Belisarie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Flavius Belisarius (Greacă: Βελισάριος) (505(?)-565) a fost unul dintre cei mai mari generali ai Imperiului Bizantin şi unul dintre cei mai faimoşi generali din istorie. A reprezentat elementul-cheie in planul Împăratului Iustinian I de recucerire a Imperiului Roman de Apus, ce fusese pierdut barbarilor cu un secol în urmă.
Deşi având o reputaţie inferioară altor generali faimoşi din istorie precum Hannibal Barca, Iulius Caesar, Alexandru cel Mare sau Napoleon Bonaparte, ingeniozitatea şi realizările sale nu au putut fi egalate decât de foarte puţini comandanţi militari în istorie.
Una dintre trăsăturile esenţiale ale carierei sale militare a fost capacitatea de a opera in condiţii strategice extreme, fie cu un suport minim ori inexistent din partea Împăratului Iustinian I sau a Imperiului Bizantin, izbutind, în pofida acestor obstacole, să obţină victorii răsunătoare datorită geniului său militar. Totodată, face parte dintr-un grup select de oameni consideraţi a fi "Ultimul dintre Romani".
Cuprins |
[modifică] Tinereţe şi Carieră
Belisarius s-a născut probabil în Germane sau Germania, oraş ce era situat pe locul actualului Sapareva Banya în sud-vestul Bulgariei. Originea sa se prusupune a fi grecească sau tracă. S-a înrolat în Armata Bizantină făcând parte din garda personală a Împăratului Iustin I. În anul 527, după moartea lui Iustin I, noul împărat Iustinian I îl numeşte pe Belisarius la comanda armatei bizantine din est cu scopul de a stopa incursiunile Imperiului Sassanid. Belisarius şi-a dovedit rapid talentul şi competenţa învingând o armată sasanidă mult mai numeroasă prin calităţile sale militare superioare. În iunie 530, în timpul Războiului din Iberia, a condus Armata Bizantină spre o victorie răsunătoare împotriva Imperiului Sassanid, datorită în mare parte a mercenarilor huni şi heruli în Bătălia de la Dara (sudul Turciei de astăzi), urmată de Bătălia de la Callinicum de pe râul Eufrat, în anul 531, înfruntare soldată cu un final indecis şi cu semnarea unui acord de "Pace Eternă" în care Bizanţul se angaja să plătească tribut anual perşilor în schimbul menţinerii păcii.
În anul 532, în Constantinopol izbucneşte puternica Răscoală Nika, ce ameninţă însăşi tronul lui Iustinian, moment în care Belisarius ocupa cel mai înalt grad de ofiţeri militari din capitala Imperiului Bizantin. Acesta, împreună cu Mundus, magister militum al Iliriei şi generalii Narses şi Ioan Armeanul au înăbuşit în forţă rebeliunea, în Hipodrom (cunoscut ca fiind locul de întâlnire al rebelilor), ucigând aproape 30.000 de răsculaţi.
[modifică] Campanii Militare
[modifică] Împotriva Vandalilor
Încântat de personalitatea generalului său, Iustinian îi acordă acestuia comanda expeditiei militare întreprinse între anii 533-534, pe mare şi pe uscat, împotriva Regatului Vandal din Africa de Nord. Motivele Imperiului Bizantin de lansare a unei campanii de asemenea proporţii erau atât de natură politică şi strategică cât şi de natură economică şi religioasă. Regele vandal Hilderic de orientare pro-bizantină fusese detronat şi omorât de către uzurpatorul Gelimer, oferind un pretext legal împăratului Iustinian de a lansa o expediţie militară. Totodată, persecuţiile comise de către vandalii Arieni împotriva creştinilor Niceeni din propriul regat, cât şi atacurile frecvente ale piraţilor vandali asupra navelor comerciale bizantine, afectând comerţul cu regiunile vestice, au reprezentat motive adiţionale de a anexa regiunea vandală a Africii de Nord Bizanţului. La sfârşitul verii anului 533, Belisarius s-a îndreptat cu o flotă puternică spre Africa, debarcând în apropierea oraşului Leptis Magna. A ordonat flotei sale să nu piardă din zare armata ce înainta pe drumul către capitala vandalilor, Cartagina. Măsura a fost menită să împiedice forţele inamice în a întrerupe aprovizionarea armatei, şi pentru a evita repetarea înfrângerii dezastruoase, în încercarea de recucerire a Africii de Nord, cu 35 de ani în urmă.
[modifică] Împotriva Ostrogoţilor
[modifică] Vezi şi
[modifică] Bibliografie
[modifică] Legături externe
