Adelaida de Susa

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Adelaida de Susa

Adelaida de Susa (de asemenea, Adelheid, Adelais sau Adeline) (n. cca. 1014/1020 – d. 19 decembrie 1091) a fost markgrafă de Torino de la 1034 până la moarte. Ea a fost cea care a strămutat sediul mărcii de la Torino la Susa și a fost ultima reprezentantă din familia Arduinicilor.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Născută la Torino, Adelaida era fiica markgrafului Ulric Manfred al II-lea de Torino cu soția sa Bertha, fiica markgrafului Oberto al II-lea de Genova. Singurul ei frate a decedat înaintea tatălui lor în 1034, Adelaida rămânând singura posibilă moștenitoare, alături de alte două surori, Immilla și Bertha. Ca urmare, la moartea lui Ulric Manfred al II-lea, vasta marcă de Torino a fost divizatp între cele trei surori, partea cea mai mare revenind Adelaidei, care a primit ținuturile Ivrea, Auriate, Aosta și Torino. Cu toate acestea, titlul de markgraf era considerat în primul rând ca având scopuri militare în primul rând, astfel încât nu era considerat ca potrivit pentru o femeie.

În consecință, împăratul Conrad al II-lea, a aranjat încheierea unei căsătorii între Adelaida și ducele Herman al IV-lea de Suabia, care urma să devină markgraf la moartea lui Ulric Manfred. Cei doi s-au căsătorit în ianuarie 1037, însă Herman a murit răpus de ciumă în timp ce lupta pentru cucerirea Napoli în iulie 1038.

Adelaida s-a recăsătorit, în scopul de a asigura stăpânirea asupra mărcii, cu Henric de Montferrat în 1041, însă și acesta a murit în 1045,lăsând-o văduvă pentru a doua oară. Imediat după aceea, o nouă căsătorie a fost planificată, de această dată cu Otto de Savoia, în 1046. Cu acesta, ea a avut trei fiii: Petru, Amadeus și Otto, și două fiice: Bertha și Adelaida. Bertha, contesă de Maurienne, s-a căsătorit cu împăratul Henric al IV-lea, în vreme ce Adelaida l-a luat de soț pe Rudolf de Rheinfeld, oponentul lui Henric al IV-lea ca rege al Germaniei.

După 1060, Adelaida a activat ca regentă pentru fiii săi, deveniți conți de Savoia. În 1068, Henric al IV-lea a încercat să divorțeze de Bertha și ca urmare a dat motive Adelaidei pentru o intensă ură față de familia imperială. Totuși, ca urmare a intervențiilor Berthei, Henric a primit sprijinul Adelaidei la venirea sa în Italia pentru a se supune papei Grigore al VII-lea și Matildei de Toscana la Canossa. Adelaida și Amadeus de Savoia l-au însoțit pe împăratul umilit la Canossa. Ca mulțumire pentru medierea Adelaidei și familiei sale, Henric al IV-lea i-a donat Bugey și a primit-o înapoi pe Bertha, după care a revenit în Germania.

Ulterior, Adelaida a jucat rolul der mediator între cei doi gineri ai săi, Henric al IV-lea și Rudolf de Rheinfeld, ambii pretendenți pentru tronul Germaniei, în războaiele dintre aceștia din anii 80. Ea a fost un adversar al Reformei gregoriene, deși onora papalitatea și proteja autonomia abațiilor.

În 1091, Adelaida a murit, spre doliul general al locuitorilor, și a fost înmormântată în biserica parohială de Canischio (Canisculum), o mică așezare din Valle dell'Orco, unde ea se retrăsese în ultimii ani de viață.

Personalitatea[modificare | modificare sursă]

Adelaida și-a petrecut copilăria printre oamenii de încredere ai tatălui ei, de la care învățase să lupte, iar la tinerețe purta deja arme și armură. Ea a fost renumită și pentru frumusețe și pioșenie. A fost o protectoare a menestrelilor, pe care îi primea mereu la curte, îndemnându-i să compună cântece care să evidențieze valorile religioase. A întemeiat mănăstiri, în care s-au păstrat opere istorice referitoare la regiune.

Familia[modificare | modificare sursă]

Împreună cu primul soț, Herman al IV-lea de Swabia, Adelaida a avut cel puțin trei copii:

Împreună cu Otto de Savoia, a avut cinci copii:

Legături externe[modificare | modificare sursă]