Così fan tutte

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Opere de Wolfgang Amadeus Mozart
Wolfgang-amadeus-mozart 1.jpg


Così fan tutte (titlul original este identic:Così fan tutte) este o operă în două acte a cărei muzică a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte.

Premiera absolută a operei a avut loc la Viena, la "Burgtheater", la data de 26 ianuarie 1787, sub conducerea muzicală a compozitorului.

Acțiunea[modificare | modificare sursă]

Actul I[modificare | modificare sursă]

Tinerii ofițeri Guglielmo si Ferrando se întrec în a lăuda grația și virtuțile logodnicelor lor - surorile Dorabella si Fiordiligi. Prietenul lor mai vârstnic, Don Alfonso, ascultă toată această tiradă cu un aer amuzat și îngaduitor, dar nu pare deloc convins de constanța si fidelitatea în dragoste a celor două logodnice, a femeilor în general. Discuția celor trei este gata sa se transforme într-o cearta serioasa, când Don Alfonso, pus pe glume si farse, ca de obicei, propune o solutie rezonabila. Vor face un pariu: daca într-un timp stabilit cele doua logodnice se vor dovedi credincioase si incoruptibile, Don Alfonso va plati prietenilor mai tineri o pungă cu țechini de aur. Daca nu, va primi el aceasta sumă frumoasa, pe lânga satisfactia de a fi învingator. În acest timp, Dorabella si Fiordiligi îsi amăgesc nerabdarea cu care asteaptă sosirea logodnicilor iubiți, privind portretele acestora. Suspinele lor drăgostoase sunt întrerupte de sosirea lui Don Alfonso care, cu o vădită “strângere de inima”, le comunică trista veste: Guglielmo si Ferrando vor trebui să plece la razboi. Știrea cade ca un trăznet asupra bietelor fete, care se pierd în lacrimi. Conform întelegerii secrete, cei doi logodnici sosesc și ei dupa scurta vreme, pentru a-și lua adio de la iubitele lor. Promisiunile si juramintele prin care se leagă să-si ramână credincioși dau o dovadă în plus a dragostei celor patru tineri, care acum urma sa fie pusă la încercare. Tristetea si suferinta celor doua surori nu este înteleasa și nici acceptată de camerista lor - vesela si isteata Despinetta, care le sfătuieste sa renunțe la lacrimi, fiindca nu aduc nici un folos, și nu sunt nici meritate de cele mai multe ori. Preocupat sa-si duca planul cu bine pâna la capat, Don Alfonso a câstigat de partea sa pe Despinetta, care, în schimbul unei pungi cu bani, consimte sa-i dea tot ajutorul. Astfel, în casa celor doua surori sunt introdusi doi tineri îmbrăcati excentric. Prezentati de catre Don Alfonso drept prietenii lui, tinerii par încântati de cunostinta si nu pregeta sa faca declaratii de dragoste stapânelor casei. Mai întâi surprinse, apoi intrigate de îndrazneala oaspetilor, Dorabella si Fiordiligi îi resping, demne si cu răceală. În aparență dezamăgiți, cei doi tineri, care nu sunt altii decât Guglielmo si Ferrando deghizati, par încântați de fidelitatea logodnicelor si se vad cu pariul aproape câstigat. Însa Don Alfonso pune la cale o alta încercare. În grădină, în fața celor doua surori, tinerii simuleaza o adevărată disperare din cauza iubirii neîmpărtășite, care îi determina să se otravească. Cu toții intră în panica, iar Despinetta, expeditivă, alearga sa cheme un doctor. Acesta sosește si, uimindu-i pe toti cu știința lui cam bizară, pretinde celor doua surori să-i sărute pe tineri, fiindca numai așa îsi vor reveni. De această rețetă originala numai Don Alfonso nu se miră, pentru ca numai el stia ca medicul era Despinetta travestita.

Actul II[modificare | modificare sursă]

Despinetta dorește sa-si convinga stapânele ca tinerii straini îndragostiti de ele merita mai multa atentie, iar o femeie trebuie întotdeauna sa stie sa se faca ascultata si iubita. Drăgălașele fete ajung pâna la urma la concluzia ca admiratorii lor nu sunt lipsiti de farmec si alege fiecare pe cel preferat, care în realitate era logodnicul celeilalte. În amurgul blând care învaluie gradina, Dorabella, ascultând cuvintele de dragoste ale lui Guglielmo, este aproape convinsa de sinceritatea sentimentelor lui. Medalionul pe care i-l daruieste, si care simbolizeaza inima îndragostita a tânarului, o cucereste definitiv. În semn de afectiune, ea îi ofera portretul logodnicului plecat. Compatimindu-l pe Ferrando înselat de logodnica, Guglielmo ia lucrurile mai usor, încercând sa nu faca o tragedie din aceasta întâmplare. Fiordiligi, logodnica lui Guglielmo, care fusese mai ferma si mai greu de convins, se lasa pâna la urma si ea cucerita de insistențele tandre ale lui Ferrando. Si pentru ca farsa sa aiba un punct culminant, Don Alfonso pregateste numaidecât celebrarea căsătoriei dintre cele doua surori si noii lor pretendenti. Este adus notarul, care întocmeste actele asa de bine, încât nimeni nu-si da seama ca este tot Despinetta travestita. Dar, tocmai când urma sa fie semnate contractele de casatorie, de afara răzbat glasuri care anunță reîntoarcerea din război a celor doi logodnici trădați. Teama si panica îi cuprind pe toti, iar în învălmășeala produsă Guglielmo si Ferrando reusesc sa se strecoare afara, unde îsi schimbă costumele, ca peste câteva momente să apară, spre uimirea si încurcătura mireselor. Ca întotdeauna, la momentul potrivit intervine însa Don Alfonso. El reuseste să-i împace pe tineri, dupa ce le dăduse o lecție, sfătuindu-i că-i bine să știi să iei lucrurile așa cum sunt. În definitiv, “cosi fan tute” (“așa fac toate”).

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • Grigore Constantinescu și Daniela Caraman-Fotea, Ghid de operă, București, 1971
  • Ana Buga și Cristina Maria Sârbu, 4 secole de teatru muzical, București, 1999
  • Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale, Vol. IV, București, 2002

Legături externe[modificare | modificare sursă]