Francisco Pizarro
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Francisco Pizarro González a fost unul dintre cei mai celebri conchistadori spanioli, cuceritorul Imperiului Inca.
Cuprins |
[modifică] Biografie
[modifică] Expediţiile
[modifică] Prima expediţie
În prima expediţie pleacă din Panama (14 noiembrie 1524), pe un vas, împreună cu prietenii săi Diego de Almagro[1] şi Hernando Luque, de-a lungul coastei pacifice, ajunge până la Río San Juan (4°10' lat.N), de unde, datorită anotimpului ploios şi cu vânturi puternice, se întoarce.
[modifică] A doua expediţie
Pizarro pleacă într-o nouă expediţie (1526), cu două nave, atinge din nou râul San Juan, de unde Almagro este trimis înapoi după întăriri. Pilotul şef Bartolomé Ruiz continuă explorarea litoralului depăşind linia Ecuatorului şi capturând câţiva peruvieni ce navigau pe o plută, care au confirmat povestirile despre ţara şi bogăţiile incaşilor. Pizarro încearcă să pătrundă în interior, pentru a cerceta terenul, dar nu reuşeşte datorită atacurilor indiene.
[modifică] Cei treisprezece faimoşi
Retras pe Isla del Gallo, Pizarro aşteaptă trupele de întărire. În locul ajutoarelor cerute, apare trimisul noului guvernater din Panama, care nu vedea cu ochi buni acţiunile sale, cerând reîntoarcerea tuturor. Pizarro refuză şi, printr-un gest suprem, pune totul în joc, trasează pe nisipul de pe plajă o linie de la est la vest şi le spune însoţitorilor:
-
-
-
-
- "Pe aici se merge în Panama pentru a fi sărac, pe acolo în Peru pentru a fi bogat şi pentru a duce sfânta religie a lui Christos, şi acum cine este bun spaniol să aleagă ce e mai convenabil pentru el."
-
-
-
Cei 13 oameni care rămân de partea lui vor fi cunoscuţi sub numele de "cei treisprezece faimoşi". Aceştia avansează spre sud până în Goful Guayaquil, unde descoperă (1518) în marele oraş Túmbes splendoarea şi exotismul civilizaţiei Inca.
[modifică] Cucerirea Peru
Pe 26 iulie 1529, Pizarro obţine de la Carol Quintul[2] (căruia îi adusese aur, ţesături şi chiar câţiva peruvieni) dreptul de a cuceri Peru, fiind numit, totodată, guvernator şi căpitan general al Noii Castilii, cum va fi numită regiunea respectivă, iar celor Treisprezece Faimoşi li se acordă titlul de hidalgos.
În ianuarie 1531, Pizarro pleacă din Panama, cu cei patru fraţi, Hernando, Gonzalo şi Juan Pizarro şi Francisco Martín de Alcántara[3] pentru a cuceri Peru, îmbarcaţi pe trei nave (180 de soldaţi, trei călugări şi 37 de cai). După 13 zile de navigaţie, debarcă în Golful Coaque (pe coasta Esmeraldas), în apropierea Ecuatorului, de unde pleacă mai departe abia peste şase luni, după ce primeşte întăriri. Reia marşul spre sud, într-o înaintare combinată pe mare şi pe uscat, trece prin Puná şi Túmbes, întemeiază oraşul San Miguel şi, de aici, porneşte (24 septembrie 1532) spre Cajamarca, unul dintre cele mai mari şi frumoase oraşe inca, în care intră la 15 noiembrie 1532. Îl atrage şi îl face prizonier, prin vicleşug, pe marele inca Atahualpa. În timpul atacului din Cajamarca sunt ucişi între 2 000 şi 8 000 de amerindieni.
Deşi Atahualpa oferă o cantitate imensă de aur ca răscumpărare, Pizarro îi înscenează un proces şi îl condamnă la moarte prin ardere pe rug, dar întrucât acesta a acceptat să se boteze a fost "numai" strangulat.[4]
Peru este în întregime supus, începe jaful şi exploatarea bogăţiilor miniere, iar populaţia luată în sclavie şi treptat decimată.[5]
[modifică] Posteritatea
[modifică] Note
[modifică] Bibliografie
- Silviu Neguţ, Căutători de noi tărâmuri, Editura Eminescu, Bucureşti, 1984
[modifică] Vezi şi
[modifică] Legături externe
Eroare la citare: pagina conţine coduri <ref>, dar lipseşte codul <references/>.
