Călău
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Călăul sau „gâdele” era o profesie plătită în trecut, mai ales în perioada Evului Mediu care ducea la îndeplinire executarea la moarte a unui om osândit de un tribunal prezidat de exemplu de un monarh, inchiziţie, tribunal nobiliar etc.
Deja din timpul romanilor prin secolul XII şi XIII erau stabilite unele reguli a execuţiei la moarte în Codex Justinianus.
Această execuţie la moarte consta prin decapitare, spânzurare, ardere pe rug, tragere pe roată, putând fi precedată de metode de schingiuire ca „patul lui Procust”.
Exemple de asemenea de execuţii în istorie sunt cu scopul stabilirii succesiunii pe tron, suprimarea ereziei, a unor răscoale, revoluţii, ca şi a unor reforme religioase sau politice:
- arderea pe rug a vrăjitoarelor, femeilor prostituate, sau pentru erezie Giordano Bruno, Jan Hus
- omorârea prin schingiuire a lui Gheorghe Doja, capilor din Răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan
- In timpul Revoluţiei franceze din 1789 s-a folosit ghilotina pe eşafod pentru decapitarea osândiţilor.
- O altă metodă de execuţie folosită de militari era prin împuşcare de către un pluton de execuţie.
- In prezent pedeapsa cu moartea mai este practicată în unele ţări arabe prin tăierea capului, sau mutilarea prin tăierea mâinii, ca şi în SUA prin folosirea scaunului electric, injectarea unui toxic, sau gazarea condamnatului.
