Ad líbitum

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Ad libitum)

Ad líbitum este o expresie de origine latină care înseamnă literalmente „după plac”, „după voie”. Ea este de multe ori abreviată ad lib.. Expresia a bene placito („după bunul plac [a cuiva]”) este aproximativ sinonimă și mai puțin obișnuită, dar expresia italiană a piacere a intrat în limbajul muzical popular. Acest termen, așa cum se va vedea mai jos, este folosit în diferite discipline precum muzica, biologia sau științele politice.[1][2]

În muzică[modificare | modificare sursă]

Fragment de partitură a Rapsodiei Ungare nr. 2 a lui Franz Liszt.

În acest domeniu ad libitum este o notație muzicală, care înseamnă „după voie” și poate apărea în partituri. Poate avea diferite sensuri semnalând faptul că interpretul sau șeful orchestrei au la dispoziție o varietate de moduri în care pot aborda un anumit pasaj:[2]

  • pentru a interpreta pasajul într-un ritm liber în loc de un tempo strict sau „metronomic”. Este o practică cunoscută ca rubato atunci când nu este indicată în mod expres de către compozitor. Modificarea afectează numai tempo-urile, dar niciodată notele;
  • pentru a improviza o linie melodica care se încadrează în structura generală stabilită prin notele sau acordurile adnotate în pasaj;
  • pentru a omite o parte instrumentală, cum ar fi un acompaniament care nu este esențial. În acest caz este o indicație opusă față de obbligato;
  • când apare expresia „repetă ad libitum” pentru a interpreta pasajul de un număr arbitrar de ori (vezi ostinato).

În alte ocazii, ea poate apărea, de asemenea, pentru a semnala că o piesă muzicală poate fi interpretată cu sau fără instrumentul indicat. De exemplu, contrafagot „ad libitum” sau „ad lib.” (în formă prescurtată).

Indicația a piacere are un sens mai restrâns, referindu-se, de obicei, doar la primele două tipuri de criterii. Muzica barocă, în special, conține o indicație ad libitum scrisă sau implicită, prin care majoritatea compozitorilor se referă la libertatea pe care o au interpreții și dirijorul.[3] Pentru muzica clasică posterioară stilului baroc și jazz, vezi cadenza.

În alte domenii[modificare | modificare sursă]

În biologie[modificare | modificare sursă]

Ad libitum este utilizat, de asemenea, în psihologie și în biologie pentru a se referi la greutatea unui animal atunci când nu a fost impus nici un control asupra alimentației lui. Un exemplu de utilizare ar putea fi: „greutatea ad libitum a unui șobolan a fost de 320 de grame”. În studiile nutriționale, fraza denotă accesul liber al unui animal la apă sau la hrană atunci când cerințele biologice ale acestuia sunt cele care-i reglementează consumul. De exemplu: „le-a fost acordat șobolanilor accesul ad libitum la hrană și apă”.

În studiile biologice de teren poate însemna, de asemenea, că informațiile au fost obținute în mod spontan, fără o metodă specifică.

În medicină[modificare | modificare sursă]

În prospecte medicale și în investigația clinică, abrevierea ad lib. indică faptul că administrarea medicamentului depinde de voința pacientului.

În liturghia catolică[modificare | modificare sursă]

Termenul Ad libitum este folosit în liturghia catolică atunci când se referă la celebrarea opțională a unei sărbători religioase sau a unui sfânt din calendarul catolic, aflată la discreția preotului celebrant sau a consiliului parohial.

În politică[modificare | modificare sursă]

Este folosit, de asemenea, pentru a se referi la deciziile politice care sunt luate „a piacere”, adică sunt axate mai mult pe propriile interese ale politicienilor decât pe interesele alegătorilor.

În cinematografie[modificare | modificare sursă]

Expresia „ad lib” care apare într-un scenariu de film sau de televiziune are scopul de a indica actorilor că trebuie să improvizeze, de exemplu, câteva dialoguri.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Randel, Don Michael: The Harvard Dictionary of Music. Harvard University Press, 2003, p. 14.
  2. ^ a b Pérez Gutiérrez, Mariano: Diccionario de la música y los músicos. Akal, 1985, vol. 1, p. 10.
  3. ^ Fubini, Enrico: «Razón y sensibilidad: lo sacro y lo profano en la musicalidad del siglo XVIII». Quaderns de filosofia i ciència, 37:74-75, 2007.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]