Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Georg II
Duce de Saxa-Meiningen
Georg II. Sachsen-Meiningen.jpg
Duce de Saxa-Meiningen
Domnie 20 septembrie 1866 – 25 iunie 1914 (&&&&&&&&&&&&&&47.&&&&&047 ani, &&&&&&&&&&&&&278.&&&&&0278 zile)
Predecesor Bernhard II
Succesor Bernhard III
Căsătorit(ă) cu Charlotte Frederica a Prusiei
Feodora de Hohenlohe-Langenburg
Ellen Franz
Urmași
Bernhard III
Prințul Georg Albrecht
Prințesa Marie Elisabeth
Prințul Ernst
Prințul Frederick John
Prințul Victor
Casa regală Casa de Saxa-Meiningen
Tată Bernhard al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen
Mamă Marie Frederica de Hesse-Kassel
Naștere 2 aprilie 1826(1826-04-02)
Meiningen
Deces 25 iunie 1914 (88 de ani)
Bad Wildungen

Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen (n. 2 aprilie 1826 - d. 25 iunie 1914), a fost penultimul Duce de Saxa-Meiningen. A domnit din 1866 până în 1914.

Famile și primii ani[modificare | modificare sursă]

Georg a fost singurul fiu al lui Bernhard al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen și a soției lui, Marie Frederica de Hesse-Kassel.[1] Nașterea sa a fost întâmpinată cu mare ușurare de către supușii tatălui său, deoarece succesiunea ducatul nu mai era în pericol din cauza lipsei de moștenitori de sex masculin. Georg a rămas singurul copil al familiei vreme de șaptesprezece ani, până la nașterea surorii lui, Prințesa Augusta în 1843.[2]

Georg și-a petrecut primii ani sub supravegherea părinților și a bunicii Ducesa Luise Eleonore. Aceasta din urmă i-a insuflat lui Georg virtuțile patriotice ale moștenirii sale și simțul datoriei necesar pentru a conduce un ducat.[2]

În 1862, singura sa soră s-a căsătorit cu Prințul Moritz de Saxa-Altenburg, fiul mai mic al lui Georg, Duce de Saxa-Altenburg. Ei au fost părinții lui Ernst al II-lea, Duce de Saxa-Altenburg, ultimul Duce care a condus ducatul de Saxa-Altenburg.

Duce de Saxa-Meiningen[modificare | modificare sursă]

Georg i-a succedat tatălui său ca Duce de Saxa-Meiningen, când acesta a fost obligat să abdice la 20 septembrie 1866 în favoarea fiului său în urma înfrângerii Austriei în războiul austro-prusac.[3] Spre deosebire de tatăl său, Georg a rămas loial prusacilor în timpul războiului și a fost recompensat cu gradul de general locotenent în armata prusacă. De asemenea, spre deosebire de părinții săi, era familiar cu politicile Prusiei.[4]

În timpul războiului franco-prusac, Georg a condus două regimente de soldați din Meiningen și a avut onoarea de a captura steagurile franceze în Bătălia de la Froeschweiler.[3] În mod notabil, el a luptat în aproape fiecare bătălie în timpul războiului. Georg a fost un membru al echipei împăratului Wilhelm I atunci când a intrat în Paris și va rămâne un prieten apropiat al împăratului până la moartea sa.[3]

Căsătorii[modificare | modificare sursă]

Prima[modificare | modificare sursă]

Prima soție a lui Georg, Charlotte a Prusiei.

Georg s-a căsătorit prima dată la Charlottenburg la 18 mai 1850 cu Prințesa Charlotte Frederica a Prusiei.[1][4] Ea era fiica cea mare a Prințului Albert al Prusiei și a primei lui soții, Prințesa Mariana a Țărilor de Jos, și era nepoata atât a regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei cât și a regelui Willem I al Țărilor de Jos.

Au avut patru copii:

  1. Bernhard al III-lea, Duce de Saxa-Meiningen (1 aprilie 1851 - 16 ianuarie 1928).[1]
  2. Prințul Georg Albrecht (12 aprilie 1852 - 27 ianuarie 1855).[1]
  3. Prințesa Maria Elisabeta (23 septembrie 1853 - 22 februarie 1923).[1]
  4. un fiu (29 martie 1855 - 30 martie 1855).[1]

Cuplul a avut o căsnicie scurtă și fericită. Printre cadourile de nuntă, tânărul cuplu a primit de la mama miresei o vilă pe malul lacului Como, redenumită „vila Carlotta”. Următorii cinci ani i-au petrecut la Berlin și Potsdam însă s-au întors la Meiningen pentru nașterea copiilor.[4]

La 27 ianuarie 1855, al doilea fiu al lor a murit. Charlotte l-a urmat trei luni mai târziu printr-o complicație la naștere lăsându-l pe Georg neconsolat.[5] El i-a succedat tatălui său ca Duce de Saxa-Meiningen în 1866, la 11 ani după decesul Charlottei.

A doua[modificare | modificare sursă]

A doua soție a lui Georg, Prințesa Feodora de Hohenlohe-Langenburg, c. 1860

Georg și-a căutat o nouă soție pentru a oferi o mamă celor doi copii mici. Georg a întâlnit-o pe verișoara sa de-a doua, Prințesa Feodora de Hohenlohe-Langenburg în timp ce el era în drum spre Italia; au devenit logodnici aproape imediat.[6] Ea era o nepoată a reginei Victoria a Regatului Unit, fiind fiica surorii vitrege a Victoriei, Prințesa Feodora de Leiningen și a soțului ei, Ernst I, Prinț de Hohenlohe-Langenburg. La 23 octombrie 1858 s-au căsătorit la Langenburg.[1]

Georg și Feodora au avut trei fiii:

  1. Prințul Ernst Bernhard Victor Georg (27 septembrie 1859 - 29 decembrie 1941).
  2. Prințul Frederic Johann Bernhard Hermann Heinrich Moritz (12 octombrie 1861 - 23 august 1914).
  3. Prințul Victor (14 mai 1865 - 17 mai 1865).

Totuși căsnicia lor nu a fost fericită. Georg nu s-a împăcat niciodată cu moartea Charlottei iar Feodora nu era potrivită temperamental pentru viața care o aștepta.[7] Ea nu a avut realizări intelectuale sau artistice; chiar mai rău, nu era interesată de nimic. În ciuda acestui fapt, Georg a încercat să o educe; el era un mare iubitor al artelor, mai ales a teatrului. Mama ei a aprobat, declarând că a fost "foarte sensibil din partea lui să aranjeze ca mireasa să fie foarte ocupată cu lecțiile, să ia lecții de desen și să aude prelegeri de istorie".[7] Totuși, Georg și-a dat seama repede că ea nu va fi la fel de spirituală și inteligentă ca Charlotte. După moartea celui de-al treilea fiu al lor, Feodora a stat departe de Meiningen atât cât s-a putut.[7] În 1866, el a devenit Duce de Saxa-Meiningen iar ea Ducesă de Saxa-Meiningen.

Feodora s-a îmbolnăvit de scarlatină în ianuarie 1872 și a murit luna următoare. În ciuda multelor diferențe dintre ei, Georg a rămas atașat de ea. Când ea s-a îmbolnăvit, el a fost înnebunit de durere și trimitea telegrame părinților ei de două ori pe zi.[7]

A treia[modificare | modificare sursă]

A treia soție a lui Georg, Ellen Franz, c. 1870.

S-a căsătorit a treia oară la Liebenstein la 18 martie 1873 cu Ellen Franz, o fostă actriță.[1] Ea a devenit Helene, baroană von Holdburg la scurt timp după nuntă.[3]

Această căsătorie a fost una morganatică și l-a înfuriat pe împăratul Wilhelm I al Germaniei.[8] La rândul său, Georg a devenit tot mai furios și defensiv din cauza faptului că soția sa nu a fost tratată ca egala lui.[8] Majoritatea germanilor l-au susținut pe Georg în decizia de a se căsători, dar Wilhelm s-a simțit în mod deosebit supărat pentru că prima sotie a lui Georg a fost o rudă a lui.[8] Wilhelm nu a fost singurul care s-a opus căsătoriei; tatăl lui Georg, ex-Ducele Bernhard a fost la fel de furios, oficialii și miniștrii curții de Saxa-Meiningen, de asemenea, au avut obiecții cu privire la căsătorie. Mulți au demisionat iar soțiile lor au insultat-o în mod deschis pe Elena. Armata a refuzat să o salute, înfuriindu-l pe Georg.[8]

El a trimis un emisar la Berlin cu o plângere adresată lui Wilhelm care a răspuns ordonând tuturor ofițerilor să o salute pe Elena ca baroană von Holdburg.[8] Ea nu a deținut niciodată titlul de Ducesă de Saxa-Meiningen așa cum a fost cea de-a doua soție.

Cuplul nu a avut copii. Iubiți de public, ea și Georg au creat și dezvoltat teatrul Meiningen. [8]

Interesul în artele dramatice[modificare | modificare sursă]

După războiul franco-prusac, Georg al II-lea de Saxa-Meiningen s-a dedicat teatrului. A ajuns să fie considerat unul din cei mai proeminenți intelectuali din rândul aristocrației Imperiului German. Pornind de la trupa de teatru de pe lângă curtea princiară, el a dezvoltat așa-numitul Meiningen Ensemble [9]. El rămâne în istoria teatrului prin acuratețea costumelor și decorurilor istorice, precum și veracitatea scenelor colective. A făcut mai multe turnee prin Europa, având o influență statornică asupra dezvoltării artei dramatice pe continent. Pentru opera lui regizorală, el este cunoscut ca primul regizor modern de teatru.

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h Lundy, Darryl. „The Peerage: Georg II Herzog von Sachsen-Meiningen und Hildburghausen. http://thepeerage.com/p10400.htm#i103992. Accesat la 24 octombrie 2010. 
  2. ^ a b Koller, p. 30.
  3. ^ a b c d „Duke George II. Dies in Meiningen”, The New York Times (Meiningen), 26 iunie 1914 
  4. ^ a b c Koller, p. 50.
  5. ^ Koller, p. 51.
  6. ^ Koller, pp. 51-53.
  7. ^ a b c d Koller, p. 53.
  8. ^ a b c d e f „When Morganatic Wives Become Troublemakers For European Monarchs”, The New York Times, 11 septembrie 1911 
  9. ^ un nume care l-a inspirat mai târziu pe Bertolt Brecht pentru al său Berliner Ensemble