Organon

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Organon este numele dat în mod tradițional celor șase tratate de logică ale lui Aristotel („Categoriile”, „Despre interpretare”, „Analiticele prime”, „Analiticele secunde”, „Topica”, „Respingerile sofistice”) și reflectând concepția peripateticienilor care susțineau că logica nu este o parte a filozofiei, ci un instrument al tuturor cercetărilor.

În structura logicii aristotelice, ca teorie a gândirii dianoetice elaborată în corpusul de lucrări reunite în Organon se disting:

  • Categoriile - care tratează noțiunile cu gradul cel mai mare de generalitate (substanța, cantitatea, calitatea, relația locul, momentul, starea, posesia, acțiunea, pasiunea) și caracteristicile acestora;
  • Despre interpretare - o teorie a judecății în care Stagiritul urmărește cu atenție diversitatea variantelor lingvistice posibile (afirmație, negație, contrazicere) în exprimarea unei propoziții ce exprimă o stare de lucruri (diferită deci de dorință, rugăminte, întrebare etc.) și care în Analitici va deveni premisă.
  • Analitica primă - loc în care Aristotel răspunde unor întrebări fundamentale cum ar fi „Ce este știința?”, „Ce este demonstrația?” și unde dezvoltă teoria silogismului (raționamentul elementar) în general;
  • Analitica secundă - care are ca subiect silogismul demonstrativ;
  • Topica - operă care tratează problema raționamentelor cu premise probabile, sau dialectica și despre care vom vorbi mai pe larg în cele ce urmează;
  • Respingerile sofistice - operă nu de puține ori considerată apendice sau măcar complement al Topicii, o teorie a raționamentelor cu premise aparent probabile (false) pe care o denumește uneori și eristică (o discuție de dragul discuției).