Aquila adalberti

Acvila Imperial Iberică (Aquila adalberti) este o specie endemică din sud-estul Peninsulei Iberice și nordul Marocului. Până nu de mult se considera o subspecie a Acvilei Imperiale Aquila heliaca, dar studii de ADN de la ambele păsări au demonstrat că sunt suficient de separate ca să constituie doua specii separate. Acvila Imperială Iberică este în pericol de dispariție.

Descriere

Penajul este cenușiu foarte închis pe tot corpul, cu exceptia umerilor și părților inalte ale aripilor care sunt albe. Ceafa este ușor palidă, fără linii de culoare deschisă cum are Acvila Imperiala Orientală. În cazul indivizilor tineri acestea sunt cenușii-roșiatice, nu au penajul indivizilor maturi până la 5 ani , în același timp cu maturizarea sexuală. Mărimea medie a unui adult este de 80 cm înălțime și 2,8 kg, femelele sunt mai mari decât masculii, putând ajunge la 3,5 kg. Envergatura variază de la 1,9 și 2,2 m.

Trăiesc în păduri de Stejar de plută Quercus suber și Stejar de stâncă Quercus ilex cu câmpuri deschise în apropiere. Alimentația este formată din: iepuri, vulpi, rozătoare,porumbei, corbi și alte păsări. Prăzile sunt mai mici decât la Vulturul Auriu.

Spre deosebire de Acvila Imperială din Eurasia și Africa orientală, specia iberică nu emigrează. Fiecare pereche apară teritoriul ei (cca. 2000 hectare) în tot timpul anului.

Reproducția

Acvila Imperială Iberică este monogamă. Epoca de împerechere este între martie și Iulie, în acest timp acvilele îmbunătățesc un cuib dintre cele care au folosit prin rotație anii trecuți. Aceste cuiburi sunt așezațe Stejari de plută sau Pini. În zonele reîmpădurite s-au obișnuit sa-și facă cuib în ecualipți, își fac cuib în ramurile înalte cât și în cele joase.

Femela pune 4/5 ouă de 130 grame și se incubează în 43 zile. Este destul de frecvent să crească până la trei pui, acest număr a început să scadă datorita pesticidelor care cresc numărul de ouă infertile. Dacă anul este rău și există puțină mâncare, puiul mai mare este mai dominant și este unicul supraviețuitor totuși , se poate spune că Acvila Imperial iberica nu practică cainismul. Când părinții au nevoie să caute aliment, acoperă ouăle sau puii cu frunze și ramuri pentru a evita să fie descoperiți de alti răpitori, uneori nici acest lucru nu este suficient, puii pot cadea pradă unui Vultur auriu , dacă cuibul este in ramuri joase intrusul poate fi o vulpe sau alt mamifer carnivor de mărime medie.

Tinerii indivizi abandonează cuibul după 65-78 zile de la ecloziune, dar continuă să trăiască în apropiere și sunt alimentați de părinți încă 4 luni. După acest timp, devin independenți și încep o viață nomadă. Când ajung la maturitate sexuală obijnuiesc să viziteze limitele teritoriale ale perechilor sedentare în căutarea unor indivizi de sex opus. Tinerii indivizi sunt foarte des atacați de perechile adulte in al căror teritoriu au intrat.

Stadiu de Conservare

Încă de la începutul secolului XX, Acvila Imperial Iberică era un animal foarte numeros în mare parte din aria sa de răspândire, dar în ultimele decenii numărul a scăzut dramatic. În ziua de azi există doar câteva apariții de indivizi nomazi in Portugalia și populația din Maroc este formată dintr-o unică pereche și probabil puii ei. În Spania trăiesc cca. 220 perechi adulte și un număr nedeterminat de tineri nomazi, concentrați în parcurile naționale Cabanieros și Coto de Doniana. Din 1991 se observă o mare diferență între femele și masculi, 70% dintre puii sunt masculi. În 2005 oamenii de stiința au început aplicarea unui plan pentru a mări numarul de femele.