Howard Hughes

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Howard Hughes
Howard Hughes
Născut(ă)	Howard Robard Hughes, Jr. 24 decembrie 1905 Huston, Texas
Decedat(ă)	5 aprilie 1976 Huston, Texas
Naţionalitate	American
Ocupaţie	Industriaş, Inginer, Producător de film şi regizor
Greutate	50 kg
Înălţime	193 cm
Părinţi

Howard Robard Hughes, Jr. (24 decembrie 1905 – 5 aprilie 1976), a fost un aviator, inginer, industriaş, producător/regizor de film, filantrop american şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Acesta a câştigat faimă la sfârşitul anilor 1920 ca producător de film independent, realizând filme cu buget ridicat şi de cele mai multe ori controversate, precum Hell's Angels, Scarface şi The Outlaw. Hughes a fost unul dintre cei mai influenţi aviatori din istorie. El a doborât numeroase recorduri de viteză în aer (pentru care a câştigat numeroase premii), a construit avionul Hughes H-1 Racer şi H-4 "Hercules" aircraft şi a cumpărat şi dezvoltat Trans World Airlines. Hughes este amintit pentru stilul de viaţă excentric şi izolat, datorat tulburării sale obsesiv-corecitivă. Moştenirea lăsată de Hughes rămâne Institutul de medicină Howard Hughes.

Cuprins 1 Primii ani 2 Anii la Hollywood 3 Aviator şi Inginer 3.1 Accident aproape fatal 3.2 H-4 Hercules 3.3 Hughes Aircraft 3.4 Linii aeriene 4 RKO 5 Institutul de medicină Howard Hughes 6 Scandalul Watergate 7 Glomar Explorer 8 Controlând imperiul financiar 9 Declinul fizic şi mental 10 Viaţa la Las Vegas 10.1 Memoriul fals 11 Decesul 12 Referinţe

[modifică] Primii ani

Locul naşterii lui Howard Hughes, Jr. este disputat între Humble sau Huston, Texas; data este de asemenea disputată. Hughes susţinea că ziua lui de naştere este în Ajunul Crăciunului.^[1] Părinţii lui au fost Allene Stone Gano şi Howard R. Hughes, Sr..^[2][3] Hughes a dovedit aptitudini extraordinare în inginerie, construind primul transmiţător radio din Huston, la vârsta de 11 ani.^[4] La vârsta de 12 ani, Hughes a fost fotografiat într-un ziar local ca fiind primul băiat din Huston care are o bicicletă motorizată, pe care a construit-o singur, folosind părţi dintr-un motor cu aburi al tatălui său.^[5] Hughes a fost un student detaşat. Îi plăcea matematica şi zborul, luând lecţii de zbor de la vârsta de 14 ani. Apoi, a luat cursuri de matematică şi inginerie la Caltech.^[4][5] Allene Hughes a murit în anul 1922 din cauza unor complicaţii la o sarcină extrauterină. În ianuarie 1924, Howard Hughes Sr. a murit in urma unui atac de cord. Pierderea celor doi se pare că l-au inspirat pe Hughes să înfiinţeze un laborator de cercetare medicală, în anul 1925, la vârsta de 19 ani. După decesul părinţilor, Hughes a moştenit 75% din averea familiei.^[6] Hughes a renunţat la studiile de la Universitatea Rice la scurt timp după moartea tatălui său. Pe 1 iunie 1925 s-a căsătorit cu Ella Botts Rice (1904-1992), fiica lui David Rice şi Martha Lawson Botts de Huston, Texas. Apoi, Hughes s-a mutat în Los Angeles, unde spera să devină cunoscut făcând filme.

[modifică] Anii la Hollywood

Primele sale două filme, "Everybody's acting" (1927, în limba română= toată lumea joacă) şi "Two Arabian Knights" (1928, în limba română= Doi Cavaleri Arabi) au fost nişte succese financiare, câşigând şi anumite premii. Apoi, filmele "The Racket"(1928, în limba română= Scandalul) şi "The Front Page" (1931, în limba română= Prima pagină) au fost nominalizate pentru Premiile Academiei. Hughes a cheltuit 3,8 milioane de dolari pentru a realiza "Hell's Angels" (= Îngerii iadului), un film despre aviaţie, lansat în anul 1930. Apoi, a realizat alt succes, Scarface, în 1932. Mai târziu a făcut "The Outlaw", în rol principal fiind Jane Russell, pentru care Hughes a conceput un sutien special (pe care, apoi, Jane a hotărât să nu îl poarte din cauză că nu i se potrivea). Scarface şi The Outlaw au primit o atenţie deosebită din partea cenzorilor; Scarface pentru violenţă, The Outlaw pentru costumele sumare ale lui Jane Russell.

Soţia lui Hughes s-a întors în Huston în 1929 şi a divorţat. Hughes a fost văzut cu multe femei cunoscute, printre care Billie Dove, Bette Davis, Ava Gardner, Olivia de Havilland, Katharine Hepburn şi Gene Tierney. De asemenea, a cerut-o şi pe Joan Fontaine de câteva ori, conform autobiografiei sale No Bed for Roses. Bessie Love a fost amanta lui Hughes în timpul primei sale căsnicii. Jean Harlow l-a acompaniat la premiera filmului Hell's Angels, dar Noah Dietrich a scris mulţi ani mai târziu că relaţia lor a fost strict profesională—lui Hughes îi era antipatică. În cartea sa din anul 1971, Howard: The Amaizing Mr. Hughes, Dietrich spune că Hughes a plăcut-o şi respectat-o pe Jane Russell, dar nu a avut o relaţie romantică cu ea. Conform autobiografiei lui Jane, Hughes a încercat să se culce cu ea într-o seară, după o petrecere. Russell (care era măritată atunci) a refuzat, iar Hughes a promis că nu se va mai întâmpla. Cei doi au continuat o prietenie profesională şi privată timp de mulţi ani. Hughes a rămas prieten bun cu Tierney - când fiica sa s-a născut surdă şi oarbă, cu un retard mental din cauză că Tierney a suferit de rubeolă pe timpul sarcinii; Hughes a avut grijă să primească cea mai bună îngrijire medicală şi a acoperit toate costurile.^[7]

Pe 11 iulie 1936, o maşină condusă de Hughes a lovit şi omorât un pieton pe nume Gabriel Meyer într-o intersecţie din Los Angeles. Deşi Hughes a fost declarat treaz la spitalul la care a fost dus după accident, un doctor din acel spital a declarat în scris că Hughes băuse. Hughes a fost dus la închisoare, fiind suspect de omucidere din neglijenţă. Un martor ocular a declarat la poliţie că Hughes conducea neglijent şi cu viteză excesivă şi că Meyer staţiona într-o zonă ferită. Dar până la proces, martorul şi-a schimbat declaraţia, susţinând că Meyer s-a îndreptat direct spre maşina lui Hughes. Hughes a dat aceeaşi declaraţie reporterilor după proces, spunând, "Conduceam cu viteză redusă, când un om a ieşit din întuneric, chiar în faţa mea". Curtea Judecătorească a hotărât că Hughes este nevinovat.

Pe 12 ianuarie 1957, Hughes s-a căsătorit cu Jean Peters, pe care o cunoştea la Hollywood timp de mulţi ani.

[modifică] Aviator şi Inginer

Hughes a fost toată viaţa sa un entuziast al aviaţiei, pilot şi inginer de avioane. La aeroportul Rogers din Los Angeles, Hughes a învăţat să zboare de la pionieri ai aviaţiei, printre care şi Moye Stephens. Hughes a stabilit numeroase recorduri mondiale şi a proiectat şi construit multe avioane cât timp a fost la conducerea Hughes Aircraft, la aeroportul din Glendale. Operând de acolo, cel mai important avion din punct de vedre tehnologic pe care l-a proiectat a fost Hughes H-1 Racer. Pe 13 septembrie 1937, Hughes a stabilit ceea ce se credea că este un record de viteză aeronautică, atingând viteza de 566 km/h la testul său din aproprierea oraşului Santa Ana, California. Cu toate acestea, este acum recunoscut că Giuseppe Motta a ajuns la 362 mph în anul 1929 şi George Stainforth a atins 407,5 mph în anul 1931. La un an şi jumătate după aceea, pe 19 ianuarie 1937, folosind un H-1 Racer reproiectat, căruia i-a adăugat aripi extinse, Hughes a stabilit un record de viteză transcontinental, zburând non-stop din Los Angeles până în New York în 7 ore, 28 de minute şi 25 de secunde (doborându-şi propriul record de 9 ore şi 27 de minute). Viteza medie din timpul zborului a fost de 518 km/h.^[8]

Este posibil ca H-1 Racer să fi inspirat multe avioane de război din cel de-al Doilea Război Mondial, precum Mitsubishi Zero, Focke-Wulf Fw 190 şi F8F Bearcat,^[9] deşi nu a fost confirmat.

Pe 10 iulie 1938, Hughes a mai stabilit un record, zburând în jurul lumii în doar 91 de ore (3 zile şi 19 ore), depăşind recordul precedent cu mai mult de 4 zile. Decolând din New York, a continuat prin Paris, Moscova, Omsk, Yakutsk, Anchorage, Menneapolis şi apoi a ajuns din nou la New York. Pentru acest zbor nu a folosit un avion proiectat de el, ci un Lockheed Super Electra (un avion cu două motoare şi echipaj format din patru oameni) dotat cu sistem de comunicaţii şi navigaţie de ultimă oră. Hughes a vrut ca acest zbor să fie un triumf al tehnologiei, arătând că zborul în siguranţă pe distanţe mari este posibil. În anul 1938, aeroportul William P. Hobby din Huston, Texas, a fost redenumit aeroportul Howard Hughes, dar a fost redenumit înapoi, după ce oamenii nu au fost de acord ca aeroportul să fie numit după o persoană în viaţă.

Ca aviator, Hughes a primit numeroase premii şi distincţii, printre care trofeul Harmon, în anul 1936 şi 1938, trofeul Collier în anul 1938, premiul Octave Chanute în anul 1940, precum şi cea mai înaltă distincţie civilă a Statelor Unite. Conform New York Times, Hughes nu s-a dus niciodată la Washington ca să îşi ridice distincţia. Preşedintele Harry S. Truman i-a trimis-o prin poştă.

[modifică] Accident aproape fatal

Hughes a fost implicat într-un accident aeronautic aproape fatal pe data de 7 iulie 1946, în timp ce pilota un prototip al armatei, XF-11, deasupra oraşului Los Angeles. Accidentul a avut loc din cauza unei scurgeri de ulei care a făcut ca unul din motoare să meargă în sens invers. Avionul a intrat în picaj. Hughes a încercat să îl salveze, încercând să aterizeze pe terenul de golf, dar nu a reuşit să ajungă la destinaţia propusă, prăbuşindu-se în cartierul Beverly Hills.^[10] După ce avionul s-a oprit, în urma lovirii a trei case, rezervoarele de benzină au explodat, dând foc aeronavei chiar lângă casa Lt Col. Charles E. Meyer.^[11]Hughes a reuşit să iasă din avionul în flăcări, dar a rămas pe jos, lângă el până când l-a salvat Sergentul William L. Durkin, care era în zonă din întâmplare, în vizită la nişte prieteni. În urma accidentului, Hughes a suferit o fractură a claviculei, 24 de coaste rupte şi numeroase arsuri de gradul 3.^[12] Cu toate acestea, Hughes era mândru că mintea lui a rămas neafectată. Cât timp stătea pe patul de spital, a decis că nu îi place design-ul patului. Hughes a chemat ingineri care la-u ajutat să facă un design nou, un pat dotat cu apă caldă şi rece, 30 de motoare electrice şi telecomandă. ^[13] Se crede că de atunci a devenit dependent de morfină. Mustaţa sa caracteristică, pe care a purtat-o de atunci a avut rolul de a ascunde o cicatrice de deasupra buzei, din urma accidentului.

[modifică] H-4 Hercules

Articol principal: Hughes H-4 Hercules

H-4 Hercules a fost un avion comandat de guvernul Statelor Unite, pentru a fi folosit în cel de-al Doilea Război Mondial cu scopul de a transporta trupele peste Atlantic şi a evita ameninţarea germanilor de pe ocean. În anul 1947, a fost cel mai mare avion construit vreodată, cântărind 190 de tone, dar nu a fost finalizat decât la sfârşitul războiului. Hercules a zburat doar o dată, o distanţă de 1.6 km (cu Hughes ca pilot) pe data de 2 noiembrie 1947. Hercules a avut cea mai mare lăţime, fiind cel mai mare avion plutitor şi cel mai mare avion făcut din lemn.

[modifică] Hughes Aircraft

Hughes Aircraft Company a fost fondată de Hughes în anul 1932, într-un hangar închiriat. În timpul şi după Al Doilea Război Mondial, Hughes a făcut contracte pentru armata Statelor Unite. Divizia Hughes Helicopters a început în anul 1947, când producătorul de elicoptere Kellett, i-a vândut lui Hughes cel mai recent design pentru a fi fabricat. În anul 1948, Hughes a creeat o nouă divizie a companiei, Hughes Aerospace Group. Aceasta a evoluat următor în Hughes Space and Communications Company în anul 1961. Aceasta a ajuns, în anul 2000 să fie vândută la Boeing.

[modifică] Linii aeriene

În anul 1939, la îndemnul lui Jack Frye, preşedintele TWA, Hughes a cumpărat majoritatea acţiunilor TWA, luând controlul liniei aeriene. Înainte de a-şi asuma proprietatea, lui Hughes i s-a interzis de către legea federală să îşi construiască propriul avion. Căutând un avion mai bun decât cele de la TWA, Boeing 307 Stratoliners, Hughes s-a dus la rivalii Boeing-ului, Lockheed. Hughes a avut o relaţie bună cu Lockheed, din moment ce ei au construit avionul pe care Hughes l-a folosit pentru a stabili recordul de zbor în jurul lumii, în anul 1938. Lockheed a acceptat cererea lui Hughes ca avionul să fie construit în secret. Rezultatul a fost revoluţionarul Constellation, iar TWA a cumpărat primele 40 de modele. În anul 1956, Hughes a comandat 63 de avioane Convair 880 pentru TWA la un preţ de 400 milioane de dolari. Deşi Hughes era foarte bogat la vremea aceea, creditorii săi i-au cerut să renunţe la controlul TWA, în schimbul banilor. În anul 1960, Hughes a fost forţat să renunţe la conducerea TWA, deşi deţinea 78% din companie şi s-a luptat pentru a reveni la conducere. Toată această poveste a dus la sfârşitul relaţiei dintre Hughes şi Noah Dietrich. Aceasta a declarat că Hughes a făcut un plan de a vinde Hughes Tool Company, pentru a plăti suma pentru avionele 880. Dietrich a fost de acord să meargă în Texas pentru a implementa planul, cu condiţia ca Hughes să fie de acord cu aranjamentul capitalului, pe care îl promisese demult lui Dietrich. Când Hughes s-a răzgândit, Dietrich şi-a dat demisia. Aceasta a declarat că Hughes i-ar fi spus: "Noah, nu pot să exist fără tine!". Dietrich a rămas fermă, încercând să reintre în posesia unor bunuri personale din biroul lui Hughes, care acesta a ordonat să rămână încuiat. În anul 1966, Hughes a fost forţat de Curtea Federală a Statelor Unite să îşi vândă acţiunile de la TWA, din cauză că avea conducerea atât TWA, cât şi Hughes Aircraft. Vânzarea i-a adus un profit de 547 milioane de dolari. În timpul anilor '70, Hughes s-a întors în afacerea liniilor aeriene, cumpărând Air West şi redenumindu-l Hughes Airwest.

[modifică] RKO

În anul 1948, Hughes a preluat din nou controlul RKO, un studio important din Hollywood, cumpărând 25% din stock de la Atlas Corporation. La câteva săptămâni de când a luat conducerea, Hughes a concediat trei sferturi din forţa de muncă, iar producţia a fost întreruptă pentru şase luni în anul 1949, în timp ce el făcea investigaţia politicii tuturor angajaţilor rămaşi. Filmele terminate puteau fi trimise pentru a fi refilmate dacă Hughes credea că vedeta lui (în special dacă era femeie) nu era prezentată corespunzător, sau dacă un film anti-comunist nu era destul de clar. În anul 1952, Hughes a vândut compania unui grup din Chicago fără experienţă, care a înrăutăţit şi mai mult operaţiunile studioului. Hughes a vândut teatrele RKO în anul 1953. Odată cu vânzarea teatrelor profitabile, situaţia instabilă a studioului a devenit mult mai vizibilă. La sfârşitul anului 1954, Hughes a recăpătat aproape întreg controlul RKO, cu un preţ de 24 de milioane de dolari. Şase luni mai târziu, Hughes l-a vândut celor de la General Tire and Rubber Company pentru 25 de milioane de dolari. Hughes şi-a păstrat drepturile asupra tuturor filmelor pe care le-a făcut, inclusiv cele de la RKO. De asemenea, a păstrat contractul cu Jane Russell. Pentru Howard Hughes, acesta a fost sfârşitul carierei sale din industria filmului, care a ţinut 25 de ani. Deşi a distrus un studio important din Hollywood, reputaţia sa de geniu financiar a rămas neatinsă. El a plecat de la RKO cu 6,5 milioane de dolari profit personal.^[14] Cei de la General Tire erau interesaţi în special să exploateze arhiva de programare a televiziunii, deşi au încercat să continue producţia filmelor. După jmătate de an nu foarte de succes, cei de la General Tire au renunţat în ianuarie 1957.

[modifică] Institutul de medicină Howard Hughes

În anul 1953, Hughes a lansat Institutul de medicină Howard Hughes, în Maryland, format cu scopul de bază de a cerceta biomedicina şi de a încerca să înţeleagă, în cuvintele lui Hughes "originea vieţii". Prima dorinţă a lui Hughes, care a semnat-o în anul 1925, la 19 ani, a fost ca o parte din averea sa să fie folosită pentru a crea un institut medical care să îi poarte numele.^[15] Hughes a oferit tot stock-ul din Hughes Aircraft Company institutului, transformând producţia de avioane şi nave spaţiale într-o fundaţie de caritate. Noua conducere a institutului a vândut Hughes Aircraft celor de la General Motors, în anul 1985, pentru 5,2 bilioane de dolari. Acest lucru a făcut ca institutul să crească dramatic. În ziua de azi, Institutul de medicină Howard Hughes este pe locul doi ca cea mai mare fundaţie privată din America şi cea mai mare dedicată cercetării biologice şi medicale.

[modifică] Scandalul Watergate

Cu puţin înaintea alegerilor prezidenţiale din anul 1960, Richard Nixon a fost afectat de dezvăluirea undei datorii de 250 de mii de dolari pe care fratele lui Nixon, Donald o avea la Hughes. În anul 1971, Donald Nixon culegea informaţii pentru fratele său, în aşteptarea alegerilor. Una din sursele lui Donald a fost John H. Meier, ^[16] un consilier pe teme de afaceri a lui Hughes, care a lucrat şi cu senatorul democrat Larry O'Brien. Cu toate acestea, Meier a conspirat cu Vice Preşedintele al Statelor Unite, Hubert Humphrey şi alte persoane pentru a oferi informaţii false campaniei lui Nixon. Meier i-a spus lui Donald că este sigur că democraţii vor câştiga alegerile, deoarece Larry O'Brien avea multe informaţii cu privire la afacerile neoficiale ale lui Richard Nixon cu Howard Hughes, care nu au fost niciodată dezvăluite.^[17][18] O'Brien nu a avut niciodată asemenea informaţii, dar a vrut să îl facă pe Nixon să creadă că avea. Donald i-a spus fratelui său că O'Brien avea informaţii legate de Hughes, care îi vor ruina campania electorală.^[19]

[modifică] Glomar Explorer

În anul 1972, Hughes a fost rugat de către CIA să ajute la recuperarea submarinului sovietic K-129, care s-a scufundat lângă insulele Hawaii cu patru ani înainte. Hughes a fost de acord. Astfel a apărut Glomar Explorer, un utilaj de salvare realizat special pentru această misiune. Implicarea lui Hughes a adus CIA-ului un pretext, având de făcut cercetări cu marina civilă la adâncimi extreme pentru a descoperi zăcăminte de magneziu. În vara anului 1974, Glomar Explorer a încercat să ridice submarinul sovietic.^[20] Cu toate acestea, o defecţiune la gheara de metal a apararului a făcut ca submarinul să se rupă la jumătate, iar una din părţi să se scufunde pe fundul oceanului. Se presupune că acestă secţiune conţinea obiecte importante, precum cartea cu coduri şi rachete nucleare. Două torpile nucleare, precum şi nişte maşini folosite în criptografie au fost recuperate. Această operaţiune, cunoscută ca Proiectul Jennifer, a devenit publică în februarie 1975 din cauză că nişte hoţi au obţinut documente secrete din biroul lui Hughes în iunie 1974.

[modifică] Controlând imperiul financiar

Odată cu creşterea imperiului, Hughes a încercat să micşoreze taxele. În primii ani ai companiei Hughes Aircraft, Hughes a încercat să îşi mute compania din California de Sud în Nevada, pentru a profita de taxele mici de acolo. Apoi, Hughes a donat tot stock-ul de la Hughes Aircraft la Institutul de Meicină Howard Hughes, transformând compania care producea avioane militare într-o fundaţie de caritate care nu plătea taxe. Pentru a evita taxele pe venit, Hughes a făcut ca conducerea de la Hughes Aircraft să declare stock-ul companiei ca parte din compensaţia personală.

[modifică] Declinul fizic şi mental

Încă din anul 1930, Hughes avea simptomele unei boli mintale. Prieteni apropriaţi ai săi au declarat că era obsedat de mărimea arahidelor, una din gustările lui preferate, pe care le sorta folosind o furculiţă specială. În timp ce regiza The Outlaw, Hughes a devenit obsedat de un defect minor al unei bluze pe care o purta Jane Russell. Hughes zicea că fabricanţii au strâns la un loc mai multe cusături, dând senzaţia a două sfârcuri pe sânii lui Russell. Hughes a fost atât de preocupat de această problemă, încât a scris un memorandum detaliat echipajului de filmare, pentru ca ei să rezolve problema.

Richard Fleischer, care a regizat filmul "His kind of woman" (în limba română= Genul lui de femeie), avându-l pe Hughes ca producător executiv, a scris în autobiografia sa cât de greu i-a fost să lucreze cu Hughes. Acesta spunea că Hughes era obsedat de detalii mărunte şi era extrem de indecis. Fleischer chiar a zis că schimbările bruşte de dispoziţie ale lui Hughes l-au făcut să se întrebe dacă filmul va mai fi vreodată terminat.

În anul 1947 a început unul dintre cele mai bizare episoade din viaţa lui Hughes. În decembrie, anul acela, Hughes a spus ajutoarelor sale că vrea să nişte filme într-un studio aproape de casa lui. Hughes nu a părăsit acea sală de cinema pentru mai bine de patru luni. Se hrănea în principal cu ciocolată şi lapte, uşurându-se în sticle şi containere goale. Era înconjurat de numeroase cutii de şerveţele pe care le rearanja încontinuu, căutând simetria. Scria instrucţiuni clare ajutoarelor sale să nu se uite la el, să nu vorbească cu el şi să răspundă doar când sunt întrebaţi. În tot acest timp, Hughes stătea fixat pe un scaun, de cele mai multe ori gol, urmărind film după film, zi după zi. Când a ieşit de acolo, în primăvara anului 1948, igiena lui era groaznică. Nu făcuse baie, iar părul şi unghiile erau netăiate de săptămâni întregi. Mulţi oameni cred că în tot acest timp, Hughes a avut o cădere nervoasă şi a vrut ca nimeni să nu ştie.

După incidentul cu sala de cinema, Hughes s-a mutat la hotelul Beverly Hills. De asemenea, a închiriat numeroase camere pentru ajutoarele sale, soţia sa şi numeroasele lui amante. Comportamentul său bizar a continuat acolo. Hughes stătea gol în camera de hotel, cu un pliant roz al hotelului care îi acoperea testiculele şi urmărea filme. Într-un singur an, se estimează că a cheltuit 11 milioane de dolari la acel hotel.

În timpul unei noi obsesii legate de statul său de provenienţă, Texas, Hughes a început să cumpere toate lanţurile de restaurante şi toate hotelurile de 4 stele de pe teritoriul Texasului. Hughes a lăsat conducerea restaurantelor în mâinile Institutului de mdicină Howard Hughes.

După aceea, a devenit obsedat de filmul "Ice Station Zebra", apărut în anul 1968. Hughes a urmărit acest film, conform ajutoarelor sale, de 150 de ori.^[21]

Hughes insista să folosească pensete pentru a ridica obiecte, astfel, protejându-se de germeni. De asemenea, el observa praf şi scame pe hainele altor persoane şi cerea ca acestea să le înlăture.

Din cauza numeroaselor accidente aeronautice, Hughes a suferit dureri o mare parte a vieţii sale. De aceea, a devenit dependent de morfină şi alte medicamente împotriva durerii. Se presupune că şi această dependenţă i-a cauzat tulburarea obsesiv-coercitivă.

Cândva cel mai mediatizat om din America, Hughes a dispărut din imaginea publică, cu toate că tabloidele continuau să urmărească zvonurile cu privire la comportamentul său ciudat. S-a declarat de multe ori că Hughes este bolnav, instabil psihic sau chiar mort.

La un moment dat, Hughes îşi tăia părul şi unghiile doar o dată pe an. Câţiva doctori erau ţinuţi în casa lui, deşi aceştia îl vedeau foarte rar, iar Hughes nu le asculta sfaturile. Spre sfârşiul vieţii, Hughes a început să îşi ţină aproape foarte mulţi călugări, considerându-i singurii în care poate avea încredere, chiar dacă Hughes nu era membru al bisericii lor.

[modifică] Viaţa la Las Vegas

Bogatul şi bătrânul om de afaceri, Howard Hughes, însoţit de ajutoarele lui personale, a început să se mute de la un hotel la altul, rezervând mereu mansarda hotelului. În ultimii zece ani ai vieţii, între anii 1966 şi 1976, Hughes a locuit în hoteluri din Beverly Hills, Boston; Las Vegas; Nassau, Bahamas; Freeport, Bahamas; Vancouver, Canada;^[22] Londra, Anglia; Managua, Nicaragua; Acapulco, Mexic ş.a.

Pe data de 24 noiembrie 1966 (de Ziua Recunoştiinţei), ^[23] Hughes a ajuns în Vegas cu trenul şi s-a mutat la Desert Inn. A refuzat să părăsească hotelul, iar pentru a evita un conflict cu proprietarii, a cumpărat hanul în anul 1967. Etajul 8 al hotelului a devenit cartierul general al imperiului lui Hughes, iar mansarda de la etajul 9 era apartamentul personal. Între anii 1966 şi 1968, Hughes a cumpărat şi alte hoteluri sau casino-uri (Castaways, New Frontier, Sands şi Silver Slipper). Un incident neobişnuit a marcat conexiunea dintre Hughes şi Las Vegas. În timpul contractului său cu hotelul Last Frontier din anul 1944, animatorul ambulant Liberace, l-a luat din greşeală pe Hughes drept directorul său secundar, instruind-ul să aducă o lumină albastră pentru a cânta melodia "Claire De Lune" (clar de lună). Directorul de divertisment al hotelului a venit şi l-a prezentat pe Hughes lui Liberace, lămurind confuzia.^[24]

Hughes vroia să schimbe imaginea oraşului Las Vegas, să o facă mai extravagantă decât era deja. Conform unei scrisori de-ale sale către un ajutor: "Îmi place să mă gândesc la Las Vegas ca la un bărbat bine îmbrăcat şi o femeie frumoasă cu blănuri şi bijuterii ieşind dintr-o maşină scumpă". Hughes a cumpărat câteva televiziuni locale.

Toate afacerile lui Huhges erau supravegheate de o mică organizaţie neoficială numită "The Mormon Mafia".^[25] Pe lângă supravegherea zilnică asupra afacerilor şi sănătăţii lui Hughes, aceştia făceau eforturi considerabile pentru a satisface toate capriciile lui Hughes. Hughes a devenit la un moment dat fan al îngheţatei "Baskin-Robbins' Banana Nut", iar ajutoarele sale au făcut eforturi mari pentru a asigura un transport substanţial pentru el, pentru a descoperi apoi că firma a întrerupt aroma. Aceştia au comandat cea mai mică cantitate pe care compania o putea livra pentru o comandă specială (de 1.300 litri), pe care au transportat-o de la Los Angeles. La câteva zile după ce comanda a ajuns, Hughes a spus că s-a săturat de Banana Nut şi că vrea doar îngheţată French Vanilla. Dessert Inn a oferit îngheţată Banana Nut gratis pentru clienţii casinoului, până când s-au terminat cei 1.300 litri.^[26]

Fiind proprietarul a numeroase afaceri din Las Vegas, Hughes a exercitat o influenţă importantă politică şi economică în statul Nevada şi nu numai. În timpul anilor 1960 şi 1970, Hughes s-a opus testelor nucleare subterane care aveau loc în Nevada la acea vreme. El era îngrijorat de deşeurile radioactive care puteau rezulta în urma testelor. Hughes a încercat să oprească testele. Când testul a avut loc în final, în ciuda încercărilor lui Hughes, detonatorul a fost atât de puternic încât tot hotelul a fost zguduit de undele de şoc. În două manevre de ultim moment, Hughes şi-a instruit ajutoarele să ofere mită de milioane de dolari preşedinţilor Lyndon B. Johnson şi Richard Nixon. Acestea nu au dat nicodată banii, dar au raportat că Johnson a refuzat banii şi că nu l-au putut contacta pe Nixon.

În anul 1971, Jean Peters a semnat pentru divorţ. Ea şi Hughes nu au mai locuit împreună de mulţi ani. Peters a cerut o pensie anuală de 70.000 de dolari pentru tot restul vieţii. Hughes i-a oferit o locuinţă în valoare de peste un milion de dolari, dar ea a refuzat. Hughes nu a insistat să obţină o înţelegere de confidenţialitate de la ea, ca condiţie a divorţului. Ajutoarele sale au spus că Hughes nu i-a vorbit niciodată urât. Peters a refuzat să povestească viaţa ei alături de Hughes, precum şi nişte oferte de la editori şi biografi. Peters a declarat doar că nu l-a mai văzut pe Hughes de ani de zile înaintea divorţului şi că a vorbit cu el doar la telefon.

Hughes trăia la hotelul Intercontinental de lângă lacul Managua în Nicaragua, căutând siguranţă şi intimitate,^[27] atunci când un cutremur cu magnitudine de 6.5 grade pe scara Richter a afectat Macagua în anul 1972. Ca o măsură de precauţie, Hughes s-a mutat la Palatul Naţional ca invitat al lui Anastasio Somoza Debayle, pentru ca apoi să meargă în Florida cu un avion personal.^[28] Apoi s-a mutat la reşedinţa sa din insulele Grand Bahama, pe care o cumpărase recent şi şi-a trăit acolo ultimii patru ani ai vieţii sale.

Hughes a cheltuit în total peste 300 milioane de dolari în Las Vegas pentru numeroasele lui proprietăţi.^[23]

[modifică] Memoriul fals

În anul 1972, autorul Clifford Irving a făcut senzaţie în media când a pretins că a scris împreună cu el autobiografia autorizată a lui Hughes. Hughes era atât de retras încât nu a apărut imediat în public pentru a respinge această declaraţie, făcând mulţi oameni să creadă că cartea lui Irving este o autobiografie veritabilă. Totuşi, înainte de publicarea cărţii, Hughes l-a denunţat pe Irving printr-o teleconferinţă şi proiectul a fost expus ca o îşelăciune. Irving a fost acuzat de fraudă şi condamnat la 17 luni de închisoare. În anul 1977, cartea "Înşelăciunea" de Clifford Irving a fost publicată în Anglia; este povestea acestor evenimente. Filmul "The Hoax" cu Richard Gere se bazează pe această poveste.^[29]

[modifică] Decesul

Decesul lui Hughes a fost raportat pe data de 5 aprilie 1976, la ora 1:27 PM la bordul unui avion al lui Robert Graf, zburând de la reşedinţa lui din Freeport, Grand Bahama la Huston. Activităţile sale şi medicamentele l-au făcut foarte greu de recunoscut, având părul din cap şi cel facial, precum şi unghiile foarte lungi. Avea o înălţime de 193 cm şi cântărea doar 41 kg. Cei de la FBI a trebuit să îi ia amprentele pentru a-l identifica.

Rezultatul autopsiei a fost că Hughes a murit din cauza unui blocaj renal. Condiţia sa fizică era foarte slabă atunci când a murit. Razele X au arătat ace de siringă rupte în braţele lui, precum şi malnutriţie. Cu toate că rinichii lui erau bolnavi, celelalte organe interne erau perfect sănătoase.

Hughes a fost înmormântat în cimitirul Glenwood în Huston, Texas, lângă părinţii lui.^[30]

[modifică] Referinţe