Masacrul de la Srebrenica

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Cimitirul de la Memorialul Victimelor Genocidului din Srebrenica-Potočari
Piatră ce comemorează cele peste 8000 de victime ale masacrului
Înmormântarea în 2007 a unor victime identificate ale masacrului

Masacrul de la Srebrenica, denumit și genocidul de la Srebrenica,[1][2][3][4][5][6] se referă la uciderea în iulie 1995 a peste 8.000 de musulmani[7] bosniaci, bărbați și băieți, din orașul Srebrenica din Bosnia și Herțegovina și din împrejurimi, de către unități ale Armatei Republicii Srpska (VRS) aflată sub comanda generalului Ratko Mladić în timpul războiului din Bosnia. O unitate preliminară din Serbia, denumită Scorpionii, oficial parte a Ministerului Sârb de Interne până în 1991,[8] a participat la masacru.[9][10] Se bănuiește că au participat și alți voluntari din străinătate, printre care Garda Voluntară Greacă.[11][12][13] Transferul forțat al unui număr între 25.000 și 30.000 de femei, copii și bătrâni bosniaci, care a însoțit masacrul, este considerat de Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie a fi o dovadă a intenției de genocid a membrilor staffului armatei Republicii Srpska, care l-au orchestrat.[14]

În aprilie 1993, Națiunile Unite declaraseră enclava Srebrenica aflată sub asediu în valea Drinei din nord-estul Bosniei „zonă protejată” aflată sub protecția ONU. În iulie 1995 însă Forța de Protecție a Națiunilor Unite (UNPROFOR), reprezentată pe teren de un contingent de 400 de „căști albastre” olandeze nu au împiedicat capturarea orașului de către armata Republicii Srpska și nici masacrul ce a urmat.[15][16][17][18]

Masacrul de la Srebrenica a fost cea mai mare crimă în masă din Europa după al Doilea Război Mondial.[19] În 2004, într-o decizie în unanimitate în cazul „Acuzarea v. Krstić”, Curtea de Apel a Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie, cu sediul la Haga, a decis că masacrarea locuitorilor de sex masculin ai orașului constituie o infracțiune de genocid.[20] Theodor Meron, președintele completului de judecată, a afirmat:

„Căutând să elimine o parte a musulmanilor bosniaci, forțele sârbe bosniace au comis genocid. Ei au căutat să elimine fizic pe cei 40.000 de musulmani bosniaci ce locuiau în Srebrenica, un grup emblematic pentru musulmanii bosniaci în general. Ei au confiscat toate bunurile personale și actele de identitate ale prizonierilor musulmani de sex masculin, militari și civili, tineri și bătrâni, și i-au ucis deliberat și metodic doar pe baza identității lor.[21]

În februarie 2007, Curtea Internațională de Justiție a confirmat decizia TPI de clasificare a atrocităților comise la Srebrenica drept genocid, afirmând:

„Curtea concluzionează că actele comise la Srebrenica ce intră sub incidența articolului II (a) și (b) ale Convenției au fost comise cu intenția de a distruge parțial grupul musulmanilor din Bosnia și Herzegovina; și în concordanță cu aceasta, ele au fost acte de genocid, commise de membrii Armatei Republicii Srpska în Srebrenica și-n preajma sa începând cu circa 13 iulie 1995.[22]

CIJ a decis că nici Republica Federală Iugoslavia și nici Serbia independentă de după 2007 nu sunt vinovate de genocid, ci doar că Republica Sârbă (parte a RFI la acea vreme) „a încălcat obligația de a împiedica genocidul”, și că Serbia trebuie să coopereze deplin cu TPI în ce privește transferul persoanelor acuzate de genocid în custodia TPI.[23] Ratko Mladić a fost acuzat de TPI și a fost suspectat că se ascunde în Serbia sau în Republica Srpska, fiind căutat timp de mai mulți ani, până când a fost arestat la 25 mai 2011, urmând a fi judecat la Haga pentru crime de război. [24]

Majoritatea celor uciși erau băieți adolescenți și bărbați adulți, dar printre victime s-au numărat și băieți sub 15 ani, bărbați peste 65 de ani și chiar câțiva nou-născuți.[25] Lista preliminară a Persoanelor Dispăute sau Ucise la Srebrenica alcătuită de Comisia Federală Bosniacă pentru Persoane Dispărute conține 8,373 de nume,[7] dintre care 500 sub 18 ani,[26] și include câteva zeci de femei și fete.[27] [28] În mai 2010, prin analiza ADN a fragmentelor de cadavru recuperate din gropile comune, fuseseră identificate 6557 de victime ale genocidului[29] și 4.524 de victime au fost îngropate la Centrul Memorial de la Potočari.[30]

În 2005, într-un mesaj adresat la a zecea comemorare a genocidului, Secretarul General al ONU a arătat că, în vreme ce în primul rând vina pentru genocid cade pe umerii celor care au pus la cale și au executat masacrul, precum și a celor care i-au ajutat și i-au adăpostit, marile națiuni ale lumii nu au răspuns adecvat, iar ONU însăși a făcut grave greșeli, iar tragedia de la Srebrenica va urmări pentru totdeauna istoria ONU.[31]

Conflictul din estul Bosniei[modificare | modificare sursă]

După declararea independenței față de Iugoslavia la 15 octombrie 1991, Bosnia și Herzegovina a fost oficial recunoscută ca stat de Comunitatea Europeană la 6 aprilie 1992, și de SUA a doua zi. A izbucnit apoi o luptă dură pentru controlul teritorial între cele trei grupuri etnice principale din țară: bosniacii, sârbii din Bosnia și croații din Bosnia. În partea estică a țării, aproape de granița cu Serbia, conflictul a fost dus între sârbi și bosniaci.

Campania de epurări etnice din 1992[modificare | modificare sursă]

Zona locuită predominant de bosniaci denumită Podrinje Central (regiunea din jurul Srebrenicei) era de importanță strategică pentru sârbi, deoarece fără ea nu exista integritate teritorială a noii entități politice proclamate de aceștia, Republika Srpska.[32] Astfel, ei au trecut la epurarea etnică a bosniacilor din teritoriile în care ei erau majoritari în Bosnia de Est și Podrinje Central.

În localitatea Bratunac, bosniacii au fost fie uciși, fie obligați să fugă la Srebrenica, 1.156 din ei murind, conform datelor guvernului bosniac.[33] Mii de bosniaci au fost uciși și la Foča, Zvornik, Cerska și Snagovo.[34]

Soarta satelor musulmane bosniace[modificare | modificare sursă]

În 1992, satele bosniace din jurul Srebrenicei au fost supuse constant atacurilor forțelor sârbe. Institutul Bosniac din Regatul Unit a publicat o listă cu 296 de sate distruse de forțele sârbe în jurul Srebrenicei cu trei ani înainte de genocid și în primele trei luni ale războiului (aprilie - iunie 1992):[35]

„Cu peste trei ani înaine de genocidul din 1995 de la Srebrenica, naționaliștii sârbi bosniaci - cu suport logistic, moral și financiar din partea Serbiei și a Armatei Populare Iugoslave (JNA) - a distrus 296 de sate predominant bosniace (musulmane) din regiunea din jurul Srebrenicei, dislocând forțat 70.000 de bosniaci din casele lor și masacrând sistematic cel puțin 3.166 de bosniaci (decese documentate), inclusiv multe femei, copii și bătrâni.”

Lupta pentru Srebrenica[modificare | modificare sursă]

Forțele militare și paramilitare sârbe din zonă și din părțile învecinate din estul Bosniei și din Serbia au ocupat Srebrenica timp de câteva săptămâni la începutul lui 1992, ucigând și expulzând civili bosniaci. În mai 1992, forțele guvernului bosniac sub conducerea lui Naser Orić au recucerit orașul.

De-a lungul restului anului 1992, ofensivele forțelor guvernamentale bosniace din Srebrenica și-au extins zona aflată sub control, și până în ianuarie 1993 făcuseră joncțiunea cu zona Žepa de la sud și cu zona Cerska de la vest. În acest moment, enclava bosniacă Srebrenica a atins întinderea sa maximă, de 900 de kilometri pătrați, deși nu a reușit să fie legată cu zona controlată de guvernul bosniac aflată la vest și a rămas astfel, după cum se exprimă TPI, „o insulă vulnerabilă” într-un teritoriu controlat de sârbi.[36]

În următoarele luni, militarii sârbi au capturat satele Konjević Polje și Cerska, tăind legăturile dintre Srebrenica și Žepa și reducând dimensiunea enclavei Srebrenica la 150 de kilometri pătrați. Locuitorii bosniaci ai zonelor exterioare s-au îndreptat spre orașul Srebrenica iar populația acestuia a crescut de la 50.000 la 60.000 de locuitori.

Generalul francez Philippe Morillon, comandant al Forței de Protecție a Națiunilor Unite (UNPROFOR), a vizitat Srebrenica în martie 1993. În acel moment orașul era supraaglomerat și în stare de asediu. Aproape că nu exista apă curentă, întrucât forțele sârbe distruseseră sursele de apă ale orașului; electricitatea era produsă de generatoare improvizare iar hrana, medicamentele și alte elemente esențiale erau extrem de rare. Înainte de a pleca, generalul Morillon le-a spus la o întrunire publică locuitorilor speriați ai Srebrenicei că orașul se află sub protecția ONU și că el nu-i va părăsi.

Între martie și aprilie 1993, mai multe mii de bosniaci au fost evacuați din Srebrenica sub auspiciile Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiați. Guvernul bosniac din Sarajevo s-a opus evacuărilor, pe motiv că acestea contribuie la epurarea etnică a unui teritoriu locuit majoritar de bosniaci.

Autoritățile sârbe au continuat tentativele de a captura enclava. La 13 aprilie 1993, sârbii le-au spus reprezentanților Înaltului Comisariat pentru Refugiați că vor ataca orașul în două zile dacă bosniacii nu capitulează și nu acceptă să fie evacuați.[37] Bosniacii au refuzat să predea orașul.

Versiune alternativă[modificare | modificare sursă]

Gratie marturiilor si imaginilor prin satelit furnizate de Statele Unite, a reuşit să abata atentia de la crimele comise împotriva sârbilor din Krajina în august 1995[38]

Srebrenica, în anii 1992-1995[modificare | modificare sursă]

în anii 1992-1995 o unitate armată a musulmanilor bosniaci aflată sub controlul lui Naser Orić a ars și a distrus clădiri, locuințe și alte proprietăți în timpul operațiunilor militare împotriva satelor Blječeva, Konjević polje, Sandići, Loznička rijeka, Zagoni, Biljača, Magašići, Hranča, Ježestica, Zalužje, Fakovići, Boljevići, Sikirić, Bjelovac, Brana Bačići, Kravica, Šiljkovići, Osmače, Međe, Oparci, Obadi, Ratkovići, Magudovići, Kaludra, Brađevina, Brežani, Krnjići, Sase, Zalazje, Milanova vodenica, Podravanje, Skelani și în cătunele dimprejurul acestora sau aparținătoare. Sârbii bosniaci, care susțin că peste 3 000 de membri ai comunității lor au fost uciși de forțele aflate sub comanda lui Oric.[39][40]

Dupa ofensiva sîrbă, in primavara lui 1993, și proclamarea zonei Srebrenica și Žepa drept enclave protejate, fortele musulmane, aflate sub controlul lui Naser Orić, nu au depus armele, ci au atacat satelor Višnjica.

Căderea Srebrenicei și Žepei[modificare | modificare sursă]

În iulie 1995 armata Republicii Srpska a început ofensiva contra enclavelor musulmane din estul Bosniei (Srebrenica, Žepa și Gorazde), reusind sa ocupe Srebrenica și Žepa. Sarbii au așteptat ca bosniacii din Srebrenica să se predea. Au evacuat femeile, copiii și bătrânii pe care i-au găsit, in tabara ONU de la Potočari. Serbia insasi a adapostit peste 800 de refugiati musulmani din Srebrenica. Cei mai mulți dintre barbatii care au murit ca urmare a căderii orașului au fost combatanti, membri ai celei de a 28-a Divizii de Infanterie a Armatei Republicii Bosnia-Herzegovina. Si intr-o altă enclavă musulmana care a căzut doar câteva zile mai târziu, Žepa, nu a fost comis nici un masacru.[41]

Teorie conspirativă[modificare | modificare sursă]

Șeful Poliției din Srebrenica Hakija Meholici, într-un interviu acordat BH Dani, a declarat în cadrul conferinței bosniaci de la Sarajevo în septembrie 1993,că liderul musulmanilor din Bosnia Alija Izetbegovici a pretins ca ar fi discutat sa Srebrenica cu președintele Bill Clinton. Izetbegovici a aflat că o interventie NATO in Bosnia-Hertegovina era posibilă. Dar ea nu putea avea loc decat daca sarbii intra cu forta in Srebrenica si masacreaza cel putin 5000 de persoane.[42][43]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Rezoluția Parlamentului European din 15 ianuarie 2009 referitoare la Srebrenica”. Parlamentul European. http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P6-TA-2009-0028+0+DOC+XML+V0//RO. Accesat la 27 mai 2009. 
  2. ^ Office of the High Representative – "Decision Enacting the Law on the Center for the Srebrenica-Potocari Memorial and Cemetery for the Victims of the 1995 Genocide"”. Biroul Înaltului Reprezentant în Bosnia și Herțegovina. http://www.ohr.int/print/?content_id=40028. Accesat la 10 august 2009. 
  3. ^ Youth Initiative for Human Rights in Serbia letter to the Serbian President to commemorate the Srebrenica genocide”. Youth Initiative for Human Rights in Serbia. http://www.advocacynet.org/blogs/index.php/2009/02/11/serbian-ngos-press-for-commemoration-of-?blog=145. Accesat la 10 august 2009. 
  4. ^ Mladic shadow hangs over Srebrenica trial”. The Guardian (Londra). 21 august 2006. http://www.guardian.co.uk/world/2006/aug/21/warcrimes. Accesat la 1 noiembrie 2008. 
  5. ^ Goetze, Katharina (31 octombrie 2008). „ICTY – Tribunal Update”. Institute for War & Peace Reporting. http://www.iwpr.net/?p=tri&s=f&o=347560&apc_state=henh. Accesat la 1 noiembrie 2008. 
  6. ^ Mike Corder (20 august 2006). „Srebrenica Genocide Trial to Restart”. Washington Post. http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2006/08/20/AR2006082000360.html. Accesat la 26 octombrie 2010. 
  7. ^ a b Lista premiminară a Centrului Memorial Potočari a persoanelor dispărute din Srebrenica '95 [1]
  8. ^ Paramilitaries Get 15 – 20 Years for Kosovo Crimes – [Balkan Insight http://balkaninsight.com/en/main/news/20364/]
  9. ^ "Serbia: Mladic “Recruited” Infamous Scorpions". Institute for War and Peace Reporting. [2]
  10. ^ Srebrenica Video Vindicates Long Pursuit by Serb Activist”. Washingtonpost.com. http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2005/06/24/AR2005062401501_pf.html. Accesat la 26 mai 2011. 
  11. ^ Michas, Takis (2002). Unholy Alliance: Greece and Milosevic's Serbia in the Nineties. Texas A&M University Press. ISBN 158544183X 
  12. ^ Grohmann, Karolos; "Greece starts probe into Srebrenica massacre"; Reuters, 27 iunie 2006 [3]
  13. ^ "Greek volunteers in the Srebrenica Genocide" de Harun Karcic, Today's Zaman, 4 iulie 2010. Accesat la 25 iulie 2010”. Todayszaman.com. 4 iulie 2010. http://todayszaman.com/tz-web/news-215034-109-greek-volunteers-in-the-srebrenica-genocide-by-harun-karcic.html. Accesat la 26 mai 2011. 
  14. ^ Acuzarea vs Krstic, Decizie a curții de apel a TPI, Caz Nr. IT-98-33, 19 aprilie 2004, Para. 33, accesat la 21 martie 2011
  15. ^ ICTY, Acuzarea vs Krstic, Decizie, Caz Nr. IT-98-33, ONU, 2 august 2001[4]PDF (685 KB), "Findings of Fact", paragraphs 18 and 26 [5]
  16. ^ UN Srebrenica immunity questioned”. BBC. 18 iunie 2008. http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/7461310.stm. Accesat la 1 noiembrie 2008. 
  17. ^ Comprehensive report of the proceedings, www.vandiepen.com
  18. ^ "Under The UN Flag; The International Community and the Srebrenica Genocide" de Hasan Nuhanović, pub. DES Sarajevo, 2007, ISBN 978-9958-728-87-7 [6] [7]
  19. ^ Institute for War and Peace Reporting, Tribunal Update: Briefly Noted (TU No 398, 18 martie 2005) [8]
  20. ^ ICTY "Prosecutor v. Krstic"”. Un.org. 5 martie 2007. Arhivat din original la 18 iulie 2004. http://web.archive.org/web/20040718120205/http://www.un.org/icty/krstic/Appeal/judgement/krs-aj040419e.pdf. Accesat la 26 mai 2011. 
  21. ^ ICTY; "Address by ICTY President Theodor Meron, at Potocari Memorial Cemetery" Haga, 23 iunie 2004 [9]
  22. ^ ICJ; The Application of the Convention on the Prevention and Punishment of the Crime of Genocide (Bosnia and Herzegovina v. Serbia and Montenegro), case 91, Haga, 26 februarie 2007, p. 108, paragraful 297. [10]
  23. ^ Comunicatul de presă CIJ 2007/8 26 februarie 2007, vezi punctele 7 și 8
  24. ^ Nick Hawton. The hunt for Mladic and Karadzic BBC, 26 februarie 2007
  25. ^ TPI, Acuzarea vs Krstic, Decizia în Proces, Caz Nr. IT-98-33-T, paragraful 504. [11]
  26. ^ De: Danijel Toljaga și Hasan Nuhanovic: Listă incompletă a copiilor uciși la genocidul de la Srebrenica Srebrenica Bilten 41, page #7 publicat de Femeile din Srebrenica
  27. ^ Comisia Federală pentru Persoane Dispărute; "Preliminary List of Missing and Killed in Srebrenica"; 2005 [12]
  28. ^ Mothers of Srebrenica Appeal Heard Today. BalkanInsight.com. Accesat la 13 august 2010.
  29. ^ "ICMP makes 13,000 DNA-led identifications of missing persons from Bosnia-Herzegovina", articol pe site-ul ICMP, 26 martie 2010 [13]. Accesat la 15 aprilie 2010.
  30. ^ [Comisia Internațională pentru Persoane Dispărute http://www.ic-mp.org/press-releases/dna-results-of-the-international-commission-on-missing-persons-reveal-the-identity-of-6186-srebrenica-victims-dnk-izvjestaji-medunarodne-komisije-za-nestale-osobe-icmp-otkrili-identitete-6186-sreb/]DNA Results of the International Commission on Missing Persons Reveal the Identity of 6,186 Srebrenica Victims
  31. ^ http://www.un.org/News/Press/docs/2005/sgsm9993.doc.htm UN Press Release SG/SM/9993UN, 11/07/2005 "Secretary-General Kofi Annan’s message to the ceremony marking the tenth anniversary of the Srebrenica massacre in Potocari-Srebrenica". Accesat la 27 mai 2011.
  32. ^ ICTY, Acuzarea vs. Krstic, Decizia Camerei de Judecată, para. 12
  33. ^ Bratunac Municipality Officials, "Truth about Bratunac (Istina o Bratuncu)". 1995 [14]
  34. ^ IDC: statistici ale victimelor din Podrinje. http://www.idc.org.ba/onama/izvjestaj_analize_po_centrima.html#podrinje. 
  35. ^ Bosnian Institute UK, studiul de 26 de pagini: „Prelude to the Srebrenica Genocide - mass murder and ethnic cleansing of Bosniaks in the Srebrenica region during the first three months of the Bosnian War (April-June 1992)”, 18 noiembrie 2010.
  36. ^ ICTY, Acuzarea vs. Radislav Krstic; judecată. Națiunile Unite; para. #13 [15]
  37. ^ TPI, Acuzarea vs. Krstic; Judecata; Națîunile Unite; para. 13–17.
  38. ^ "The Srebrenica Massacre": A Hoax? By George Pumphrey Bonn, Germany November 1998
  39. ^ Srebrenica - the Serbian Graveyard
  40. ^ Srebrenica: The Untold Story By Carl Savich What Really Happened in Srebrenica in 1992-1993?
  41. ^ MOARTE, MINCIUNI SI CASETE VIDEO
  42. ^ 5,000 Muslim Lives for Military Intervention (Dani, Sarajevo, Bosnia-Hercegovina, June 22 1998. Interview with Hakija Meholjic, president of Social Democratic Party for Srebrenica, by Hasan Hadzic)
  43. ^ Srebrenica Planned in Washington and Sarajevo (Excerpt from Dutch television documentary on Srebrenica. Features interview with Hakija Meholic the Muslim police chief of Srebrenica during the war.)

Legături externe[modificare | modificare sursă]