bustului arhitectului Dimitrie Maimarolu, proiectantul Palatului Cercului Militar și inaugurarea oficială a Salonului fondatorilor Palatului, care mai cuprinde și busturile lui Vasile Zottu și al lui Nicolae Filipescu.[2]

Biblioteca Militară Națională[modificare | modificare sursă]

În clădirea Palatului Cercului Militar Național funcționează și Biblioteca Militară Națională.

Act de comemorare[modificare | modificare sursă]

Placa comemorativă

Pe zidul exterior al scărilor ce urcă spre terasa din fața Palatului Cercului Militar Național a fost montată o placă comemorativă spre amintirea fostei Mănăstiri Sărindar, pe al cărei fost amplasament se ridică în prezent Palatul Cercului Militar Național. Textul acestui act comemorativ este următorul:

ACT DE COMEMORARE

Acesta este locul unde s-a aflat altarul sfintei mănăstiri „Sărindar", cu hramul „Adormirea Maicii Domnului", zidită la anul 1652, prin grija voievodului Matei Basarab, cum însuși mărturisea în pisania bisericii:

„Făcând domnia mea 40 de biserici, precum mă făgăduisem lui Dumnezeu, am îndeplinit cu aceasta pre care am zidit-o din temelie, în locul unei bisericuțe vechi ce se zicea „a coconilor..." și eu am numit-o „Serindarul", leat 7160 (1652), lăsând tot hramul „Adormirea Maicii Domnului", ca să fie pomenire părinților, nouă și fiilor noștri, amin".

Din cauza mai multor cutremure, clădirea bisericii și zidurile împrejmuitoare s-au șubrezit într-atât, încât din anul 1880 s-a interzis oficierea slujbelor, fiind ulterior închisă. Nemaiputând fi refăcută, la 3 septembrie 1893, se hotărăște dărâmarea ei.

Dăinuirea numelui celei mai mari și mai frumoase mănăstiri a Bucureștilor acelor ani, privită de mulți drept catedrala orașului, a rămas vie în memoria credincioșilor, motiv pentru care pecetluim azi locul, cu acest înscris comemorativ, sfințit la 4 februarie 2011, din inițiativa Cercului Militar Național, cu binecuvântarea preafericitului părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Legea 346 din 21 iulie 2006
  2. ^ Ceremonia dezvelirii bustului arhitectului Dimitrie Maimarolu

Legături externe[modificare | modificare sursă]