Frederic I de Meissen

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Frederic I (suporanumit cel Viteaz sau cel Mușcat (n. 1257, Eisenach – d. 16 noiembrie 1323, Eisenach), membru al Casei de Wettin a fost markgraf de Meissen și landgraf de Thuringia.

Viața[modificare | modificare sursă]

Frederic a fost fiul markgrafului Albert cel Degenerat de Meissen cu Margareta de Sicilia din familia Hohenstaufen. Potrivit legendei, mama sa, părăsindu-și soțul vinovat de adulter în 1270, a fost atât de doborâtă de durere la despărțire încât l-a mușcat pe Frederic de obraz: astfel, acesta a devenit cunoscut sub numele de cel Mușcat.

Mama sa era sora împăratului Frederic al II-lea. De aceea, după moartea lui Conradin din 1268, Frederic a devenit moștenitorul legitim al pretențiilor familiei de Hohenstaufen, drept pentru care a pretins Regatul Siciliei, luând pentru o vreme titlurile de rege al Ierusalimului și al Siciliei și de duce de Suabia.

Cu toate acestea, pretențiile sale nu au avut succes. Suabia, lăsată ca amanet de către Conradin înaintea ultimei sale expediții, s-a dezintegrat ca unitate teritorială. Frederic a fost nerecunoscut dincolo de mări, iar Carol de Anjou a preluat integral puterea în sudul Italiei. Markgraful Frederic a propus o invadare a Italiei în 1269 și a atras un anumit sprijin din partea ghibelinilor din Lombardia, însă planurile sale nu au fost niciodată duse la îndeplinire, el nemaijucând niciun rol în chestiunea italiană. Din 1280, el a devenit conte palatin de Saxonia.

Din cauză că tatăl său îl favoriza pe fratele său vitreg Apitz, Frederic și fratele său Diezmann au pornit un război împotriva lui Albert al II-lea. Frederic a fost capturat în 1281, însă după un îndelungat război tatăl său le-a recunoscut celor doi frați drepturile, în 1289. După moartea vărului lor Frederic Tuta din 1291, Frederic și Dietzmann au preluat stăpânirile acestuia, iar Frederic a primit Marca de Meissen, lăsând tatălui lor doar Marca de Landsberg. Cu toate acestea, regele Germaniei Adolf de Nassau-Weilburg a considerat că Meissen și Ostmark trebuie să revină puterii centrale după moartea lui Tuta, și a cumpărat Thuringia de la Albert, care între timp devenise plin de datorii. Cei doi frați au fost din nou nevoiți să ia armele pentru apărarea moștenirii, însă au fost constrânși să renunțe la stăpânirile pretinse de Adolf de Nassau. Frederic a stat departe de casă până când, în urma morții lui Adolf, posesiunile i-au fost retrocedate. Din acel moment, s-a reconciliat și cu tatăl său. Cu toate acestea, la puțină vreme după aceea, noul rege Albert I de Habsburg a emis pretenții asupra Thuringiei și a fost sprijinit în acest sens de către orașe, care manifestau intenția de a deveni independente (reichsunmittelbar). Familia landgrafului a fost asediată în castelul din Wartburg de către forțele din Eisenach; totuși, Frederick= a reușit să îl apere cu succes. Însă abia victoria de la Lucka din 31 mai 1307 le-a adus celor doi frați liniște, iar regele Germaniei, înainte de a aduna o nouă armată, a încetat din viață.

După moartea fratelui său Diezmann din 1307, vasalii au prestat omagiu doar lui Frederic, dat fiind că Albert renunțase la stăpânire, în schimbul unor subsidii anuale. Doar orașele se mai opuneau la acel moment lui Frederic. Ca urmare, Erfurt a fost supus pe calea armelor, iar Frederic deja se reconcilia și cu împăratul Henric al VII-lea, căruia inițial refuzase să i se supună. În 1310, împăratul i-a acordat stăpânirile ca fiefuri.

Cu toate acestea, disputa cu Brandenburg continua, iar când Frederic a fost luat prizonier de către markgraful Waldemar de Brandenburg, el a fost nevoit să își răscumpere libertatea pentru 32.000 mărci de argint, cedând totodată și Luzacia Inferioară, potrivit tratatului de la Tangermünde din 1312. Luptele s-au reluat în 1316, însă au luat sfârșit în 1317, odată cu pacea de la Magdeburg. Ca urmare a stingerii dinastiei Ascaniene, Frederic a recuperat toate pierderile anterioare, cu expceția Landsbergului și a Luzaciei Inferioare.

Paralizat în urma unui fulger din 1321, Frederic a murit la 16 noiembrie 1323 la Eisenach. Osemintele sale au fost ulterior strămutate la castelul Grimmenstein din Gotha, iar după demolarea acestuia în castelul Friedenstein; cu toate acestea, mormântul lui a fost edificat în Reinhardsbrunn. and after her death he married Elizabeth of Arnshaugk, the daughter of his stepmother, in 1303. Only two children survived him, Elizabeth, who was married to Henry II, Landgrave of Hesse, in 1322, and Frederick, his successor.

Familia[modificare | modificare sursă]

Frederic a fost căsătorit prima dată cu Agnes de Gorizia-Tirol (d. 14 mai 1293) în 1286, fiică a lui Meinhard al II-lea duce de Carintia cu Elisabeta de Bavaria (văduva lui Conradin de Hohenstaufen), cu care a avut un fiu:

  1. Frederic "cel Șchiop" (n. 9 mai 1293 – d. 13 ianuarie 1315, Zwenkau), căsătorit cu Ana (d. 22 noiembrie 1327, Wismar), fiică a ducelui Albert al II-lea de Saxonia-Wittenberg

După moartea primei soții, Frederic s-a recăsătorit la 24 august 1300 cu Elisabeta de Lobdeburg-Arnshaugk (n. 1286 – d. 22 august 1359, Gotha), fiică a fostei mame sale vitrege, Cunigunda de Eisenberg. Cu Elisabeta, el a avut doi copii:

  1. Elisabeta (n. 1306–d. 1368), căsătorită cu landgraful Henric al II-lea de Hessa, în 1322
  2. Frederic cel Serios, devenit markgraf de Meissen în 1323

Surse[modificare | modificare sursă]