Alexandru Cazaban

Alexandru (Alecu) Cazaban (1872-1966) a fost un scriitor (membru al Societății Scriitorilor Români, al Uniunii Scriitorilor R.P.R.), ziarist (membru al Sindicatului Ziariștilor din București), editor și conferențiar.

Scriitorul Alexandru Cazaban

Viața

Alexandru Cazaban s-a născut în Iași, la 23 septembrie 1872 , fiind fiul lui Pierre Cazaban și al Matildei Walter, descendent al unei vechi familii franceze împământenite în Moldova, care a dat o seamă de personalități în lumea artistică română, precum actorul Jules Cazaban, compozitoarea Mansi Barberis, sculptorul Ion Irimescu, pianista Rodica Suțu, regizoarea Sorana Coroamă-Stanca etc. Alexandru Cazaban a fost căsătorită cu Elena I. Kovalsky și a avut o fiică, Matilda.

Copilăria i-a fost marcată de dificultăți financiare. A absolvit, totuși, Liceul Național din Iași și s-a înscris la Facultatea de Arhitectură din București, pe care însă nu a absolvit-o. Între 10 octombrie 1898 și 1 mai 1899, a lucrat ca desenator în cadrul Serviciului tehnic al Primăriei din Galați. Începând cu 16 februarie 1907, a fost angajat copist-desenator în cadrul Direcțiunii Generale a Telegrafelor, Poștelor și Telefoanelor din București. Tot ca “desemnator” a lucrat, de la 1 mai 1909, în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, în Teleorman, iar la 1 aprilie 1910 a fost numit în postul de conductor provizoriu la Serviciul tehnic al județului Teleorman. De la 12 februarie 1912, a lucrat pe lângă Inspectoratele de poduri și șosele din administrațiunea centrală a Ministerului Lucrărilor Publice. În timpul Primului Război mondial, Alexandru Cazaban a editat, împreună cu Rudolf Suțu, cotidianul ieșean ‘’Dușmanul’’, îndreptat contra ocupației germane. De la 1 august 1920 a fost angajat, ca șef de birou, în cadrul Direcțiunii Generale a Artelor din Ministerul Culturii și Artelor. A fost și membru în Consiliul de administrație al Societății de Difuziune Radio Telefonică din România (din 1936). I-a cunoscut pe Eminescu, Caragiale (cu care a și colaborat la “Moftul român”), Delavrancea, Dobrogeanu-Gherea.

Opera

Alexandru Cazaban a scris povestiri vânătorești, portrete, amintiri, piese de teatru (Elogiul posterității, Nevasta mea are talent), nuvele. A colaborat la publicațiile “Zeflemeaua”, “Moftul român”, “Revista literară”, “Rampa”, “Viața Românească”, “Luceafărul”, “Universul”, “Viitorul” etc.

Volume publicate

• Bolta rece (1899),
• Încurcă-lume (Embrouille-tout). Schițe umoristice (1903),
• Deștept băiat! (1904; reed. 1961),
• Cutreierând (1905),
• Chipuri și suflete (1908; reed. 1973),
• Băiatul lui Moș Turcu (1908),
• Oameni cumsecade (1911),
• Tovarășul de drum (1912),
• Rozina (1913),
• Ce nu se poate spune (1915),
• Păcatul sfinției sale (1915),
• De sufletul nemților (1916; reed. 1920),
• Dureri neînțelese (1917),
• Doamna de la Crucea Roșie (1919),
• La umbra unui car (1920),
• Între frac și cojoc (1922),
• Departe de oraș, Moș Trăscău, Un om supărător (roman autobiografic),
• Pasărea rătăcită (1929),
• Povestiri vânătorești (1939; editată de Fundația Culturală Regală “Principele Mircea”),
• Domnul Iorga are haz, Mâhnirea unui tată (editată de Fundația “Regele Mihai I”),
• Din vremea aceea. Nuvele și schițe (1951),
• Grija stăpânului (1955),
• Văzute și auzite (1958).

Distincții

• Medalia Bene-Merenti clasa I (1922),
• Ordinul Coroana României în grad de comandor (1926),
• Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler clasa II.

Bibliografie

Filip-Lucian Iorga - ,,Cazabanii - o cronică de familie’’, pag. 21-22