Fulerenă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Fulerenele sau "C60" reprezintă o clasă de compuşi de atomi de carbon, care prezintă per ansamblul structurii fie forme sferice de tip dom geodezic (C60, C540) sau forme cilindrică de "tip cuşcă" (nanotuburile). Această clasă de substanţe este considerată, alături de carbonul amorf, grafitul şi diamantul o formă alotropică distinctă a carbonului. Din punct de vedere al legăturilor chimice dintre atomii de carbon constitueţi, fulerenele sunt înrudite structural cu grafitul.
Numele lor provine de la numele americanului Richard Buckminster Fuller (vezi Fuller), creatorul domului geodezic. Au fost descoperite de Harold Kroto, Richard Smalley şi Robert Curl în 1985 la Rice University. Kroto, Smalley şi Curl au primit pentru aceasta Premiul Nobel pentru chimie în 1996.
Principalul reprezentant al clasei este fulerena C60, care are 60 de atomi de carbon aranjaţi într-o structură icosaedrică. [1] Unul din cele 5 solide platonice, icosaedrul este un poliedru format din 12 feţe pentagonale şi 20 de feţe hexagonale. Structura este extrem de asemănătoare cu cea a unei mingi de fotbal modernă, al cărui design a fost total inspirat de domul geodezic a lui Fuller. C60 este cea mai mică fulerenă stabilă (cu feţe pentagonale non-adiacente şi alternativ hexagonale).
O clasă de compuşi strâns înrudiţi, practic fulerene mult alungite, sunt nanotuburile de carbon, descoperite după 1991 de către japonezul Sumio Iijima, specialist în microscopie electronică.[2]
Fulerenele prezintă următoarele proprietăţi:
- solide negre
- opace
- duritate mică
- slab conducătoare de căldură şi electricitate
- solubile în benzină
- q=1,75-2,19 g/cm2
