Munţii Altai

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Munţii Altai (din turcă Altay, „munte de aur”) este un lanţ muntos atingând înălţimea de 5.880 m (Kirghizstan, Tadjikistan, Uzbekistan de aici izvoreşte un afluent al râului Amudaria) în Asia centrală în zona de graniţă între Kazahstan, Rusia (Siberia), Mongolia şi China. Acest lanţ muntos este subdivizat în trei părţi cu direcţia nord-vest, sud-est pe o lungime de 2.100 km: Altaiul rusesc, Altaiul mongol şi Altaiul Gobi.

• Altaiul rusesc este aşezat la graniţa ţărilor aminitite mai sus, partea cea mai mare găsindu-se în Rusia în nord-vest cu valea Obi şi Siberia de vest. În nord-est se continuă cu partea vestică a Saianului în est cu munţii Tanu-ola şi podişul Mongol unde se găsesc munţii Hangai. Altaiul mogol fiind situat la sud-est, Valea Iirtişului cu lacurile Saisan şi Buhtama găsindu-se în sud-vest, mărginită în nord de stepa Kulunda, vârful cel mai înalt Beluha (4.506 m).
• Altaiul mongol (Ektag) este situat în nordul "Altaiului rusesc", partea cea mai importantă fiind pe teritoriul Mongoliei la graniţa cu China, cu "Podişul mongol" în est, "Altaiul Gobi" în sud-est care se continuă cu deşertul Gobi, vârful cel mai înalt Tavan Bogd Uul (4.374 m).
• Altaiul Gobi este situat în nord-vestul "Altaiului mongol", pe teritoriul Mongoliei, mărginit la nord de "Podişul mongol", în est, sud-est şi sud-vest deşertul Gobi, vârful cel mai înalt Ih Bogd Uul (3.957 m).

Apele mai importante: Obi, Irtiş, Enisei.