Carol I al Neapolelui
| Carol I | |
|---|---|
| Rege al Siciliei, Neapolelui și Albaniei; Principe de Achaea; conte de Provence, Forcalquier, Anjou, și Maine | |
 |
|
| Statuia lui Carol I la Palatul Regal din Napoli. | |
|
|
|
| Domnie | 6 ianuarie 1266 – 7 ianuarie 1285 |
| Predecesor | Manfred |
| Succesor | Petru I (insula Sicilia) Carol al II-lea (alte teritorii) |
| Căsătorit(ă) cu | Beatrice de Provence Margareta de Burgundia |
| Urmași | |
| Ludovic al Siciliei Blanche a Siciliei Beatrice, împărăteasă titulară a Constantinopolului Carol al II-lea al Neapolelui Filip al Siciliei Robert al Siciliei Elisabeta, regina Ungariei |
|
| Casa regală | Casa de Anjou-Sicilia |
| Tată | Ludovic al VIII-lea al Franței |
| Mamă | Blanche a Castiliei |
| Naștere | 21 martie 1226 Regatul Franței |
| Deces | 7 ianuarie 1285 (58 ani) Foggia, Regatul Neapolelui |
Carol I (n. 21 martie 1226 – d. 7 ianuarie 1285), cunoscut și sub numele de Carol de Anjou, a fost rege al Siciliei prin cucerire din 1266,[1] deși primise titlul prin decret papal în 1262 și a fost înlăturat din insulă după Vesperile Siciliene din 1282. După aceea, a continuat să revendice insula, deși puterea sa se restrânsese la posesiunile peninsulare ale regatului, cu capitala de la Napoli (de aceea după 1282 este intitulat doar Rege al Neapolelui, ca și succesorii săi). Carol era cel mai tânăr fiu al lui Ludovic al VIII-lea al Franței și al lui Blanche a Castiliei, și deci era fiul mai mic al lui Ludovic al IX-lea al Franței și al lui Alfonso al II-lea al Toulouse-ului. A cucerit regatul Siciliei de la Hohenstaufeni și a început să cucerească pământuri în Mediterana de est. Totuși, Războiul Vesperilor Siciliene l-a obligat să abandoneze planurile de reconstruire a Imperiului Latin.
Prin căsătoria cu Beatrice, moștenitoarea lui Raymond Berengar al IV-lea de Provence, a fost conte de Provence și Forcalquier începând cu 1246. În 1247, fratele lui, Ludovic al IX-lea, l-a făcut conte de Anjou și de Maine, ca apanaje ale coroanei franceze. Prin cucerire și autoproclamare, a devenit rege al Albaniei în 1272 și prin cumpărare, rege al Ierusalimului în 1277. Prin testamentul lui William al II-lea de Villehardouin, a moștenit principatul Achaea în 1278.
Note [modificare]
- ^ Vieusseux, André,Italy and the Italians in the nineteenth century [Italia și italienii în secolul al XIX-lea], (Pall-Mall East., 1824), 56
