Bernard de Clairvaux

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sf. Bernard
Bernard de Clairvaux
Date importante
Născut/ă	c. 1090, Fontaine-lès-Dijon, Franţa
Decedat/ă	21 august 1153, Ville-sous-la-Ferté, Franţa
Venerat/ă în	Biserica Catolică, Biserica Anglicană
Canonizat/ă	18 iunie 1174, Papa Alexandru al III-lea
Resturi pământeşti	Clairvaux?
Sărbătoare	20 august
Apartenenţa	Ordinul cistercian
Însemne	Alături de Fecioara Maria, carte, straie călugăreşti
Patronaje	Gibraltar
Alte informaţii	Fundatorul abaţiei Clairvaux, declarat Doctor al Bisericii de Papa Pius al VII-lea în 1830
Sfinţi

Bernard de Clairvaux cunoscut şi ca Sfântul Bernard s-a născut într-o familie de nobili din nord estul ţinutului Bourgogne în anul 1091, în localitatea Fontaine, lângă Dijon, - † 21 august 1153, Clairvaux), conte de Châtillon, călugăr.

La 18 mai 1113, Bernard intră la Cîteaux în Ordinul cistercian şi nu a întârziat să dea acestei mănăstiri o strălucire deosebită prin încercarea de a restaura viaţă monahală sub semnul austerităţii si al izolării de lume. Dacă la data intrării sale în viaţa monahală Ordinul nu depăşise stadiul anonimatului, în deceniile următoare cistercienii vor deveni, datorită personalităţii acestui tânar nobil burgund, pentru mai multe secole, cel mai important şi influent ordin monastic catolic. În anul 1115 Bernard fondează celebra mănăstire cisterciană Clairvaux, în Burgundia, pe care o va conduce timp de aproape patru decenii (1115 - 1153). În calitate de abate de Clairvaux, Bernard a întemeiat şaizeci şi opt de mănăstiri-fiice sau filiale (dependente de spiritualitatea abaţiei-mamă), răspândite pe întreg cuprinsul Europei. El a făcut să fie în mod oficial recunoscut, în 1128, ordinul templierilor, organizaţie al cărei inspirator a fost. Bernard de Clairvaux a avut o contribuţie decisivă în aplanarea crizei provocată de Schisma papală din anul 1130 - alegerea simultană pe scaunul pontifical a pretendenţilor Anaclet al II-lea (1130 - 1138) şi Inocenţiu al II-lea (1130 - 1143) -, sprijinindu-l pe Inocenţiu. În 1140, a obţinut de la conciliul din Sens condamnarea lui Abelard, care îl neliniştea cu îndrăzneala vederilor sale, iar în 1145, a avut satisfacţia să-l vadă pe unul din fiii săi spirituali ajuns papă sub numele de Eugeniu III. Prin predicile şi elocvenţa sa, Bernard a dobândit sprijinul germanilor şi al francezilor pentru declanşarea celei de-a doua Cruciade, devenind principalul ei ideolog. El însuşi descria astfel, nu fără oarecare emfază, efectul predicii sale: Am deschis gura, am vorbit şi îndată numărul cruciaţilor a crescut la nesfârşit. Satele şi târgurile sunt pustii. Cu greu ai să găseşti un bărbat la 7 femei. Peste tot nu vezi decât văduve ai căror soţi mai sunt încă în viaţă. Şi totuşi, în realitate lucrurile n-au fost chiar atât de simple. Abatele de Clairvaux n-a fost singurul care a predicat Cruciada. În regiunea Renaniei, un ermit francez numit Raoul, care spunea că e călugăr cistercian şi se bucura de sprijinul anumitor cercuri ecleziastice, obţinea mari succese în faţa mulţimilor. În jurul acestui predicator rătăcitor lua din nou naştere climatul escatologic al primei cruciade. La fel ca pe vremea lui Pierre Ermitul şi a lui Gautier cel fără de Avere, un sentiment de exaltare colectivă punea stăpânire pe credincioşi. Raoul, flutârând nişte scrisori pe care le ar fi primit de la cer prin arhanghelul Gabriel, îi îndemna pe oameni să plece la Ierusalim ca să aştepte acolo reîntoarcerea iminentă a lui Christos, şi să purigfice lumea de tot ce ar putea să-i împiedice venirea, începând cu evreii, numeroşi în oraşele din Valea Rinului: Sa-l răzbunăm pe Dumnezeul nostru, spunea el, contra duşmanului de lângă noi, şi pe urmă să plecăm! Pentru a pune capăt mascrării evreilor, arhiepiscopul evreilor, arhiepiscopul de Mainz a apelat la Sfântul Bernard, cerându-i să ia atitudine faţă de predicile lui Raoul. Răspunsul acestuia nu s-a lăsat aşteptat şi a fost foarte ferm. Spre deosebire de unii contemporani-printre care şi foarte ortodoxul Sfânt Norbert, întemeietorul ordinului din Premontre-, abatele de Clairvaux nu credea în iminenta apariţie a lui Antichrist, şi nimic nu-i era mai străin decât climatul apocaliptic al unei cruciade populare. Aşa că a condamnat cu severitate purtarea lui Raoul căruia nu i se încredinţase nici un fel de misiune, nici din partea lui Dumnezeu şi nici din partea oamenilor. Dacă pretinde că, numai pentru că e călugăr sau ermit, a primit misiunea de a propovădui, să ştie că treaba unui călugăr nu este să dea lecţii ci să plângă! După ce i-a reproşat că bravează autoritatea episcopilor, i-a criticat cu o extremă virulenţă atitudinea faţă de evrei şi incitările la crimă, care, după părerea sa, dovedeau clar că activitatea lui Raoul nu era inspirată de Dumnezeu ci de demon, tatăl minciunii, ce de la începuturi a fost un ucigaş. Într-o altă scrisoare, adresată credincioşilor din Speyer, el preciza motivele pentru care creştinii nu trebuiau să cedeze ispitei antisemitismului violent: De ce să vă îndreptaţi zelul şi înverşunarea voastră împotriva evreilor?Ei sunt imaginea vie a patimilor Mântuitorului. Nu ne este deci îngăduit să-i persecutăm şi nici chiar să-i alungăm. Nu pe ei trebuie să-i lovească sabia, ci pe păgâni. Deoarece aceste admonestări epistolare au rămas fără efect, în ultimele luni ale anului 1146 Bernard a plecat personal în Flandra, Lorena şi Renania. Deşi nu vorbea germana, succesul său a fost enorm iar el a reuşit să stăpânească mişcarea cruciată, făcându-l pe Raoul să i se supună şi punând astfel capăt masacrelor. Textele evreieşti ale epocii îi aduc un călduros omagiu: Domnul s-a milostivit de ei (evreii). El le-a trimis acestor ticăloşi (cruciaţii) pe Sfântul Bernard de Clairvaux din Franţa, care le-a spus: Haideţi să mergem către Sion, la mormântul Mântuitorului nostru. Dar să nu vă legaţi de evrei! Atingându-vă de ei este ca şi cum v-aţi atinge de lumina ochilor lui Iisus, căci ei sunt osul şi carnea Lui. Dar Sfântul Bernard, cu ocazia acestei mari campanii de predici în ţările germanice, nu s-a mulţumit numai să condamne excesele poporului. Cu o putere de convingere care îi câştiga pe toţi, sprijinită şi de câteva vindecări miraculoase,el le-a trimis ascultătorilor propria sa concepţie despre cruciadă. El îi chema la război sfânt contra sarazinilor nu ca să-i convertească ăe aceştia-pentru că el credea în libertatea actului de credinţă-ci ca să-i împiedice de a face rău creştinilor. Mistica elaborată de Bernard a stat la baza gândirii teologice occidentale.